.jpg)
.jpg)
Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
15 Oct 2024
Anemia hemolitică autoimună (IMHA) reprezintă una dintre principalele cauze de anemie la câini şi pisici. Acest tip de anemie poate apărea la animale de toate vârstele, dar este mai frecvent întâlnit la câinii şi pisicile tinere şi adulte de vârstă mijlocie. În cazul IMHA secundare, un factor declanşator este adesea suspectat din cauza unei asocieri temporale cu administrarea unor medicamente sau cu o boală preexistentă, dar stabilirea unei legături de cauzalitate este frecvent dificilă. În timp ce ambele forme de IMHA afectează câinii şi pisicile, forma primară este mai frecventă la câini, iar forma secundară este mai comună la pisici.
În studiul nostru, anemia hemolitică imunomediată a fost diagnosticată la 25 de animale, dintre care nouă pisici şi 16 câini, utilizând testul Coombs pentru stabilirea diagnosticului.
În studiul nostru privind anemia hemolitică de origine infecţioasă la câini, am identificat următoarele rase: Cocker Spaniel, Schnauzer, Rottweiler, Beagle şi Shih-Tzu, fiecare reprezentând 6% din cazuri (n=1), şi rasele Golden Retriever, Ciobănesc German, West Highland White Terrier şi Bichon, fiecare cu 11% (n=2). Rasa Metis a fost cea mai frecventă, având o pondere de 28% (n=5). În ceea ce priveşte pisicile, prevalenţa a fost cea mai mare la rasa Europeană, cu 56% (n=5), urmată de British Short Hair cu 33% (n=3) şi Birmaneză, cu 11% (n=1).
Examenul clinic a relevat variaţii ale temperaturii corporale şi a evidenţiat deteriorarea stării generale la 80% dintre pacienţi (n=20), splenomegalie la 64% (n=16), hipertermie la 100% (n=25), tahicardie la 96% (n=24) şi tahipnee la 96% (n=24).
În anamneza pacienţilor au fost raportate simptomele clinice de hemoglobinurie în 36% dintre cazuri (n=9), paloare a mucoaselor la 44% (n=11), oboseală accentuată la 88% (n=22), icter la 12% (n=3), inapetenţă la 92% (n=23) şi letargie la 72% (n=18).
Analiza datelor clinice şi anamnestice a evidenţiat o prevalenţă ridicată a hipertermiei (100%) şi o creştere semnificativă a frecvenţelor cardiace şi respiratorii (96%), toate asociate cu hemoliza indusă imunomediat, având consecinţe sistemice notabile în 80% dintre cazuri.
Informaţiile clinice şi anamnestice sunt esenţiale pentru formularea unui diagnostic preliminar, care este ulterior detaliat prin investigaţii paraclinice hematologice şi biochimice efectuate pe probele de sânge ale pacienţilor. Testele hematologice au fost cruciale pentru evaluarea severităţii anemiei. Combinând aceste rezultate cu informaţiile din anamneză şi simptomele clinice, s-a presupus că anemia este imunomediată, această ipoteză fiind confirmată prin teste Coombs şi prin analiza frotiurilor sanguine. În plus, gradul de regenerare a anemiei a fost evaluat prin numărarea reticulocitelor, celule sanguine imature, care sunt un indicator important al severităţii stării pacientului şi al necesităţii unui plan terapeutic destinat stimulării producţiei de celule roşii. O proporţie crescută de reticulocite a fost observată la 72% dintre pacienţi (n=18), indicând o anemie regenerativă.
Pentru diagnosticarea anemiei hemolitice imuno-mediate, a fost utilizată exclusiv metoda testului de autoaglutinare, cunoscută şi sub numele de testul Knott.
Bibliografie
Avery AC, Avery PR. Determining the significance of persistent lymphocytosis. Vet Clin North Am Small Anim Pract. 2007 Mar;37(2):267-82, vi. doi: 10.1016/j.cvsm.2006.11.001.
Barros MM, Blajchman MA, Bordin JO. Warm autoimmune hemolytic anemia: recent progress in understanding the immunobiology and the treatment. Transfus Med Rev. 2010 Jul;24(3):195-210. doi: 10.1016/j.tmrv.2010.03.002.
Cines DB, Liebman H, Stasi R. Pathobiology of secondary immune thrombocytopenia. Semin Hematol. 2009 Jan;46(1 Suppl 2):S2-14. doi: 10.1053/j.seminhematol.2008.12.005.
Codreanu MD, Diaconescu A, Bîrţoiu A. Ghid de ecografie la animalele de companie. Ed. Printech, 2005, CD- ISBN 973-718-141-7 London, 448 p.
Dumler JS, Walker DH. Tick-borne ehrlichioses. Lancet infect Dis. April 2001:21-28. DOI: https://doi.org/10.1016/S1473-3099(09)70296-8.
Eddlestone SM, Gaunt SD, Neer TM, Boudreaux CM, Gill A, Haschke E, Corstvet RE. PCR detection of Anaplasma platys in blood and tissue of dogs during acute phase of experimental infection. Exp Parasitol. 2007 Feb;115(2):205-10. doi: 10.1016/j.exppara.2006.08.006.
Grindem CB, Neel JA, Juopperi TA. Cytology of bone marrow. Vet Clin North Am Small Anim Pract. 2002 Nov;32(6):1313-74, vi. doi: 10.1016/s0195-5616(02)00052-9.
Hamidou M. Prise en charge d’une cytopénie auto-immune [Management of autoimmune cytopenia]. Rev Med Interne. 2007 Dec;28 Suppl 4:S310-1. French. doi: 10.1016/j.revmed.2007.09.009.
Shipov A, Klement E, Reuveni-Tager L, Waner T, Harrus S. Prognostic indicators for canine monocytic ehrlichiosis. Vet Parasitol. 2008 May 6;153(1-2):131-8. doi: 10.1016/j.vetpar.2008.01.009.
Sofres, FACCO et TNS. Enquête FACCO/TNS SOFRES 2008 sur le Parc des Animaux Familiers Français. http://www.facco.fr/-Population-animale-. [En ligne] 2008.
Solano-Gallego L, Koutinas A, Miró G, Cardoso L, Pennisi MG, Ferrer L, Bourdeau P, Oliva G, Baneth G. Directions for the diagnosis, clinical staging, treatment and prevention of canine leishmaniosis. Vet Parasitol. 2009 Oct 28;165(1-2):1-18. doi: 10.1016/j.vetpar.2009.05.022.
Wong SJ, Thomas JA. Cytoplasmic, nuclear, and platelet autoantibodies in human granulocytic ehrlichiosis patients. J Clin Microbiol. 1998 Jul;36(7):1959-63. doi: 10.1128/JCM.36.7.1959-1963.1998.
Yamamoto A, Iwata A, Saito T, Watanabe F, Ueda S. Expression and purification of canine granulocyte colony-stimulating factor (cG-CSF). Vet Immunol Immunopathol. 2009 Aug 15;130(3-4):221-5. doi: 10.1016/j.vetimm.2009.02.016.
Young NS. Acquired aplastic anemia. Ann Intern Med. 2002 Apr 2;136(7):534-46. doi: 10.7326/0003-4819-136-7-200204020-00011.
Zygner W, Gójska O, Rapacka G, Jaros D, Wedrychowicz H. Hematological changes during the course of canine babesiosis caused by large Babesia in domestic dogs in Warsaw (Poland). Vet Parasitol. 2007 Apr 10;145(1-2):146-51. doi: 10.1016/j.vetpar.2006.11.008.
Jun
01
Gingivostomatita cronică felină reprezintă o afecțiune adesea observată în practica clinică veterinară. Caracterizată prin leziuni de tip ulcerativ, dispuse tipic bilateral, această patologie provoacă adesea durere și disconfort oral intens la pacienții felini afectați, consecințele clinice directe fiind disfagia și anorexia consecutivă, ce conduc la alterarea graduală a stării generale. Cu o etiologie multifactorială, incomplet elucidată, diagnosticul gingivostomatitei feline se bazează, în principal, pe tabloul clinic, completat de investigații paraclinice uzuale și specifice. Pacienții felini cu gingivostomatită cronică necesită studierea etiopatogeniei, scopul final fiind acela de a stabili, pe cât posibil, un diagnostic de certitudine. Un astfel de protocol de diagnostic include testarea pentru patologii precum FIV, FeLV și FCV, un set complet de analize hematologice și biochimice sangvine, precum și examene radiologice ale cavității bucale, fiind completat de biopsie și examinare microscopică, histopatologică, a țesuturilor afectate, care indică adesea prezența infiltratului limfoplasmocitar, sugerând un răspuns imunologic exacerbat. Astfel, posibile anomalii ale sistemului imunitar, precum prezența bolilor autoimune, imunodeficiența felină, neoplazii etc., modifică răspunsul imun al pacientului și duc la apariția infecțiilor oportuniste, care contribuie la natura cronică pe care adesea o îmbracă această patologie. Examinarea radiografică este, de asemenea, esențială pentru evaluarea structurilor dentare, evidențierea gradului de extindere a bolii parodontale, evaluarea gradului de resorbție radiculară, pentru a decela eventuale procese neoplazice, precum și pentru evaluarea pre- și postextracțională acolo unde este cazul. Lucrarea de față cuprinde o prezentare succintă a gingivostomatitei cronice, ca patologie felină de actualitate, cu accent asupra principalelor coordonate clinico-diagnostice de interes.
May
26
Examinarea histopatologică pancreatică este metoda de referință pentru confirmarea pancreatitei și diferențierea între formele acute și cronice la câine și pisică, existând sisteme de scor propuse pentru standardizarea leziunilor. Totuși, în medicina veterinară persistă variații de terminologie și criterii de clasificare, ceea ce poate îngreuna comparabilitatea studiilor și interpretarea clinică. Distincția acut-cronic se bazează pe leziuni recente (edem, inflamație neutrofilică, necroză) versus remodelare permanentă (fibroză, atrofie acinară) și poate fi complicată de tablouri mixte (acut pe fond cronic). Histopatologia nu este un „standard de aur” perfect, deoarece leziunile pot fi subclinice și/sau focale, iar eșantionarea limitată poate rata zonele afectate. Biopsia pancreatică este invazivă și se face rar exclusiv în scop diagnostic, dar poate fi sigură în condiții adecvate și este utilă mai ales când se corelează cu datele clinice și biopsii concomitente (ficat/intestin), în special la pisici.
Apr
20
Studiul histologic al aparatului genital femel la canidele domestice este esențial pentru înțelegerea fiziologiei reproducerii, diagnosticarea afecțiunilor și aplicarea tehnicilor de reproducere asistată. Aparatul genital femel include ovarele, uterul și cervixul, fiecare cu structuri și funcții specifice, influențate de ciclul estral și de modificările hormonale (Evans & de Lahunta, 2013; Concannon, 2011). Ovarele canidelor sunt organe pereche cu rol în producția de ovocite și hormoni. Structura ovariană include epiteliul superficial, cortexul ovarian cu foliculi în diferite stadii de dezvoltare și medulara, bogată în vase sanguine și țesut conjunctiv (Johnston et al., 2001; Concannon et al., 2009). După ovulație se formează corpul galben, care secretă progesteron, esențial pentru menținerea sarcinii (Hoffmann et al., 2004). Uterul canidelor este format din perimetru, miometru și endometru. Endometrul prezintă glande ramificate și țesut stromal bogat vascularizat, cu modificări ciclice sub influența hormonilor ovarieni, esențiale pentru implantarea embrionară și menținerea gestației (Evans & de Lahunta, 2013; Johnston, 2013). Cervixul prezintă epiteliu de tranziție și glande mucoase implicate în protecția tractului genital superior și transportul spermatozoizilor, modificările structurale fiind corelate cu fazele ciclului estral și cu nivelul hormonilor specifici (Reich & Fritsch, 2014). Cunoașterea detaliată a histologiei normale a aparatului genital feminin este indispensabilă pentru interpretarea modificărilor patologice, evaluarea eficienței tratamentelor hormonale și aplicarea corectă a tehnicilor de reproducere asistată la canidele domestice (Brown et al., 2001; Belu et al., 2021).
Apr
14
Alterările continenței urinare la câine reprezintă un grup de afecțiuni frecvent întâlnite în practica medicală veterinară, cu etiologie complexă și mecanisme fiziopatologice diverse și intricate, care pot afecta controlul normal al micțiunii. Diminuarea continenței vezicale apare în urma unor injurii care interesează sistemul nervos central și periferic, musculatura vezicii urinare, aparatul sfincterian sau echilibrul hormonal, fiind adesea rezultatul interacțiunii mai multor injurii, cu origine diferită. Manifestările clinice pot varia de la scurgeri urinare intermitente, observate în special în repaus, până la incontinență permanentă sau retenție urinară asociată cu eliminare involuntară prin supraplin, ceea ce complică diagnosticul diferențial. Stabilirea cu precizie a etiologiei poate fi dificilă în absența unei abordări fiziopatologice corecte, multimodale și multidisciplinare, întrucât tabloul clinic este adesea nespecific și suprapus între diferite tipuri de retenție urinară/incontinență. Cunoașterea mecanismelor implicate în controlul continenței vezicale este esențială pentru orientarea diagnosticului și pentru alegerea unei conduite terapeutice adecvate. Acest articol își propune să realizeze o sinteză a principalelor injurii fiziopatologice implicate în alterarea continenței vezicale la câine, prin revizuirea datelor existente în literatura de specialitate și evidențierea corelațiilor clinice relevante pentru practica veterinară curentă.
Inscriete la noutatile noastre