Discospondilita este o infecţie bacteriană sau fungică a discurilor intervertebrale şi a oaselor vertebrale adiacente. Aceasta poate apărea într-un singur loc la nivelul coloanei vertebrale sau poate avea multiple localizări. Din acest motiv, semnele neurologice sunt extrem de diferite, în funcţie de zona afectată a coloanei vertebrale, dar şi în funcţie de întinderea leziunii. Această patologie este mult mai frecventă la câini faţă de pisici. Protocolul terapeutic este însoţit de fizioterapie, pentru a avea rezultate favorabile.

Datele anamnestice ale cazului prezentat relevă un Ciobănesc German, de 4 ani, mascul, necastrat, care în urmă cu două luni (decembrie) nu prezenta niciun semn clinic important – postura uşor cifozată, era atent, sărea, se juca şi alerga. În perioada 15-17.02.2024 a fost dat pentru montă (femela a fost adusă la mascul şi au petrecut trei zile împreună, liberi în padoc), iar după trei zile pacientul a fost luat înapoi acasă, prezentând tremur generalizat, nu suporta să fie atins pe zona lombară şi coadă, prezenta inapetenţă şi nu mai ridica membrul posterior când realiza micţiunea(1).

A pierdut 3 kilograme în greutate, prezenta ataxie pe ambele membre posterioare, mergea cu trenul posterior spre dreapta, făcea paşi dismetrici pe ambele membre posterioare şi urina şi defeca greu.

La examenul clinic s-a observat deshidratare 10-15%, atrofie musculară generalizată, dar extremă pe membrele posterioare. Prezenta inflamaţie nedureroasă la nivelul articulaţiei radio-carpo-metacarpiene a membrului anterior drept. Mucoasele aveau culoarea roz-pal, cu timp de reumplere capilară de 3-4 secunde.

Nu s-a decelat durere la palparea abdominală şi testiculară. Ganglionii palpabili erau areactivi. La auscultaţia pulmonului nu s-au detectat modificări la momentul examinării, iar cea cardiacă nu a evidenţiat sufluri patologice. Tahicardia era prezentă.

La examenul ortopedic nu s-au decelat modificări la momentul examinării, în afara şchiopătatului de la nivelul membrului posterior stâng, cu tendinţa de a-l ţine flexat şi a nu face sprijin în acesta.

La examenul neurologic rezultatele au fost:

status mental depresat;

postură – cifoză, bază mică de susţinere pe ambele membre posterioare, ţine membrul posterior stâng mai în faţă;

mers – cifoză, bază mică de susţinere, ataxie proprioceptivă, şchiopătură membru posterior stâng, parapareză şi mişcări ale cozii extrem de reduse;

reflexele spinale normale pe toate membrele;

propriocepţie – normală la toate testele pe cele patru membre;

panniculus –  absent bilateral;

perianal –de luat bumbul, in cont. la perianallipsă, anusul fiind deschis complet, iar mişcările cozii erau extrem de limitate;

coada nu putea să fie ridicată pentru că prezenta durere importantă;

nervii cranieni nu prezentau modificări la momentul examinării; pe parcursul examinării, pacientul prezenta durere la mişcarea capului latero-lateral.

S-a folosit acronimul VITAMIN D (vascular, inflamator/infecţios, traumatic, anomalie, metabolic, idiopatic, neoplazic, degenerativ)(2).

Pacientul a avut recomandare pentru analize de hematologie, biochimie, serologie şi pentru testarea genetică a miopatiei degenerative a Ciobănescului German, dar şi examene imagistice: radiografie, ecocardiografie şi RMN coloană T3-S3.

În urma consultului, i s-a pus diagnosticul de discospondilită lombo-sacrală L6-S1.

Examenul radiologic a evidenţiat: scleroza şi osteoliza faţetelor corpurilor intervertebrale (caudală L7, respectiv cranială S1) cu remodelarea spaţiului intervertebral L7-S1 (lipsa vizualizării acestuia), dar şi radioopacitate crescută la nivelul musculaturii paravertebrale aferente regiunii sacrale(5).

Tratamentul prescris iniţial a constat în Cefort 25 mg/kg la 12 ore i.v., buprenorfină la 8 ore, 2 zile, apoi prednisolon 1 mg x 2 ori/zi s.c., timp de 7 zile, cu înjumătăţirea dozei după o săptămână. Fluidoterapie cu Ringer® şi Aspatofort®, în doză de 3 ml/kg/h, Controloc® 1 mg/kg/zi i.v., Neurosuport® 1 x 2 ori/zi, Evexia®/Cronicare® 1 x 2 ori/zi, Hepatiale® 550 mg 1 cp/zi, Pro-balance® 1 compr./zi şi gabapentină de 300 mg 1 x 2 ori/zi.

După două săptămâni de la începerea tratamentului a fost realizat un recontrol, în urma căruia examenul neurologic a evidenţiat următoarele:
status mental – normal;
postură – bază mică pe ambele membre posterioare şi cifoză;
mers – ataxie proprioceptivă, mers unduit pe trenul posterior, parapareză, bază mică de susţinere pe ambele membre posterioare, cifoză, şchiopătat intermitent al membrului posterior stâng şi coadă flască;
reflexe spinale normale;
propriocepţie – normală la toate testele, pe toate membrele;
panniculus – redus pe ambele părţi;
perianal – reflex lipsă, anus întredeschis, coada flască;
nervi cranieni normali.

S-a recomandat continuarea tratamentului medicamentos şi a fizioterapiei.

Datorită îmbunătăţirii relative a stării de sănătate a animalului, pe lângă continuarea tratamentului medicamentos, a fost recomandată şi începerea fizioterapiei asociată cu laserterapie, pentru o mai bună recuperare a pacientului.

Fizioterapia şi reabilitarea pentru acest caz de traumă spinală nonchirurgicală au fost iniţiate din prima zi, deoarece nu a avut loc nicio intervenţie chirurgicală, cu scopul de a reabilita pacientul la cel mai înalt nivel funcţional posibil, cât mai repede, pentru o îmbunătăţire a modificărilor propriocepţiei conştiente, precum şi a ataxiei, incontinenţei urinare şi defecării(3).

Prognosticul pentru recuperare în cazurile nonchirurgicale este dificil de stabilit; progresul timpuriu este, de obicei, considerat un indicator bun pentru un prognostic favorabil. Cu toate acestea, animalele pot avea o recuperare remarcabilă chiar şi atunci când progresul este foarte lent la început. Modificările secundare ale articulaţiilor şi muşchilor trebuie prevenite(4). Exerciţiile PROM (mişcări pasive asistate) vor menţine amplitudinea mişcării articulaţiilor şi vor reduce inflamaţia.

Exerciţiile de recuperare s-au efectuat din prima zi, de cel puţin două ori pe zi, ca cerinţă minimă pentru a preveni schimbările secundare.

Terapia cu laser s-a efectuat zilnic, din prima zi. Începerea timpurie a tratamentului cu laser în zona afectată a avut ca scop reducerea inflamaţiei, a edemului şi a durerii şi îmbunătăţirea activităţii vasculare şi a funcţiei nervoase. Lumina laser provoacă vasodilataţie, crescând fluxul sanguin în zona afectată pentru a îmbunătăţi vindecarea şi accelerând reconectarea celulelor nervoase, mărind astfel viteza de conducere a impulsurilor nervoase şi activitatea musculară, conducând la un rezultat mai favorabil pentru pacient.

Programul de exerciţii de fizioterapie a fost de tip progresiv, astfel încât exerciţiile din ziua 1 au fost continuate în ziua 2, apoi exerciţiile din ziua 1 şi ziua 2 au fost continuate în ziua 3 şi aşa mai departe. Exerciţiile din ziua 2 au fost bazate pe cele din ziua 1.

S-a început tratamentul cu exerciţii în picioare şi practicarea mersului folosind ajutoare adecvate, cu protecţia membrelor distale afectate. S-a observat o progresie vizibilă după primele trei zile, dar nu şi controlul poziţionării membrelor posterioare. În urma acestor semne clinice, s-a recurs la exerciţiile de susţinere a greutăţii pe o minge destinată echilibrului corporal pentru a încuraja sprijinirea pe membrele afectate.

Obiective: sprijinirea greutăţii pe mingea destinată pentru echilibru a avut ca scop activarea muşchilor extensori ai membrelor şi încurajarea poziţionării corecte a membrelor posterioare.

De asemenea, exerciţiile de recuperare s-au efectuat prin susţinerea trenului anterior al pacientului astfel încât acesta să nu fie nevoit să-şi susţină toată greutatea singur; fiind o suprafaţă instabilă, pacientul utilizează muşchii posturali, esenţiali pentru menţinerea echilibrului în picioare şi stabilitatea pe mingea de echilibristică. O bună stabilitate a mijlocului este esenţială pentru controlul postural dinamic şi pentru a controla mişcările oscilante ale pelvisului. O slabă stabilitate a mijlocului poate contribui la biomecanica alterată a articulaţiilor şi poate creşte stresul asupra coloanei vertebrale, ceea ce ar putea duce la rigiditate şi artrită la nivelul coloanei, cu reducerea flexibilităţii şi mobilităţii.

Tehnica exerciţiilor de recuperare a avut la bază atât susţinerea trenului anterior al pacientului, cât şi susţinerea la nivelul pelvisului cu mişcări de balans pentru corectarea centrului de greutate de pe un membru pe celălalt. În timpul acestor exerciţii de balans, pacientul ajungea să sprijine membrul posterior drept pe faţa dorsală, drept urmare se corecta prin repunerea corectă a membrului pe minge. Legănarea uşoară a pacientului dintr-o parte în alta s-a efectuat pentru a direcţiona sprijinirea greutăţii către membrul posterior afectat.

Edemul de la nivelul membrului anterior drept s-a diminuat după primele trei zile de fizioterapie.

În prima zi de recuperare s-a observat şchiopătatul de la nivelul membrului posterior drept, în timpul mersului fiind remarcat un şchiopătat evident al membrului în suspensie. Atât în timpul mersului, cât şi în staţionare, nu putea să atingă solul cu membrul posterior drept.

Ameliorarea şchiopătatului şi flexiei-extensiei membrului posterior drept s-a constatat după primele zece şedinţe de fizioterapie.

După zece şedinţe de fizioterapie, se observă o ameliorare vizibilă în ceea ce priveşte durerea de la nivelul coloanei vertebrale şi o recuperare a mobilităţii, dar fără mobilitatea cozii prezentă.

În timpul acestor şedinţe de fizioterapie s-a pus accent pe stabilitatea, coordonarea şi echilibrul pacientului.

Terapia cu electrostimulare transcutanată neuromusculară s-a aplicat la nivelul coloanei vertebrale L7-S1, al bazinului, cât şi pe membrele posterioare. Electrostimularea neuromusculară s-a realizat tipizat: în primele şapte zile s-a aplicat asupra regiunii L7-S1, iar în ultimele 14 zile s-a aplicat pe regiunea lombosacrală L7-S1, precum şi pe membrele posterioare.

Obiectivele terapiei cu electrostimulare transcutanată au avut ca scop activarea următorilor muşchi: glutei, tensorul fasciei late, cvadricepsul, semitendinosul, bicepsul femural şi gastrocnemieni.

Scopul hidroterapiei este de a reduce durerea, rigiditatea şi disconfortul, de a facilita vindecarea, de a îmbunătăţi forţa musculară şi starea generală, de a îmbunătăţi elasticitatea tendonului, de a trata spasmul muscular, de a menţine nutriţia cartilajului, de a restabili mişcările osteocinematice şi artrocinematice normale ale articulaţiilor şi de a restabili funcţionalitatea normală.

De asemenea, este folosit pentru reeducarea mersului şi a posturii, stabilitatea nucleului şi pentru îmbunătăţirea propriocepţiei. Hidroterapia are, de asemenea, un efect pozitiv asupra funcţiei cardiovasculare şi respiratorii. Prin aplicarea hidroterapiei, gama de mişcare, rezistenţa, echilibrul, flexibilitatea şi stabilitatea pot fi, de asemenea, crescute. Amplitudinea de mişcare a membrului posterior şi flexia individuală a articulaţiilor pot fi crescute în timpul înotului.

În acest studiu am dorit să evaluăm efectul şedinţelor de hidroterapie ca tratament conservator nonchirurgical pentru discospondilita canină, folosind analiza mersului cu placă de presiune.

S-a observat o îmbunătăţire a indicelui de simetrie al picioarelor din spate, ceea ce înseamnă că a existat o greutate asimetrică a membrelor posterioare şi un membru a fost mai afectat decât celălalt. Uşoara îmbunătăţire poate fi explicată prin faptul că hidroterapia a dus la o creştere a forţei musculare la membrele posterioare şi la o creştere a stabilităţii generale. Câinele este capabil să plaseze membrele posterioare mai cranian în timpul mersului. Raza de acţiune îmbunătăţită este o dovadă obiectivă, deoarece are o flexibilitate articulară crescută şi o gamă îmbunătăţită de mişcare a articulaţiei coxofemurale.

Concluzii
Rezultatele examenului clinic, ortopedic şi neurologic conferă posibilitatea stabilirii unui diagnostic prezumtiv.
Diagnosticul cert în acest caz a fost stabilit după efectuarea examinării RMN la nivelul coloanei vertebrale.
Îmbinarea/corelarea tratamentului simptomatic cu fizioterapie a condus la îmbunătăţirea calităţii vieţii pacientului.

Bibliografie
Burket BA, Kerwin SC, Hosgood GL, Pechman RD, Fontenelle JP. Signalment and clinical features of diskospondylitis in dogs: 513 cases (1980-2001). Journal of the American Veterinary Medical Association. 2005; 227 (2):268-75.
Finnen A, Blond L, Parent J. Cervical discospondylitis in 2 Great Dane puppies following routine surgery. The Canadian Veterinary Journal. 2012; 53(5):531-534.
Gorgi A, O’Brien D. Diskospondylitis in Dogs. Standards of Care: Emergency and Critical Care Medicine. 2007; 9.5: 11-15.
Packer RA, Coates JR, Cook CR, Lattimer JC, O’Brien DP. Sublumbar abscess and diskospondylitis in a cat. Veterinary Radiology & Ultrasound. 2005; 46(5):396-399.
Ruoff CM, Kerwin SC, Taylor AR. Diagnostic imaging of discospondylitis. Veterinary Clinics of North America: Small Animal Practice. 2018; 48(1):85-94.
Van Wie E, Chen A, Thomovsky S, Tucker R. Successful long term use of itraconazole for the treatment of aspergillus diskospondylitis in a dog. Case Reports in Veterinary Medicine. 2013;4: Article ID 907276.