Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
03 Aug 2020
O echipă internaţională de cercetători condusă de Universitatea Complutense din Madrid (UCM) a identificat peste 400 de gene asociate cu rezistenţa la antibiotice în fermele de porci şi pui, relatează agenţia spaniolă de presă EFE.
După analiza a peste 9.000 de probe prelevate de la porci şi pui din mai mult de 350 de ferme de pe teritoriul Uniunii Europene, oamenii de ştiinţă au reuşit să identifice 407 gene cu rezistenţă la antibiotice care, eventual, ar putea fi transmise independent de bacteriile în care s-au găsit iniţial. Potrivit UCM, unele dintre aceste gene au fost prezente în toate exploataţiile studiate.
AfecţiuniI contagioase produse de două specii de bacterii periculoase: Streptococcus agalactiae şi Staphylococus aureus Infecţia ugerului cu astfel de microbi se manifestă şi are consecinţe dramatice.Prin urmare, măsurile de prevenire şi tratamentul pentru o astfel de mamită diferă mult de cele aplicate pentru afecţiuni produse de microbi banali, care se găsesc permanent în adăpostul animalelor. O evoluţie periculoasă atât pentru vaca bolnavă, cât şi pentru efectivul de animale din fermă. Infecţiile de acest tip sunt poduse de microbi care însoţesc vacile care se găsesc frecvent pe uger, pe sfârcuri, pe pielea animalelor şi a omului, pe ustensilele de muls
PESTA PORCINĂ AFRICANĂ (PPA) SE EXTINDE: Chiar dacă boala nu este periculoasă pentru om, pentru porci este extrem de contagioasă şi mortală, iar virusul PPA rezistă de la câteva luni până la câţiva ani în carnea afumată sau congelată.Considerată cea mai periculoasă boală la porc simptoame: respiraţie îngreunată, apatie, imposibilitatea de a sta în picioare, lipsă poftă de mâncare,febră mare, pete roşii albăstrui pe piele, în special în zona urechilor şi a râtului, d iaree,vomătuse.Moartea animalului survine în 10 zile.Dacă observaţi unul sau mai multe din aceste simptome, anunţaţi medicul veterinar!
03 Aug 2020
Sănătatea onglonului este o temă foarte actuală, deoarece o vacă din zece este sacrificată prematur din cauza afecţiunilor podale! Motivul este suficient pentru ca fermierii să se concentreze pentru a obţine o diagnoză şi pentru a lua măsurile necesare. Din păcate, în realitate, circa trei sferturi dintre crescătorii de vaci subestimează această problemă . Din acest motiv, Centrul de Cercetare pentru Agrozootehnie - Grub, din Bavaria , a organizat un seminar cele mai noi cunoştinţe şi măsuri în domeniul sănătăţii onglonului vacilor de lapte. Într-un experiment care a durat mai mult de un an au fost examinate animalele din patru ferme de vaci, precum şi cele din ferma experimentală Grub.
ALERTĂ VETERINARĂ. Serviciul Veterinar al Departamentului pentru Agricultură al SUA (USDA) a confirmat, pe 5 aprilie 2020, infectarea cu noul coronavirus care provoacă boala COVID-19 a unui tigru de la o grădină zoologică din Bronx, New York. Este primul caz de infectare cu noul coronavirus a unui tigru, dar şi primul caz de transmitere a virusului SARS-CoV-2 de la om la animal, au anunţat oficialii americani. Acesta este primul caz confirmat în SUA de transmitere a virusului SARS-CoV-2 de la om la animal. Alte trei cazuri au fost semnalate de la începutul pandemiei: două cazuri la câini, în Hong Kong, şi un caz la o pisică din Belgia.
03 Aug 2020
Ascardioza este o parazitoză foarte răspândită la suine, produsă de viermele rotund Ascaris Lumbricoides, cunoscută sub denumirea populară limbricii porcului, viermi care sunt foarte asemănători cu cei care afectează şi omul, dar care nu sunt antropozoonoze (boala nu se transmite de la animal la om).Ascarizii sunt acei paraziţi ce se prezintă cu un corp cilindric cu dimensiuni între 14 şi 16 cm lungime masculul şi până la 23 cm parazitul femelă, cea care produce şi elimină ouă. Aceşti viermi cilindrici fac parte din încrengătura Nematodă, fiind foarte rezistenţi în mediul exterior, ouăle acestora fiind viabile, în condiţii de temperatură şi umiditate favorabile, până la 3-5 ani, în adăposturi.
03 Aug 2020
Hrana scroafelor care alăptează trebuie să aibă un conținut ridicat de proteine și energie. Nivelul optim al proteinelor trebuie să fie între 25 și 30% pentru a oferi astfel purceilor, prin hrănirea cu laptele de la mamă, un nivel bun de proteină și energie. De asemenea, cu scopul de a produce lapte, scroafele au nevoie de suficientă apă proaspătă. Oferi-ți-i acces la apă curată zilnic, cu ajutorul adăpătorilor speciale pentru porci.Calitatea lactației scroafelor este esențială, deoarece reprezintă hrana purcelușilor în primele zile de viață și astfel, sănătatea ulterioară a întregului efectiv. Purcelușii trebuie hrăniți cu laptele scroafei, pentru că, e bogat în proteine
03 Aug 2020
Știți care păsări sunt predispuse cel mai mult la canibalism și ciugulitul penelor? Fazanii! Ciocurile lor sunt deosebit de ascuțite. Astfel, pot produce daune într-o perioadă scurtă de timp. La capitolul potențiale daune putem include și păsări care au fost agresate până ce și-au pierdut viața. Odată ce acest comportament nedorit apare, este foarte greu să îl stopăm. Canibalismul poate fi observat chiar și la puii de fazani de două săptămâni.Mulți crescători consideră că acest comportament este în natura fazanilor. Este ușor să observați dacă păsările voastre se ciugulesc între ele: unii fazani vor avea zone goale pe cap sau pene lipsă pe spate,canibalismul este un obicei care se formează
03 Aug 2020
Puișorii au nevoie de atenția și grija noastră pentru a crește sănătos și pentru a avea un efectiv mare. În procesul de îngrijire, îl reprezintă curățarea și igienizarea adăpostului. Umiditatea crescută din adăpost reprezintă o condiție favorabilă în dezvoltarea unor microorganisme sau paraziți. Ouăle de viermi se pot transmite atât prin hrană, cât și prin apa de băut, cauzând diverse tulburări ale sistemului digestiv. Bolile parazitare apar frecvent la păsările din gospodărie, acestea fiind cauzate de paraziții interni. Ascaridioza este o boală parazitară cauzată de helminți care se găsesc în aparatul digestiv. Bolile cauzate de helminții interni sunt foarte contagioase
02 Aug 2020
O boală parazitară importantă, întâlnită la ovine, este babesioza, caracterizată prin evoluție sezonieră, estivală și zonală, în strânsă concordanță cu aria de răspândire și biologia vectorilor (căpușele).Agenții etiologici ai babesiozelor la ovine sunt reprezentați de Babesia motasi, de Babesia ovis și de căpușele Rhipicephalus bursa, Ixodes spp., Haemaphysalis spp., ca agenți transmițători.Babesioza oilor, denumită popular „cârceag“, apare din cauza parazitării intra-eritrocitare de către babesii care se dezvoltă, ajung la maturitate și se înmulțesc asexuat în celula gazdă.În absența unei deparazitări corespunzătoare a ovinelor, căpușele infestate cu babesii contaminează sângele animalului
Inscriete la noutatile noastre