.jpg)
.jpg)
.jpg)
Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
15 Oct 2024
Anemia hemolitică autoimună (IMHA) reprezintă una dintre principalele cauze de anemie la câini şi pisici. Acest tip de anemie poate apărea la animale de toate vârstele, dar este mai frecvent întâlnit la câinii şi pisicile tinere şi adulte de vârstă mijlocie. În cazul IMHA secundare, un factor declanşator este adesea suspectat din cauza unei asocieri temporale cu administrarea unor medicamente sau cu o boală preexistentă, dar stabilirea unei legături de cauzalitate este frecvent dificilă. În timp ce ambele forme de IMHA afectează câinii şi pisicile, forma primară este mai frecventă la câini, iar forma secundară este mai comună la pisici.
În studiul nostru, anemia hemolitică imunomediată a fost diagnosticată la 25 de animale, dintre care nouă pisici şi 16 câini, utilizând testul Coombs pentru stabilirea diagnosticului.
În studiul nostru privind anemia hemolitică de origine infecţioasă la câini, am identificat următoarele rase: Cocker Spaniel, Schnauzer, Rottweiler, Beagle şi Shih-Tzu, fiecare reprezentând 6% din cazuri (n=1), şi rasele Golden Retriever, Ciobănesc German, West Highland White Terrier şi Bichon, fiecare cu 11% (n=2). Rasa Metis a fost cea mai frecventă, având o pondere de 28% (n=5). În ceea ce priveşte pisicile, prevalenţa a fost cea mai mare la rasa Europeană, cu 56% (n=5), urmată de British Short Hair cu 33% (n=3) şi Birmaneză, cu 11% (n=1).
Examenul clinic a relevat variaţii ale temperaturii corporale şi a evidenţiat deteriorarea stării generale la 80% dintre pacienţi (n=20), splenomegalie la 64% (n=16), hipertermie la 100% (n=25), tahicardie la 96% (n=24) şi tahipnee la 96% (n=24).
În anamneza pacienţilor au fost raportate simptomele clinice de hemoglobinurie în 36% dintre cazuri (n=9), paloare a mucoaselor la 44% (n=11), oboseală accentuată la 88% (n=22), icter la 12% (n=3), inapetenţă la 92% (n=23) şi letargie la 72% (n=18).
Analiza datelor clinice şi anamnestice a evidenţiat o prevalenţă ridicată a hipertermiei (100%) şi o creştere semnificativă a frecvenţelor cardiace şi respiratorii (96%), toate asociate cu hemoliza indusă imunomediat, având consecinţe sistemice notabile în 80% dintre cazuri.
Informaţiile clinice şi anamnestice sunt esenţiale pentru formularea unui diagnostic preliminar, care este ulterior detaliat prin investigaţii paraclinice hematologice şi biochimice efectuate pe probele de sânge ale pacienţilor. Testele hematologice au fost cruciale pentru evaluarea severităţii anemiei. Combinând aceste rezultate cu informaţiile din anamneză şi simptomele clinice, s-a presupus că anemia este imunomediată, această ipoteză fiind confirmată prin teste Coombs şi prin analiza frotiurilor sanguine. În plus, gradul de regenerare a anemiei a fost evaluat prin numărarea reticulocitelor, celule sanguine imature, care sunt un indicator important al severităţii stării pacientului şi al necesităţii unui plan terapeutic destinat stimulării producţiei de celule roşii. O proporţie crescută de reticulocite a fost observată la 72% dintre pacienţi (n=18), indicând o anemie regenerativă.
Pentru diagnosticarea anemiei hemolitice imuno-mediate, a fost utilizată exclusiv metoda testului de autoaglutinare, cunoscută şi sub numele de testul Knott.
Bibliografie
Avery AC, Avery PR. Determining the significance of persistent lymphocytosis. Vet Clin North Am Small Anim Pract. 2007 Mar;37(2):267-82, vi. doi: 10.1016/j.cvsm.2006.11.001.
Barros MM, Blajchman MA, Bordin JO. Warm autoimmune hemolytic anemia: recent progress in understanding the immunobiology and the treatment. Transfus Med Rev. 2010 Jul;24(3):195-210. doi: 10.1016/j.tmrv.2010.03.002.
Cines DB, Liebman H, Stasi R. Pathobiology of secondary immune thrombocytopenia. Semin Hematol. 2009 Jan;46(1 Suppl 2):S2-14. doi: 10.1053/j.seminhematol.2008.12.005.
Codreanu MD, Diaconescu A, Bîrţoiu A. Ghid de ecografie la animalele de companie. Ed. Printech, 2005, CD- ISBN 973-718-141-7 London, 448 p.
Dumler JS, Walker DH. Tick-borne ehrlichioses. Lancet infect Dis. April 2001:21-28. DOI: https://doi.org/10.1016/S1473-3099(09)70296-8.
Eddlestone SM, Gaunt SD, Neer TM, Boudreaux CM, Gill A, Haschke E, Corstvet RE. PCR detection of Anaplasma platys in blood and tissue of dogs during acute phase of experimental infection. Exp Parasitol. 2007 Feb;115(2):205-10. doi: 10.1016/j.exppara.2006.08.006.
Grindem CB, Neel JA, Juopperi TA. Cytology of bone marrow. Vet Clin North Am Small Anim Pract. 2002 Nov;32(6):1313-74, vi. doi: 10.1016/s0195-5616(02)00052-9.
Hamidou M. Prise en charge d’une cytopénie auto-immune [Management of autoimmune cytopenia]. Rev Med Interne. 2007 Dec;28 Suppl 4:S310-1. French. doi: 10.1016/j.revmed.2007.09.009.
Shipov A, Klement E, Reuveni-Tager L, Waner T, Harrus S. Prognostic indicators for canine monocytic ehrlichiosis. Vet Parasitol. 2008 May 6;153(1-2):131-8. doi: 10.1016/j.vetpar.2008.01.009.
Sofres, FACCO et TNS. Enquête FACCO/TNS SOFRES 2008 sur le Parc des Animaux Familiers Français. http://www.facco.fr/-Population-animale-. [En ligne] 2008.
Solano-Gallego L, Koutinas A, Miró G, Cardoso L, Pennisi MG, Ferrer L, Bourdeau P, Oliva G, Baneth G. Directions for the diagnosis, clinical staging, treatment and prevention of canine leishmaniosis. Vet Parasitol. 2009 Oct 28;165(1-2):1-18. doi: 10.1016/j.vetpar.2009.05.022.
Wong SJ, Thomas JA. Cytoplasmic, nuclear, and platelet autoantibodies in human granulocytic ehrlichiosis patients. J Clin Microbiol. 1998 Jul;36(7):1959-63. doi: 10.1128/JCM.36.7.1959-1963.1998.
Yamamoto A, Iwata A, Saito T, Watanabe F, Ueda S. Expression and purification of canine granulocyte colony-stimulating factor (cG-CSF). Vet Immunol Immunopathol. 2009 Aug 15;130(3-4):221-5. doi: 10.1016/j.vetimm.2009.02.016.
Young NS. Acquired aplastic anemia. Ann Intern Med. 2002 Apr 2;136(7):534-46. doi: 10.7326/0003-4819-136-7-200204020-00011.
Zygner W, Gójska O, Rapacka G, Jaros D, Wedrychowicz H. Hematological changes during the course of canine babesiosis caused by large Babesia in domestic dogs in Warsaw (Poland). Vet Parasitol. 2007 Apr 10;145(1-2):146-51. doi: 10.1016/j.vetpar.2006.11.008.
Aug
01
Babesioza canină reprezintă o boală hemoparazitară frecvent întâlnită în practica medical-veterinară, caracterizată printr-un tablou clinic variabil, determinat de interacțiunea dintre agentul etiologic, statusul imun al gazdei și factorii de mediu. Infecția cu Babesia spp. determină, în principal, hemoliză intra- și extravasculară, fiind asociată cu modificări hematologice și biochimice semnificative, care pot evolua de la forme subclinice până la sindroame severe, cu afectare multiorganică. Manifestările clinice sunt adesea nespecifice și includ letargie, anorexie, hipertermie, icter și hemoglobinurie, ceea ce îngreunează diagnosticul diferențial. Din punct de vedere paraclinic, se evidențiază frecvent anemie hemolitică, trombocitopenie și alterări ale parametrilor hepatici și renali. Diagnosticul se bazează pe corelarea datelor clinice cu investigațiile de laborator, incluzând examinarea frotiului sanguin și tehnici moleculare de tip PCR. Adițional, examinarea ecografică oferă, informații utile privind consecințele sistemice ale infecției, precum splenomegalia sau modificările hepatice, contribuind la evaluarea severității cazului. Acest studiu își propune să evidențieze principalele coordonate clinice și de diagnostic în babesioza la câine, prin analiza literaturii de specialitate și integrarea observațiilor clinice proprii.
Jul
18
Mucocelul biliar reprezintă o afecțiune obstructivă hepatobiliară frecvent întâlnită la canide, caracterizată prin acumularea progresivă de material mucinos și alterarea drenajului biliar. Patogeneza acestei afecțiuni este multifactorială, fiind implicate tulburările metabolismului lipidic, endocrinopatiile și modificările motilității colecistului. Diagnosticul se bazează pe corelarea semnelor clinice cu modificările biochimice și ultrasonografice specifice. Managementul terapeutic conservator urmărește reducerea colestazei, stimularea fluxului biliar și controlul tulburărilor metabolice asociate. Acidul ursodeoxicolic reprezintă una dintre principalele molecule utilizate în managementul afecțiunilor colestatice canine, datorită efectelor sale coleretice și hepatoprotectoare. Totodată, suplimentarea cu acizi grași omega-3 și instituirea unui management nutrițional hipolipidic contribuie la susținerea funcției hepatobiliare și la stabilizarea profilului lipidic. Abordarea terapeutică multimodală și monitorizarea periodică a pacienților rămân esențiale pentru limitarea progresiei modificărilor hepatobiliare și prevenirea complicațiilor severe asociate mucocelului biliar.
Jul
06
Ca entitate patologică asociată preponderent practicii medicale veterinare feline, gingivostomatita cronică reprezintă o afecțiune cu etiologie plurifactorială și tablou clinic dominat de prezența leziunilor de tip ulcerativ, dureroase și, adesea, cu dispunere bilaterală. Odată stabilit diagnosticul de certitudine, în cazul gingivostomatitei feline, urmărirea unei strategii țintite de planificare a protocolului terapeutic crește probabilitatea de a obține un rezultat pozitiv pe termen lung. Planul terapeutic este, astfel, menit să asigure o îmbunătățire netă a stării de sănătate, cu reale beneficii deopotrivă pentru pacientul felin și proprietar, și poate cuprinde, în primă fază, tratamentul medicamentos, ulterior recurgând la tratament chirurgical în cazurile refractare, de tip recidivant. În acest studiu ne propunem să evidențiem eficacitatea terapiei chirurgicale, ca ultim resort, în cazurile complexe de gingivostomatită felină, precum și o evidențiere a principalelor coordonate terapeutice de actualitate utilizate în managementul acestei patologii feline.
Jun
01
Gingivostomatita cronică felină reprezintă o afecțiune adesea observată în practica clinică veterinară. Caracterizată prin leziuni de tip ulcerativ, dispuse tipic bilateral, această patologie provoacă adesea durere și disconfort oral intens la pacienții felini afectați, consecințele clinice directe fiind disfagia și anorexia consecutivă, ce conduc la alterarea graduală a stării generale. Cu o etiologie multifactorială, incomplet elucidată, diagnosticul gingivostomatitei feline se bazează, în principal, pe tabloul clinic, completat de investigații paraclinice uzuale și specifice. Pacienții felini cu gingivostomatită cronică necesită studierea etiopatogeniei, scopul final fiind acela de a stabili, pe cât posibil, un diagnostic de certitudine. Un astfel de protocol de diagnostic include testarea pentru patologii precum FIV, FeLV și FCV, un set complet de analize hematologice și biochimice sangvine, precum și examene radiologice ale cavității bucale, fiind completat de biopsie și examinare microscopică, histopatologică, a țesuturilor afectate, care indică adesea prezența infiltratului limfoplasmocitar, sugerând un răspuns imunologic exacerbat. Astfel, posibile anomalii ale sistemului imunitar, precum prezența bolilor autoimune, imunodeficiența felină, neoplazii etc., modifică răspunsul imun al pacientului și duc la apariția infecțiilor oportuniste, care contribuie la natura cronică pe care adesea o îmbracă această patologie. Examinarea radiografică este, de asemenea, esențială pentru evaluarea structurilor dentare, evidențierea gradului de extindere a bolii parodontale, evaluarea gradului de resorbție radiculară, pentru a decela eventuale procese neoplazice, precum și pentru evaluarea pre- și postextracțională acolo unde este cazul. Lucrarea de față cuprinde o prezentare succintă a gingivostomatitei cronice, ca patologie felină de actualitate, cu accent asupra principalelor coordonate clinico-diagnostice de interes.
Inscriete la noutatile noastre