Articole

Alterările continenței urinare la câine reprezintă un grup de afecțiuni frecvent întâlnite în practica medicală veterinară, cu etiologie complexă și mecanisme fiziopatologice diverse și intricate, care pot afecta controlul normal al micțiunii. Diminuarea continenței vezicale apare în urma unor injurii care interesează sistemul nervos central și periferic, musculatura vezicii urinare, aparatul sfincterian sau echilibrul hormonal, fiind adesea rezultatul interacțiunii mai multor injurii, cu origine diferită. Manifestările clinice pot varia de la scurgeri urinare intermitente, observate în special în repaus, până la incontinență permanentă sau retenție urinară asociată cu eliminare involuntară prin supraplin, ceea ce complică diagnosticul diferențial. Stabilirea cu precizie a etiologiei poate fi dificilă în absența unei abordări fiziopatologice corecte, multimodale și multidisciplinare, întrucât tabloul clinic este adesea nespecific și suprapus între diferite tipuri de retenție urinară/incontinență. Cunoașterea mecanismelor implicate în controlul continenței vezicale este esențială pentru orientarea diagnosticului și pentru alegerea unei conduite terapeutice adecvate. Acest articol își propune să realizeze o sinteză a principalelor injurii fiziopatologice implicate în alterarea continenței vezicale la câine, prin revizuirea datelor existente în literatura de specialitate și evidențierea corelațiilor clinice relevante pentru practica veterinară curentă.

Glaucomul este o afecțiune oculară caracterizată prin scăderea vederii până la orbire din cauza afectării retinei și a nervului optic, ca urmare a creșterii presiunii intraoculare. Presiunea intraoculară (PIO), denumită și oftalmotonus, este presiunea exercitată de lichidele intraoculare (umoarea apoasă) asupra pereților globului ocular. Presiunea intraoculară se măsoară cu ajutorul tonometrelor digitale Tono-Pen și Tono-Vet Plus. La animalele sănătoase, valoarea PIO trebuie să fie egală la ambii ochi.

Patologia infecţioasă a glandei mamare la căţea este din ce în ce mai frecvent diagnosticată, indiferent de vârsta sau rasa femelelor. De regulă, evoluţia acestora este strâns corelată cu alte patologii ale ţesutului mamar, cum ar fi neoplazia mamară. De foarte multe ori, patologia infecţioasă a glandei mamare este subestimată de către clinicieni sau diagnosticată în mod eronat. Diagnosticul convenţional se bazează pe examinarea clinică împreună cu efectuarea unor teste de sânge convenţionale și, pentru anumite cazuri, cu evaluarea citologică a secreţiei sau a parenchimului mamar. De foarte multe ori, această abordare clasică nu oferă un suport solid pentru diagnosticul formelor subclinice de evoluţie.

Sindromul respirator ovin reprezintă o afecţiune patologică multifactorială, constituind una dintre principalele provocări de sănătate în sistemele de creștere a ovinelor la nivel global, din cauza mortalităţii ridicate, în special la tineret, a confiscărilor în abatoare și a managementului terapeutic costisitor. Această afecţiune reprezintă o entitate patologică foarte complexă, determinată de interacţiunea dintre factorii de gazdă și factorii de mediu în care se află indivizii. Studiul de faţă examinează impactul factorilor de mediu asupra apariţiei sindromului respirator al mieilor. S-au identificat corelaţii semnificative din punct de vedere statistic între incidenţa afecţiunilor respiratorii și schimbările climatice, precum precipitaţiile, umiditatea, viteza și direcţia vânturilor. De asemenea, tipologia adăpostului s-a dovedit a fi un factor determinant în gestionarea riscului. Analiza a relevat că vârsta este un predictor semnificativ al sindromului respirator, cu o incidenţă crescută după trei săptămâni de viaţă. Această identificare a unei perioade critice, de la naștere la 21 zile de viaţă, justifică focalizarea intervenţiilor profilactice în această fereastră etologică. Concluziile delineează implicaţii directe pentru optimizarea managementului de creștere.

Erysipelothrix rhusiopathiae este un microorganism ubicuitar, zoonotic, care poate provoca infecţii locale sau sistemice vertebratelor terestre și marine. Este un microorganism Gram-pozitiv/labil, pleomorf, cu capacitatea de a supravieţui în afara organismului animal și în produsele de origine animală, susceptibil natural la betalactamine, rezistent la alte clase de antibiotice, dar apt să achiziţioneze determinanţi genetici de rezistenţă faţă de antimicrobiene, inclusiv faţă de penicilină. Studiul genomului a permis identificarea genelor asociate cu virulenţa și a celor care codifică rezistenţa la antimicrobiene, precum și a insulelor genomice care contribuie la plasticitatea E. rhusiopathiae.

Leucoza enzootică bovină (LEB) reprezintă o problemă economică multilaterală şi complexă, cu implicaţii semnificative atât la nivelul abatoarelor, cât și al întregii producţii zootehnice. Impactul său financiar se manifestă prin pierderi directe, indirecte și de oportunitate.
Etiologia leucozei bovine este reprezentată de un retrovirus oncogen exogen, de tip C, din grupul virusului T-limfotrop uman (HTLV) și al virusului leucozei bovine (BLV). În pofida instalării unei infecţii persistente, majoritatea pacienţilor rămân asimptomatici, însă un număr mic de indivizi dezvoltă limfosarcom, ceea ce conduce la identificarea tumorilor în timpul inspecţiei post-mortem din abatoare. Manifestările clinice sunt direct corelate cu localizarea și invazia neoplazică a sistemelor de organe.

Bruceloza, o boală cu istorie îndelungată, este una dintre zoonozele neglijate la nivel mondial, iar incidenţa ei și severitatea clinică în rândul populaţiei umane sunt importante. Transmiterea infecţiei la om se poate face atât prin contact direct cu animale infectate, cât și prin consum de alimente contaminate cu diferite specii ale genului Brucella. Prevalenţa acestei infecţii este ridicată, în special în ţările slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare, ceea ce a determinat Organizaţia Mondială a Sănătăţii să o clasifice drept una dintre cele mai importante „boli zoonotice neglijate” din lume. Factorii socioeconomici joacă un rol important în ceea ce privește asigurarea unui nivel corespunzător de trai, implicit și de sănătate al populaţiei, astfel că, în aceste regiuni ale lumii, subdiagnosticarea, dar și subraportarea reprezintă unele din cauzele pentru care nu se cunoaște incidenţa reală a acestor boli definite ca boli neglijate, printre care și bruceloza.

Această lucrare își propune să prezinte modul în care factorii de mediu și de management influenţează apariţia și dezvoltarea stereotipiilor la tineretul taurin. Stereotipiile sunt comportamente repetitive, fără un scop aparent, care se dezvoltă ca răspuns la stresul cronic și condiţiile artificiale de creștere din sistemul intensiv. Printre factorii de mediu care contribuie la dezvoltarea stereotipiilor se numără spaţiul restrâns, lipsa diversităţii stimulilor și monotonia mediului. Factorii de management includ modul de hrănire, frecvenţa manipulării, interacţiunea cu oamenii și supunerea la un program specific unităţii. Studiile arată că lipsa posibilităţilor de exprimare a comportamentelor naturale determină un dezechilibru comportamental, afectând bunăstarea animalelor, ceea ce conduce la apariţia stereotipiilor. Prevenirea stereotipiilor include îmbunătăţirea condiţiilor de adăpost, asigurarea accesului la hrană în mod natural, creșterea numărului de stimuli din mediul înconjurător și gestionarea stresului prin practici de manipulare adecvate. Această lucrare subliniază necesitatea unei abordări complexe în vederea asigurării bunăstării tineretului taurin.

Comportamentele stereotipe observate la tineretul taurin reprezintă acţiuni motorii repetitive și aparent lipsite de finalitate, care se manifestă mai ales la animalele crescute în sistem intensiv, unde mediul de viaţă limitat împiedică exprimarea comportamentelor naturale. Studiile neurofiziologice au evidenţiat implicarea sistemului nervos central, în special a dezechilibrelor dintre circuitele dopaminergice, GABA-ergice și colinergice, în apariţia și menţinerea acestor comportamente repetitive. Ganglionii bazali și sistemul limbic, responsabili de controlul mișcării și al emoţiilor, joacă un rol central în procesul de automatizare a stereotipiilor. Factori precum stresul cronic, privarea socială și lipsa stimulilor cognitivi favorizează declanșarea comportamentelor anormale. Odată învăţate procedural, stereotipiile devin automate și persistă chiar după îmbunătăţirea mediului. Cercetările recente subliniază importanţa îmbogăţirii mediului – prin stimuli sociali, senzoriali și ocupaţionali – pentru reducerea acestor manifestări și pentru promovarea unei stări de bunăstare reale, bazată nu doar pe absenţa stresului, ci și pe apariţia emoţiilor pozitive.

O populaţie de cai sălbăticiţi (Equus ferus caballus) trăiește în libertate în Delta Dunării, Grindul Letea. Necesitatea gestionării acestei populaţii a determinat organizaţia nonguvernamentală Animal Rescue and Care Association (ARCA) să elaboreze, împreună cu autorităţile, un program de control al fertilităţii și de îndepărtare fizică a indivizilor liberi. Programul de gestionare prevede imobilizarea chimică și translocarea cailor care trăiesc în pădurea Letea (declarată patrimoniu naţional), deoarece se consideră că aceștia pot dăuna habitatului. Tehnica de translocare a cailor a necesitat ca aceştia să fie tranchilizaţi de la distanţă, monitorizaţi și transportaţi în afara pădurii Letea, care este înconjurată de un gard. Caii au fost translocaţi pe o targă de salvare pentru animale mari și legaţi cu curele și legături pentru transport. Peste cap s-a pus un căpăstru care a fost fixat de orificiile laterale ale tărgii. După ce totul a fost securizat, targa de salvare a fost atașată la mașină. Caii au fost monitorizaţi prin geamul mașinii, pe toată durata transportului.