Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.

08:00 - 17:00 022011082

Ore de lucru

08:00 - 17:00

Telefon

022011082

0

Paraziții interni la câini

21 Dec 2020

Paraziții interni la câini 

De obicei, cățeii se nasc deja infestați sau se vor infesta după naștere prin laptele cățelei (nematode). De asemenea, există și riscul transmiterii unor paraziți periculoși prin înțepătura de țânțar, paraziți care produc așa numita ”boală a inimii“. Câinii se pot infesta și prin sol contaminat cu ouă sau larve infestante. Cu toate că unii din acești paraziți sunt foarte periculoși, se pot controla foarte ușor și se pot preveni astfel bolile provocate de ei. Deparazitarea este o modalitate eficientă de luptă împotriva bolilor produse de paraziții interni și externi la carnivorele domestice. De asemenea, prin deparazitarea periodică a câinilor vor fi prevenite și bolile parazitare care pot fi transmise omului.

Nematode (Toxocara canis şi Toxascaris leonina) Ciclul biologic: ouăle sunt eliminate prin fecale (după un timp variabil, ouăle devin infestante), câinele ingeră ouăle de pe sol, ouăle năpârlesc în stomacul și intestinul câinilor, larvele migrează prin peretele intestinal și ajung în ficat și apoi în pulmon: • unele larve ajung prin circulație în tot organismul, ajungând în diverse țesuturi - ex. mușchi (aceasta este calea principală a larvelor la câinii adulți) • alte larve ajung în căile respiratorii, prin tuse ajung în cavitatea bucală și sunt apoi înghițite, ajungând din nou în intestinul subțire unde cresc până la stadiul de parazit adult (aceasta este calea principală a larvelor la căței). Larvele din țesuturile organismului rămân inactive, în afară de cazul în care se găsesc într-o femelă care devine gestantă. La 6 săptămâni de gestație, larvele devin active, trec de bariera placentară și infestează fetusul; apoi trec în laptele din glanda mamară. Paraziții maturi din intestinul subțire încep să elimine ouă după câteva săptămâni. Cățeii încep să elimine ouă prin fecale după vârsta de 3 săptămâni, cu un număr maxim de ouă eliminate la vârsta de 6-12 săptămâni. Acești paraziți determină o serie de tulburări în organismul gazdă, în special la căței: larvele în migrație cauzează leziuni hepatice, pulmonare și cerebrale. Prezența paraziților adulți în intestin provoacă o inflamație care afectează digestia, dezvoltarea și creșterea.

Simptomele unei infestații masive sunt: vomă, diaree, constipație, colicanemie, rahitism, creștere încetinită și abdomen balonat. O infestație masivă cu nematode la căței poate duce la un sfârșit letal. Deoarece majoritatea cățeilor sunt deja infestați la fătare și apoi sunt continuu infestați prin laptele matern sau mediul înconjurător, este important să începem tratamentul antihelmintic foarte timpuriu, în primele săptămâni de viață și apoi să facem tratamente frecvente (lunar până la vârsta de 6 luni). De asemenea, este important să se trateze și femelele, lucru ce va preveni eliminarea ouălor prin fecale și prevenirea infestației la căței. Câinii adulți ar trebui trataţi regulat, de 2 – 4 ori pe an. Există numeroase posibilități de tratament pentru acest tip de paraziți. Există produse care acționează pe toate tipurile de paraziți mai frecvent întâlnite la câini, oferind o protecție totală a acestora. Folosiți produsul care vă satisface cel mai bine pe Dumneavoastră și cățelul Dumneavoastră dpdv. al usurinței de administrare, eficacității și siguranței.

Cestode (Echinococcus granulosus, Echinococcus mul­tilocularis, Dipylidium caninum, Taenia spp., Multiceps multiceps, Mesocestoides spp.) Ciclul biologic: parazitul adult se găsește în intestinul subțire al câinelui (gazda definitivă); produce ouă care sunt eliminate în mediul extern prin fecale; dacă sunt ingerate de o gazdă intermediară (ex. șoarece pentru Taenia şi E. multilocularis, rumegător pentru E. granulosus și Taenia sau un artropod - purice sau păduche - pentru Dipylidium caninum), năpârlește în intestinul subțire și eliberează o oncosferă, care penetrează peretele intestinal și ajunge, prin circulație, în diverse organe, în special ficat și plămân; în aceste organe, oncosfera se transformă într-un chist, în cazul în care câinele ingeră gazda intermediară sau țesuturile acesteia (cu chisturi), protoscolecșii se atașează de peretele intestinal și devin adulte în câteva săptămâni. Infestațiile masive pot cauza inflamația intestinală și diaree. Există produse antihelmintice eficace pentru tratamentul și controlul majorității speciilor de cestode. Există și produse care acționează pe toate tipurile de paraziți mai frecvent întâlnite la câini, oferind o protecție totală a acestora. Folosiți produsul care vă satisface cel mai bine pe Dumneavoastră și cățelul Dumneavoastră dpdv. al ușurinței de administrare, eficacității și siguranțe. 

Viermele inimii (Dirofilaria immitis) Ciclul biologic: țânțarul se infestează (prin microfilaria) dacă se hrănește cu sângele unei gazde infestate (câine); microfilariile se dezvoltă până la stadiul de larvă infestantă în țânțar și migrează prin corpul insectei până la cavitatea bucală; când țânțarul se hrănește din nou, larvele pătrund prin plagă în organismul gazdă, larvele cresc, după care migrează spre plămânul drept și artera pulmonară, unde devin adulți; dacă sunt prezenți adulți din ambele sexe, acestea se vor împerechea și își vor elibera microfilaria în circulație.

Semnele clinice depind de severitatea infestației, vechimea infestației și răspunsul imun al gazdei la boală. În stadiile incipiente, gazda poate fi asimptomatică. În caz de boală moderată, semnele clinice pot include tuse cronică, dispnee și intoleranță la exercițiu. Odată cu progresia bolii, se pot observa sincopa și hemoftizia. În caz de boală foarte avansată, poate apărea ascita, hepatomegalia și insuficiența cardiacă congestivă.

Tratamentul infestației cu D. immitis este un proces lung și riscant. Paraziții morți și larvele lor pot determina șoc și embolie. În timpul tratamentului, câinii trebuie strict controlați și supravegheați pentru efecte secundare, iar activitatea lor trebuie restricționată pentru câteva săptămâni. Mai mult decât atât, în cazuri avansa­­te de infestație, sănătatea lor nu va fi restabilită nici după un tratament eficient. Datorită acestor motive este așa de important să prevenim această boală. În comparație cu tratamentul, prevenția acestei boli este sigură, ușor de realizat și eficientă. Înain­te de începerea tratamentului, câinii ar trebui testați pentru infestația cu D. immitis. Cei infestați ar trebui tratați împotriva adulților și microfilariilor, înainte de începerea unui program de prevenire. Medicamentele de prevenție se administrează de regulă lunar, începând cu o lună înainte de începerea sezonului de țânțari (sau de o posibilă expunere la infestație, cum ar fi călătoria într­o țară cu D. immitis) și terminând la o lună după expunerea la infestație. Unele din aceste preparate sunt eficiente și împotriva celorlalți paraziți frecvent întâlniți la câine, oferind astfel o protecție completă a animalului Dumneavoastră.  

Sursă : www.edu-veterinar.ro

 

 

ATENȚIE !!!

Aceste informații sunt minuțios selecționate și scrise de medici veterinari , dar nu înlocuiesc consultația sau examinarea medicală. Pentru o diagnoză exactă rugăm sa consultați un medic veterinar în persoană sau o clinică specializată .Pentru noi este foarte important ca dumneavoastră sa dețineți informații corecte și coerente, prezentate în modul cel mai simplu si pe înțeles, pentru a vă crea o idee generală în raport cu problemele cu care vă confruntați. Aici veți găsi răspunsuri ce reflectă practicile generale cu caracter de îndrumare, dar nu de diagnoză exactă !

Articole Similare

Sep

20

Pleoapa a treia la câini: ce este, când devine vizibilă și când trebuie să vă îngrijorați

Dacă observați în colțul intern al ochiului câinelui o membrană albicioasă, rozalie sau ușor roșiatică, este posibil să fie vorba despre pleoapa a treia. Deși prezența ei este perfect normală, faptul că devine brusc vizibilă poate indica o problemă oculară sau, uneori, o afecțiune generală.

Sep

09

Herniile ombilicale la căței – când „bumbișorul” de pe burtică trebuie verificat de medicul veterinar

Dacă ați observat la cățelul dumneavoastră o mică umflătură în zona buricului, este posibil să fie vorba despre o hernie ombilicală. Este una dintre cele mai frecvente hernii întâlnite la pui și, în multe cazuri, nu reprezintă o urgență. Totuși, faptul că puiul nu pare deranjat nu înseamnă că problema trebuie ignorată.

Aug

31

Intoxicațiile la animalele de companie: cum intervenim rapid și corect?

O ciocolată furată de pe masă, câteva pastile căzute pe podea, otravă pentru șobolani, antigel sau o plantă toxică pot transforma în câteva minute o situație obișnuită într-o urgență veterinară.

Aug

28

Deparazitarea animalelor de companie iarna: de ce nu trebuie să facem pauză când vine frigul

Când temperaturile scad și zilele devin mai scurte, mulți proprietari de câini și pisici cred că și paraziții „intră în pauză”. Din acest motiv, deparazitarea este uneori neglijată în lunile reci.

Mai multe sfaturi
NEWSLETTER

Inscriete la noutatile noastre