Articole

Mamita la vacile de lapte reprezintă una dintre cele mai frecvente afecţiuni care periclitează sănătatea animalelor şi producţia de lapte, fiind cauzată de o varietate de agenţi patogeni şi influenţată de factori de management şi de mediu. Studiile recente au evidenţiat o creştere semnificativă a incidenţei mamitelor nespecifice, cauzate de bacterii din mediul înconjurător, cum ar fi Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae şi Streptococcus uberis. Mamitele pot fi clasificate în clinice, subclinice şi cronice, fiecare tip având caracteristici specifice ale inflamaţiei şi modificări ale laptelui. Controlul eficient al mamitei include implementarea unui plan de gestionare în cinci puncte şi utilizarea unor metode de diagnostic eficiente. Printre tehnicile de diagnostic disponibile se numără ultrasonografia, analiza gazelor sanguine, testul California Mastitis Test (CMT) şi termografia infraroşie (IRT), toate acestea având avantaje şi limitări specifice. Analiza gazelor sanguine, deşi utilă pentru evaluarea stării clinice, poate fi influenţată de factori externi şi nu poate înlocui metodele de diagnostic microbiologic. Testele on-farm, cum ar fi CMT şi IRT, permit detectarea rapidă a mamitelor subclinice, în timp ce testele de laborator, cum ar fi cultura bacteriologică şi PCR, oferă o identificare precisă a patogenului. În cercetările viitoare, se pune accent pe dezvoltarea de tehnologii inovatoare pentru diagnosticarea timpurie a mamitei, identificarea biomarkerilor moleculari şi reducerea utilizării antibioticului prin tratamente personalizate şi bazate pe teste de sensibilitate. Aceste direcţii vor contribui la o gestionare mai eficientă a mamitelor şi la îmbunătăţirea sănătăţii şi productivităţii vacilor de lapte.

Mycoplasma bovis este un agent patogen major, dar adesea trecut cu vederea, care cauzează boli respiratorii, mastită şi artrită la bovine. Se găseşte în întreaga lume şi s-a răspândit în noi zone, inclusiv în Irlanda şi în părţi din America de Sud, în ultimul deceniu. În Europa, este responsabil pentru cel puţin un sfert până la o treime din toate pneumoniile la viţei, deşi aceasta poate fi o subestimare, deoarece puţine laboratoare monitorizează în mod regulat această bacterie.

Identificarea agenţilor patogeni este esenţială pentru menţinerea siguranţei alimentare, ajutând la descoperirea surselor de contaminare şi la protejarea sănătăţii publice. Sursele de contaminare în alimente sunt diverse şi pot apărea pe parcursul întregului lanţ alimentar, de la producţie la distribuţie. Rezistenţa la antibiotice observată la unii agenţi patogeni reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea publică, subliniind nevoia unor strategii stricte pentru gestionarea utilizării antibioticelor în producţia alimentară şi importanţa efectuării profilului de rezistenţă la antimicrobiene. Măsurile preventive bazate pe evaluarea diversităţii microbiologice şi pe identificarea riscurilor pot reduce contaminarea alimentelor şi îmbunătăţi siguranţa alimentară. Monitorizarea continuă şi adaptarea practicilor din industria alimentară la noile descoperiri microbiologice sunt esenţiale pentru a menţine un lanţ alimentar sigur şi a limita riscurile microbiologice. Respectarea normelor de igienă şi calitate trebuie îmbunătăţită constant pentru a asigura conformitatea produselor alimentare cu standardele de sănătate publică şi pentru a preveni riscurile de contaminare.

Spre deosebire de animalele monogastrice, aparatul digestiv la rumegătoare s-a adaptat proceselor de prelucrare a furajelor grosiere, care au un conţinut predominant celulozic.
În acest context, tubul digestiv al bovinelor, respectiv al bubalinelor, nu este capabil să sintetizeze enzime celulozolitice şi, din această cauză, la rumegătoare digestia este de tip fermentativ şi are loc în rumen, în prezenţa unui ecosistem microbian rumenal, reprezentat de microorganisme specifice, care trăiesc în simbioză cu animalul-gazdă.

Listerioza, produsă în majoritatea cazurilor de Listeria monocytogenes, este o boală care afectează multe specii de animale, inclusiv omul. L. monocytogenes, specia cea mai patogenă din genul Listeria, se poate transmite la om prin consumul de alimente contaminate, în principal, dar şi prin contact direct cu diferite materiale patologice rezultate în timpul avortului la rumegătoare, cum ar fi fătul, placenta etc. Potrivit rapoartelor EFSA-ECDC, „Listeria monocytogenes este, alături de Salmonella şi STEC, principalul agent etiologic al infecţiilor de origine alimentară la nivelul UE, în ceea ce priveşte severitatea bolii şi rata mortalităţii” (EFSA-ECDC, 2015).
Infecţia la rumegătoare, având în vedere manifestările clinice, are impact important asupra sănătăţii animale, producând tulburări de reproducere, tulburări neurologice etc. Impactul asupra sănătăţii umane este important, rumegătoarele infectate putând transmite prin contact direct infecţia la om. De asemenea, rumegătoarele infectate asimptomatice (portaj intestinal), prin eliminarea fecală a L. monocytogenes, contribuie la contaminarea mediului ambiental şi, astfel, la posibilitatea de contaminare inclusiv a alimentelor.
Pentru a preveni transmiterea acestei infecţii la om, în special la categoriile de risc, este necesar a fi stabilite şi aplicate programe eficiente de prevenire şi control la nivelul populaţiei umane, dar şi la nivelul efectivelor de rumegătoare mici şi mari.

Neurotoxicitatea este efectul direct sau indirect al substanţelor chimice care perturbă sistemul nervos al oamenilor sau animalelor. Substanţele neurotoxice acţionează prin modificarea capacităţii sistemului nervos central (SNC) de a genera şi/sau transmite excitaţia către sistemul nervos periferic prin afectarea capacităţii de funcţionare normală a propriilor componente structurale fundamentale (neuroni, nervi, celule gliale şi sinapse) şi de sinteză a neurotransmiţătorilor. Cele mai importante coordonate de diagnostic în intoxicaţii sunt reprezentate de debutul brusc al semnelor clinice, compatibilitatea acestora şi, în special, sursa de expunere sau accesul la toxice/toxine. 

În ultimii ani există un interes tot mai crescut privitor la explorarea îndeaproape a microbiomului gastrointestinal al pacienţilor canini şi felini. Microbiomul este alcătuit din peste 500 de specii de bacterii, virusuri, miceţi şi archea. Acest articol are scopul de revizui şi prezenta cercetări recente şi descoperiri privind microbiomul digestiv şi rolurile sale într-o serie de funcţii ale organismului precum: homeostazia metabolismului, protecţia împotriva patogenilor, educarea răspunsului imunitar, sinteza şi/sau facilitarea sintezei unor nutrienţi-cheie pentru sănătate, menţinerea sănătăţii psihice, obezitatea, afecţiunile dermatologice, cardiologie, nefrologie.

Papilomavirusul bovin (BPV) este un motiv de îngrijorare globală, dacă luăm în considerare distribuţia şi gamă largă de boli benigne şi maligne pe care le poate induce. Papiloamele apar cu o frecvenţă ridicată la bovine, până în prezent fiind descoperite, la această specie, 13 tipuri de papilomavirus. BPV afectează toate categoriile de vârstă, dar incidenţa cea mai crescută este la tineret. Papiloamele pot apărea pe orice regiune a corpului, leziunile apărute pe mameloane ducând la afectarea mulsului şi scăderea cantităţii de lapte, cu efecte semnificative asupra producţiei şi a economiei.

Reticulopericardita traumatică este o afecţiune gravă care poate duce la pierderi economice semnificative şi la probleme de bunăstare a bovinelor. Tulburarea este cauzată de ingestia de corpuri străine care pătrund în reţea şi provoacă leziuni ale pericardului, rezultând pericardita traumatică. Ingestia de corpuri străine este adesea asociată cu alotriofagia şi cu mecanizarea alimentelor. Semnele clinice ale reticulopericarditei traumatice sunt similare cu cele ale altor boli, făcând diagnosticarea precoce dificilă.

Scopul studiului a fost realizarea unui unguent care conţine extracte alcoolice de turmeric şi ghimbir analizate, conform tehnicii de realizare a unguentelor din FR X, urmat de evaluarea fizică şi caracterizarea reologică a acestuia.