Coordonate imagistice în patologia vezicală litiazică la animalele de companie

 Imaging coordinates in lithiasis bladder pathology in companion animals

Niculae Tudor, Andrei Codreanu

First published: 23 septembrie 2022

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/PV.37.3.2022.7010

Abstract

The pathology of urinary bladder lithiasis is a common condition in veterinary medical practice with a high incidence and hematuric expression that is dominant in the clinical-paraclinical ensemble, therefore, we considered it appropriate to allocate a broad description in the content of this article.
 

Keywords

uroliths, urinary bladder, hematuria, echography

Rezumat

Patologia vezicală litiazică este o afecţiune des întâlnită în practica medicală veterinară, cu o incidenţă crescută şi o exprimare hematurică ce reprezintă o dominantă în ansamblul clinic şi paraclinic, considerând astfel oportună alocarea unei descrieri ample în conţinutul acestui articol.
 

Cuvinte cheie

uroliţi vezică urinară hematurie ecografie

Cistopatiile litiazice grupează afecţiuni ale tractului urinar inferior determinate de elemente litiazice, fiind abordate în funcţie de componenta anatomică afectată şi de procesul litiazic, de consecinţele patogenetice prin declanşarea unui proces inflamator local sau prezentate ca entitate morbidă singulară, astfel fiind introduse cistita litiazică, uretritele litiazice, sindromul urologic felin şi urolitiaza.

Urolitiaza (calculoză urinară, litiază sau sedimentoză urinară) constă în formarea, la nivelul vezicii urinare, a unor concreţiuni minerale, de natură organică sau anorganică (Picavet şi col., 2007).

Concreţiunile minerale acumulate în exces (sub 4-5 mm) creează cristale care sunt responsabile de exprimarea clinică: oxaluria apare în diabet – uraţii sunt asociaţi cu o urină acidă, fosfaţii amoniaco-magnezieni cu o urină alcalină, xanturia reprezintă o conversie incompletă a xantinei în acid uric etc. (Osborne şi col., 2008) (tabelul 1).

Particularităţile diferitelor tipuri de uroliţi la canine (după Caraza şi col., 2010)

Formarea uroliţilor depinde de suprasaturarea urinei cu minerale calculogene. Tipul de calcul format depinde de mai mulţi factori, incluzând excreţia renală a mineralelor, pH-ul urinei, prezenţa promotorilor, absenţa inhibitorilor, concomitent cu prezenţa infecţiilor bacteriene sau a unui proces inflamator (Ettinger, 2017).

Procesul patogenetic constă în lezarea mucoasei tractului urinar şi apariţia răspunsului inflamator local cu hematurie, polakisurie, disurie/strangurie, predispunerea la infecţii bacteriene sau fenomene obstructive ale uretrei (Hesse şi col., 2016).

În diagnosticul de litiază vezicală se remarcă în anamneză că motivul prezentării la medic, de cele mai multe ori, este examenul de rutină, fără existenţa unei patologii sau modificări comportamentale care să îngrijoreze proprietarul, fiind depistată la finele examenelor clinice şi paraclinice în mod incidental şi urinare cu sânge.

Din punct de vedere clinic, starea generală a animalelor este apreciată de cele mai multe ori ca fiind bună, cu temperatură în limite fiziologice (38,1-39,2ºC), fără sensibilitate dureroasă pe aria de proiecţie renală, completate de informaţii relevante legate de micţiune şi culoare – şi anume, polakisurie, hematurie, urinare dificilă, sensibilitate dureroasă în zona pelviană, urinarea în zone nepermise.

Examenul clinic pe aparate şi sisteme se concentrează pe organele urinare şi genitale, cu identificarea cifozei lombare, prezenţa unei sensibilităţi dureroase la palparea vezicii, perceperea globului vezical şi identificarea unor formaţiuni bine delimitate localizate intravezical.

Diagnosticul de certitudine se formulează de cele mai multe ori consecutiv examinării ecografice, fiind diagnosticată prezenţa litiazei vezicale la pacienţii investigaţi, exprimată prin particule ecogene aflate în lumenul vezicii urinare, însoţite de artefactul de con de umbră posterioară. Modificările de la nivelul peretelui vezical care apar de cele mai multe ori sunt: reacţie parietală (figura 1), prezenţa sau nu a coagulilor intravezicali şi prezenţa celularităţii şi particulelor aflate în suspensie (figura 2). Totodată, prezenţa calculilor vezicali poate fi descoperită şi incidental la examenul radiologic (figurile 3 şi 4).


Figura 1. Cistită acută secundară microlitiazei vezicale (fotografie originală)

Figura 2. Urolitiază. Particule în suspensie, secundar cistită acută (fotografie originală)

Figura 3. Urolitiază la o pisică din rasa Europeană, femelă, 16 ani (fotografie originală)

Figura 4. Urolitiază la un câine din rasa Bichon, femelă, 9 ani (fotografie originală)

Examenul de laborator al urinei pentru determinarea indicatorilor biochimici exprimă cel mai frecvent prezenţa urobilinogenului, a proteinelor, a eritrocitelor şi a densităţii urinare crescute. Prin evaluarea microscopică se poate confirma prezenţa următoarelor elemente celulare: cantitate crescută de hematii, celule epiteliale plate şi de descuamare în cantităţi variabile, cilindri grăsoşi, celulari şi granulocitari, floră microbiană cu bacili şi, nu în ultimul rând, uroliţii (uraţi de amoniu, cristale de bilirubină, oxalaţi de calciu, fosfaţi amoniaco-magnezieni).

Bibliografie

Codreanu M. Patologia medicală a animalelor domestice. Bolile aparatului urinar. Editura Printech. 2018.

Codreanu, MD. Diagnosticul ecografic la animalele de companie. Ed. Coral Sanivet. Bucureşti. 2003.

Codreanu M. „The results of clinical, biochemical, hematological and ultrasonographic investigations in urinary diseases in dogs and cats”. International scientific and practical veterinary conference about problems of small animals. Odesa, Ukrain. 2003.

Elliot J, Grauer GF, Westropp J (Eds.). BSAVA Manual of Canine and Feline Nephrology and Urology, 3rd Edition. BSAVA, 2017. 

Popa A, Simion V, Codreanu I, Fernoagă C, Cornilă M, Codreanu M. The prevalence of hematuria in dogs and cats. AgroLife Scientific Journal. 2017;6(2):155-60. 

Schaer M, Gaschen F. Clinical Medicine of the Dog and Cat, 3rd Edition. Taylor & Francis Group, 2016.

Sursa: www.medichub.ro