Articole

Identificarea agenţilor patogeni este esenţială pentru menţinerea siguranţei alimentare, ajutând la descoperirea surselor de contaminare şi la protejarea sănătăţii publice. Sursele de contaminare în alimente sunt diverse şi pot apărea pe parcursul întregului lanţ alimentar, de la producţie la distribuţie. Rezistenţa la antibiotice observată la unii agenţi patogeni reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea publică, subliniind nevoia unor strategii stricte pentru gestionarea utilizării antibioticelor în producţia alimentară şi importanţa efectuării profilului de rezistenţă la antimicrobiene. Măsurile preventive bazate pe evaluarea diversităţii microbiologice şi pe identificarea riscurilor pot reduce contaminarea alimentelor şi îmbunătăţi siguranţa alimentară. Monitorizarea continuă şi adaptarea practicilor din industria alimentară la noile descoperiri microbiologice sunt esenţiale pentru a menţine un lanţ alimentar sigur şi a limita riscurile microbiologice. Respectarea normelor de igienă şi calitate trebuie îmbunătăţită constant pentru a asigura conformitatea produselor alimentare cu standardele de sănătate publică şi pentru a preveni riscurile de contaminare.

Neurotoxicitatea este efectul direct sau indirect al substanţelor chimice care perturbă sistemul nervos al oamenilor sau animalelor. Substanţele neurotoxice acţionează prin modificarea capacităţii sistemului nervos central (SNC) de a genera şi/sau transmite excitaţia către sistemul nervos periferic prin afectarea capacităţii de funcţionare normală a propriilor componente structurale fundamentale (neuroni, nervi, celule gliale şi sinapse) şi de sinteză a neurotransmiţătorilor. Cele mai importante coordonate de diagnostic în intoxicaţii sunt reprezentate de debutul brusc al semnelor clinice, compatibilitatea acestora şi, în special, sursa de expunere sau accesul la toxice/toxine. 

În ultimii ani există un interes tot mai crescut privitor la explorarea îndeaproape a microbiomului gastrointestinal al pacienţilor canini şi felini. Microbiomul este alcătuit din peste 500 de specii de bacterii, virusuri, miceţi şi archea. Acest articol are scopul de revizui şi prezenta cercetări recente şi descoperiri privind microbiomul digestiv şi rolurile sale într-o serie de funcţii ale organismului precum: homeostazia metabolismului, protecţia împotriva patogenilor, educarea răspunsului imunitar, sinteza şi/sau facilitarea sintezei unor nutrienţi-cheie pentru sănătate, menţinerea sănătăţii psihice, obezitatea, afecţiunile dermatologice, cardiologie, nefrologie.

Histricomorfele crescute în captivitate dezvoltă frecvent o serie de elemente patologice centrate pe aparatul genito-urinar şi în special la nivelul rinichilor, în multe cazuri gravitatea modificărilor şi evoluţia rapidă împiedicând succesul terapeutic. Pentru a înţelege cauzele acestei patologii şi, implicit, pentru a putea diagnostica rapid şi corect, asigurând o terapie corespunzătoare, este important să cunoaştem ecobiologia acestor specii şi transformările care au survenit pentru histricomorfele domesticite. În special schimbările de ambient şi hrănirea necorespunzătoare sunt în prezent cauza principală a tulburărilor digestive care conduc, direct sau indirect, spre o patologie renală acută sau cronică. În general, specialiştii includ în grupul rozătoarelor histricomorfe: chinchilele, cobaii sau caviidele şi degusiile.

Pentru a avea o imagine clară asupra familiei Mustelidae, amintim că face parte din încrengătura Chordata, Clasa Mammalia, care însumează 67 de specii. Dintre toate carnivorele, cea mai diversificată familie este cea a Mustelidelor, care include cel mai mare număr de O privire de ansamblu scoate în evidenţă că această familie este mare şi variată, incluzând forme terestre (sconcşii), specii arboricole (jderii), unele specii care escavează şi construiesc vizuini (bursucii), specii semiacvatice (nurcile), buni alergători

Importantele realizări din punct de vedere științific au lărgit frontierele cunoașterii privind imensele posibilități de adaptare ale unor organisme și procese intime ale vieții. În aceste condiții, se poate afirma, pe bună dreptate, că dacă nivelul cunoașterii a fost inițial dominat de fizică și chimie, secolul XXI în care ne aflăm este vădit dominat mai ales de științele biologice, prin studii și cercetări privind descifrarea fenomenului vieții, a modelării experimentate a viului, a creării, a descoperirii

Primele medicamentele antiinflamatorii nesteroidice (Non Steroidic Ant Inflamatory Drugs) care au fost descoperite ca având un efect sigur și puternic au fost glucocorticoizii. Acțiunea acestor substanțe include diminuarea elementelor fibroblastice și celulare vasculare ale proceselor inflamatorii, prin:- reducerea concentrației mediatorilor inflamației,- prin supresarea eliberării de enzime lizozomale,- prin contracararea vasodilatației și - prin reducerea tendinței celulelor de a migra la locul leziuniiț În acest fel, faza acută a inflamației este atenuată și nu se instituie faza cronică.

„Ochiul uscat” este o afecţiune frecvent întâlnită, caracterizată printr-o tulburare a filmului lacrimal. Aceasta poate rezulta fie dintr-o producţie inadecvată a lacrimilor, fie dintr-o excesivă evaporare a acestora, fie ca urmare a unei anormalităţi a compoziţiei filmului lacrimal. Opţiunile terapeutice sunt dictate de severitatea sindromului şi pot fi reprezentate de: terapie de substituţie, tratamentul afecţiunilor palpebrale asociate, modificarea condiţiilor de mediu, tratamentul complicaţiilor în formele grave. Noile ipoteze etiopatogenice au permis, în ultima vreme

Virusul West Nile (WNV) este un Flavivirus, transmis la om şi la animale prin intermediul ţânţarilor. Infecţia evoluează frecvent asimptomatic sau ca sindrom febril pseudogripal, iar în formele severe boala se exprimă ca encefalomielită fatală. România s-a confruntat cu focare grave de infecţie cu WNV în principal la oameni, focarul major de encefalită umană cu WNV din 1996, în municipiul Bucureşti, fiind unul dintre cele mai importate evenimente medicale asociate acestui virus. În ultimul an, atât în România, cât şi în alte state europene s-a semnalat

Încă de la vârste fragede, copiii prezintă şi exprimă o afinitate pentru necuvântătoare, considerându-le animale de companie, dar în acelaşi timp şi creaturi imaginare. Mai târziu, încep să cerceteze caracteristicile propriilor animale de companie şi ale tuturor celor cu care sunt familiarizaţi, contribuind la alcătuirea unui sistem preliminar de aspecte generale despre animale, formând astfel un sistem iniţial de clasificare. Pe lângă câine şi pisică, în mod progresiv, în categoria animalelor de companie şi-au căpătat locul binemeritat calul, păsările