.jpg)
.jpg)
.jpg)
Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
19 Nov 2020
Urina – aspect citologic şi noţiuni de microbiologie
Urine – cytological aspect and microbiology notions
Georgiana Dumitru, Diana-Gabriela Soare, Teodoru Soare
First published: 18 decembrie 2018
Editorial Group: MEDICHUB MEDIA
DOI: 10.26416/PV.33.4.2018.2110
Abstract
Routine urine analyses are mainly fast-track methods with low costs that can be performed at any hospital or clinic. The results are useful in variable situations, not limited to information about the pathology of the urinary system and should be interpreted in a clinical context, in conjunction with additional investigations (biochemistry, ultrasound etc.). A complete urinary profile provides critical information about renal function, acid-base balance, and other systems in the body. It is recommended to collect urine samples at the same time as blood for hematology and biochemistry, without pretreatment (including intravenous fluids). From the point of view of the equipment, the basics necessary for the examination of the samples are: centrifuge, microscope, refractometer and dipstick tests.
Keywords
urine, urinalysis, sampling
Rezumat
Analizele urinare de rutină sunt reprezentate în principal de metode rapide, cu costuri reduse, ce pot fi efectuate în orice clinică sau cabinet veterinar. Rezultatele sunt utile în situaţii variabile, nelimitându-se doar la informaţii despre patologia aparatului urinar, şi trebuie interpretate în context clinic, în corelaţie cu investigaţii suplimentare (biochimie, ecografie etc.). Un profil urinar complet oferă informaţii critice cu privire la funcţia renală, echilibrul acido-bazic, dar şi la alte sisteme din organism. Se recomandă recoltarea probelor de urină în acelaşi timp cu cele de sânge pentru hematologie şi biochimie, fără administrarea în prealabil a unui tratament (inclusiv fluide intravenos). Din punctul de vedere al echipamentului, elementele de bază necesare pentru examinarea probelor sunt: centrifuga, microscopul, refractometrul şi teste dipstick.
Cuvinte cheie
urină analize urinare recoltarea probelor
Examenul citologic
Examinarea sedimentului urinar este recomandată în situaţiile în care se suspectează o patologie a tractului urinar sau un proces proliferativ la nivelul tractului urinar inferior, fiind cea mai bună metodă pentru distingerea unei inflamaţii, a unei infecţii (în corelaţie cu examenul bacteriologic) sau a unei proliferări celulare (benigne sau maligne). De asemenea, poate confirma sau infirma un rezultat pozitiv pe testul dipstick pentru hemoglobină sau sânge, făcând diferenţa dintre o hemoragie şi o contaminare.
Urina ar trebui examinată cât mai rapid posibil după recoltare, din cauza apariţiei artefactelor (liza celulară, formarea cristalelor in vitro). În cazul în care proba este examinată ulterior, se recomandă a fi refrigerată, însă înaintea refrigerării trebuie adusă la temperatura camerei.
Din punctul de vedere al metodelor de recoltare, cistocenteza reprezintă metoda cea mai corectă, în condiţii sterile (pentru examenul bacteriologic). Pentru examenul citologic, urina se poate recolta şi prin intermediul sondei sau prin „free catch”. Probele se conservă în tuburi cu EDTA pentru a evita liza celulară, formarea in vitro a cristalelor, precum şi dezvoltarea bacteriilor.
În cazul pacienţilor cu suspiciune de proces neoplazic (în principiu, carcinom tranziţional la nivelul vezicii urinare), literatura de specialitate semnalează faptul că doar în 20% din cazuri celulele tumorale se desprind şi pot fi identificate în probele de urină. Pentru un diagnostic de certitudine, se recomandă uretrocistoscopie, cu biopsie şi examen histopatologic.
Cele mai frecvente patologii identificate în urma examenelor citologice sunt: cistita catarală/purulentă, cistita cronic-activă, patologia tubulară renală, cristaluria, infecţia urinară şi procesele proliferative (polip sau carcinom tranziţional).
Examenele microbiologice (bacteriologie şi micologie)
Examinarea microbiologică a probelor de urină înaintea instituirii unui tratament are o importanţă maximă, susţinând astfel utilizarea raţională a substanţelor antimicrobiene pentru a evita inducerea rezistenţei multiple la antibiotice.
Recoltarea probelor
Pentru examinarea din punct de vedere bacteriologic a vezicii urinare, cistocenteza este metoda corespunzătoare de recoltare a probelor de urină, în condiţii sterile. Ulterior, proba va fi transferată într-un recipient steril, înlocuind acul folosit pentru recoltare cu unul nou.
Pentru determinarea prezenţei bacteriilor la nivelul tractului urinar se pot folosi şi cateterizarea sau metoda „free catch”. A se avea în vedere faptul că urina colectată prin aceste metode poate fi poluată cu microorganisme de la nivelul tractului genital sau de la nivel cutanat.
Un diagnostic bacteriologic urinar corect şi concludent se obţine numai dacă urina a fost recoltată de la un pacient care nu a primit terapie antimicrobiană cu cel puţin 5 zile înainte de recoltarea probelor.
Transportul şi conservarea probelor
Probele se vor trimite către laborator în recipiente sterile sau pe medii de transport! Pentru cultura bacteriană, urina nu se recoltează pe tuburi cu EDTA, deoarece dezvoltarea bacteriilor poate fi inhibată de această substanţă.
În cazul în care cultura nu se poate prelucra imediat, se recomandă refrigerarea acesteia. Congelarea probei va duce la distrugerea bacteriilor. Proba refrigerată poate fi însămânţată la maximum 12 ore de la recoltare. Probele recoltate pe medii de transport vor fi mai bine conservate şi pot fi păstrate fără a influenţa rezultatul, timp de 72 de ore fără refrigerare.
Interpretarea rezultatelor
La nivelul tractului urinar nu există o floră bacteriană rezidentă.
Rezultatul negativ: De ce la examenul citologic avem bacterii, dar cultura este negativă?
Tractul urinar prezintă bariere naturale de protecţie împotriva bacteriilor. Microorganismele slab patogene ce intră în contact cu un epiteliu urinar intact nu vor supravieţui sau nu vor putea produce infecţii şi vor fi eliminate prin urină.
.png)
Tabelul 1 Principalele bacterii identificate în urină – arhiva Laboratorului Histovet (1.01.2017 - 1
Rezultatul pozitiv: Izolarea şi identificarea unor tulpini potenţial patogene în urină nu indică 100% prezenţa unei infecţii urinare active. Se recomandă corelarea rezultatelor cu tabloul clinic, anamneza pacientului, metoda de recoltare şi examene complementare.
Principalele specii bacteriene identificate în literatura de specialitate
Principalele specii bacteriene identificate în infecţiile urinare la câine şi pisică fac parte din genurile Escherichia, Pseudomonas, Proteus, Staphylococcus şi Klebsiella. Acestea pot provoca infecţii primare, se pot suprapune peste afecţiuni preexistente (litiază, formaţiuni neoplazice, inflamaţii, alte leziuni proliferative) sau pot apărea după utilizarea în timp îndelungat a glucocorticoizilor.
Escherichia coli este specia cel mai frecvent identificată, agentul patogen provenind din flora normală a tubului digestiv.
Pseudomonas spp., Klebsiella spp., Proteus spp. şi Staphylococcus spp. sunt identificate în cistite şi pielonefrite şi sunt implicate în formarea struviţilor.
Examenul micologic
Agenţii micotici sunt identificaţi rar în urină. Levurile din genul Candida pot fi identificate în urma tratamentelor îndelungate cu antibiotice.
Conflict of interests: The authors declare no conflict of interests.
Bibliografie
Rizzi TE, Valenciano A, Bowles M, Cowell R, Tyler R, DeNicola DB. Atlas of Canine and Feline Urinalysis. Wiley Blackwell. 2017.
Recomandări pentru utilizarea raţională a substanţelor antimicrobiene. Ghid CEVA Santé Animale, 2017.
Barger AM, Macneill AL. Small Animal Cytologic Diagnosis. CRC Press, 2017.
Raskin RE, Meyer DJ. Canine and Feline Cytology, 3rd Edition. ELSEVIER, 2016.
Quinn PJ, Markey BK, Leonard FC, FitzPatrick ES, Fanning S, Hartigan PJ. Veterinary Microbiology and Microbial Disease. Wiley-Blackwell, 2012.
Hirsh DC, MacLachalan NJ, Walker RL. Veterinary Microbiology, Second Edition. Blackwell Publishing, 2004.
Sursă : www.medichub.ro
Aug
01
Babesioza canină reprezintă o boală hemoparazitară frecvent întâlnită în practica medical-veterinară, caracterizată printr-un tablou clinic variabil, determinat de interacțiunea dintre agentul etiologic, statusul imun al gazdei și factorii de mediu. Infecția cu Babesia spp. determină, în principal, hemoliză intra- și extravasculară, fiind asociată cu modificări hematologice și biochimice semnificative, care pot evolua de la forme subclinice până la sindroame severe, cu afectare multiorganică. Manifestările clinice sunt adesea nespecifice și includ letargie, anorexie, hipertermie, icter și hemoglobinurie, ceea ce îngreunează diagnosticul diferențial. Din punct de vedere paraclinic, se evidențiază frecvent anemie hemolitică, trombocitopenie și alterări ale parametrilor hepatici și renali. Diagnosticul se bazează pe corelarea datelor clinice cu investigațiile de laborator, incluzând examinarea frotiului sanguin și tehnici moleculare de tip PCR. Adițional, examinarea ecografică oferă, informații utile privind consecințele sistemice ale infecției, precum splenomegalia sau modificările hepatice, contribuind la evaluarea severității cazului. Acest studiu își propune să evidențieze principalele coordonate clinice și de diagnostic în babesioza la câine, prin analiza literaturii de specialitate și integrarea observațiilor clinice proprii.
Jul
18
Mucocelul biliar reprezintă o afecțiune obstructivă hepatobiliară frecvent întâlnită la canide, caracterizată prin acumularea progresivă de material mucinos și alterarea drenajului biliar. Patogeneza acestei afecțiuni este multifactorială, fiind implicate tulburările metabolismului lipidic, endocrinopatiile și modificările motilității colecistului. Diagnosticul se bazează pe corelarea semnelor clinice cu modificările biochimice și ultrasonografice specifice. Managementul terapeutic conservator urmărește reducerea colestazei, stimularea fluxului biliar și controlul tulburărilor metabolice asociate. Acidul ursodeoxicolic reprezintă una dintre principalele molecule utilizate în managementul afecțiunilor colestatice canine, datorită efectelor sale coleretice și hepatoprotectoare. Totodată, suplimentarea cu acizi grași omega-3 și instituirea unui management nutrițional hipolipidic contribuie la susținerea funcției hepatobiliare și la stabilizarea profilului lipidic. Abordarea terapeutică multimodală și monitorizarea periodică a pacienților rămân esențiale pentru limitarea progresiei modificărilor hepatobiliare și prevenirea complicațiilor severe asociate mucocelului biliar.
Jul
06
Ca entitate patologică asociată preponderent practicii medicale veterinare feline, gingivostomatita cronică reprezintă o afecțiune cu etiologie plurifactorială și tablou clinic dominat de prezența leziunilor de tip ulcerativ, dureroase și, adesea, cu dispunere bilaterală. Odată stabilit diagnosticul de certitudine, în cazul gingivostomatitei feline, urmărirea unei strategii țintite de planificare a protocolului terapeutic crește probabilitatea de a obține un rezultat pozitiv pe termen lung. Planul terapeutic este, astfel, menit să asigure o îmbunătățire netă a stării de sănătate, cu reale beneficii deopotrivă pentru pacientul felin și proprietar, și poate cuprinde, în primă fază, tratamentul medicamentos, ulterior recurgând la tratament chirurgical în cazurile refractare, de tip recidivant. În acest studiu ne propunem să evidențiem eficacitatea terapiei chirurgicale, ca ultim resort, în cazurile complexe de gingivostomatită felină, precum și o evidențiere a principalelor coordonate terapeutice de actualitate utilizate în managementul acestei patologii feline.
Jun
01
Gingivostomatita cronică felină reprezintă o afecțiune adesea observată în practica clinică veterinară. Caracterizată prin leziuni de tip ulcerativ, dispuse tipic bilateral, această patologie provoacă adesea durere și disconfort oral intens la pacienții felini afectați, consecințele clinice directe fiind disfagia și anorexia consecutivă, ce conduc la alterarea graduală a stării generale. Cu o etiologie multifactorială, incomplet elucidată, diagnosticul gingivostomatitei feline se bazează, în principal, pe tabloul clinic, completat de investigații paraclinice uzuale și specifice. Pacienții felini cu gingivostomatită cronică necesită studierea etiopatogeniei, scopul final fiind acela de a stabili, pe cât posibil, un diagnostic de certitudine. Un astfel de protocol de diagnostic include testarea pentru patologii precum FIV, FeLV și FCV, un set complet de analize hematologice și biochimice sangvine, precum și examene radiologice ale cavității bucale, fiind completat de biopsie și examinare microscopică, histopatologică, a țesuturilor afectate, care indică adesea prezența infiltratului limfoplasmocitar, sugerând un răspuns imunologic exacerbat. Astfel, posibile anomalii ale sistemului imunitar, precum prezența bolilor autoimune, imunodeficiența felină, neoplazii etc., modifică răspunsul imun al pacientului și duc la apariția infecțiilor oportuniste, care contribuie la natura cronică pe care adesea o îmbracă această patologie. Examinarea radiografică este, de asemenea, esențială pentru evaluarea structurilor dentare, evidențierea gradului de extindere a bolii parodontale, evaluarea gradului de resorbție radiculară, pentru a decela eventuale procese neoplazice, precum și pentru evaluarea pre- și postextracțională acolo unde este cazul. Lucrarea de față cuprinde o prezentare succintă a gingivostomatitei cronice, ca patologie felină de actualitate, cu accent asupra principalelor coordonate clinico-diagnostice de interes.
Inscriete la noutatile noastre