Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
04 Oct 2023
Schimbarea dinților la căței. Când și cum să ai grijă de dantura lor!
Schimbarea dinților la căței este un aspect esențial al cresterii lor, dar poate ridica întrebări pentru mulți proprietari de animale de companie. În acest articol, vom explora la ce vârstî se întâmplă schimbarea dinților la căței și cum putem avea grijă de dantura lor pentru a le asigura o sănătate dentară bună.
Câți dinți are cățelușul meu ?
Puiuții se nasc fără dinți pentru că la început se hrănesc cu laptele matern și nu au nevoie de aceștia. În jur de săptămâna a 3-a a vieții lor încep să se erupă primii lor dințișori “de lapte” care sunt 3 perechi de incisivi, cei din față si o pereche de canini sau colții. Cam și în acest timp aceștia trec deja și la mâncare solidă, de aceea au nevoie de dinți pentru că sunt în tranziție la stilul lor “carnivor” de viață. După care urmează 3 perechi de premolari, dinții cu care cățelul mestecă.
Dinții de lapte erup toți cam în 3-5 săptămâni, așacă la vârsta de 6-8 saptămâni aceștia au toți 28 de dinți de lapte.
La ce vârstă se întâmplă schimbarea dinților la căței?
Cățeii încep să schimbe dinții de lapte cu dinții permanenți destul de rapid. Acest proces începe de obicei în jurul vârstei de 3 luni sau 3 luni jumate.
DAR! sunt și puiuți care pot începe de la 4 sau 5 luni depinzand de rasa si dimensiunea cainelui. Cei mai multi caini au toate dintii permanenti la varsta de 6-7 luni.
!Menționăm că la cățeii de rase mari dinții permanenți erup mai devreme decât la rasele mici sau medii.
Dinții permanenți sunt 42 la număr , se adaugă 3 perechi de molari (cei mai din spate).
.jpg)
! Este important să știți când începe acest proces pentru a putea acorda atenția cuvenită danturii lor în această perioadă critică.
Cum știu că a început să i se schimbe dantura?
Puteți observa că caută să roadă jucării sau obiecte din casă. Dacă vă uitați în gură îi pot lipsi dințișori și foarte des se întâmplă să-I găsiți prin casă, sunt niște bucățele mici albe. Foarte des se poate întâmpla că animalul simplu i-a înghițit.
NU VĂ ÎNGRIJORAȚI! Nu se va întâmpla nimic și nu provoacă nici un deranj.Vor ieși pe cale naturală.

Cum să ai grijă de dantura cățeilor?
1. Hrana de Calitate: O hrană echilibrată și de calitate este esențială pentru sănătatea dentară a cățeilor. Aici vă puteți consulta cu un medic veterinar pentru a vă sfătui ce hrană uscată este mai potrivită pentru cățel din punct de vedere a rasei și ce necesități energetice are nevoie la această vârstă.
2. Jucarii pentru Masticare:
Pentru cățeluși care trec prin perioada de schimbare a danturii le puteți oferi niste alimente naturale congelate, precum o bucățică de morcov congelat sau mazăre congelată. Faptul că sunt reci le va reduce din inflamația gingiilor și durerea care o suportă.
Pentru căței mai mari care deja au dinții permanenți sunt recomandate jucariile pentru masticare, precum bețișoarele/ stick-uri de ros sau jucariile speciale pentru dinti,pot ajuta la curatarea dintilor si reducerea acumularii de tartru în viitor. Asigurati-va ca jucariile sunt potrivite pentru marimea lui (să nu fie prea mica pentru că o poate inghiți).
3. Periajul Dinților: Periajul dinților este una dintre cele mai eficiente metode de îngrijire dentară pentru câini. Folosiți o periuță de dinți și pastă de dinți specială pentru câini. Începeți cu o periuță moale și faceți ca acest proces să devină o rutină placută pentru câinele dumneavoastră. Periajul zilnic sau de cel puțin 2-3 ori pe săptămână este recomandat.
4. Vizite Regulate la Veterinar: Programați vizite regulate la veterinar pentru verificarea stării de sănătate dentară a câinelui dumneavoastră. Veterinarul vă poate face o curățare profesională a dinților și vă poate oferi sfaturi specifice pentru îngrijirea danturii câinelui.
5. Evitarea Alimentelor Dăunătoare: Evitați să oferiți câinelui alimente sau gustări care pot fi dăunătoare danturii, cum ar fi oasele fierte care se pot sparge în bucăți și se pot bloca în gura animalului.
Schimbarea dinților la căței este un proces natural, iar ingrijirea adecvată a danturii lor este crucială pentru o viață sănătoasă și fericită. Începând cu o alimentație sănătoasă, jucării pentru masticare și periajul regulat al dinților, puteți contribui la prevenirea problemelor dentare la câinele dumneavoastră în viitor.
Surse poze : Google.
Sep
20
Dacă observați în colțul intern al ochiului câinelui o membrană albicioasă, rozalie sau ușor roșiatică, este posibil să fie vorba despre pleoapa a treia. Deși prezența ei este perfect normală, faptul că devine brusc vizibilă poate indica o problemă oculară sau, uneori, o afecțiune generală.
Sep
09
Dacă ați observat la cățelul dumneavoastră o mică umflătură în zona buricului, este posibil să fie vorba despre o hernie ombilicală. Este una dintre cele mai frecvente hernii întâlnite la pui și, în multe cazuri, nu reprezintă o urgență. Totuși, faptul că puiul nu pare deranjat nu înseamnă că problema trebuie ignorată.
Aug
31
O ciocolată furată de pe masă, câteva pastile căzute pe podea, otravă pentru șobolani, antigel sau o plantă toxică pot transforma în câteva minute o situație obișnuită într-o urgență veterinară.
Aug
28
Când temperaturile scad și zilele devin mai scurte, mulți proprietari de câini și pisici cred că și paraziții „intră în pauză”. Din acest motiv, deparazitarea este uneori neglijată în lunile reci.
Inscriete la noutatile noastre