Articole

Tamponada cardiacă apare atunci când se acumulează fluid în sacul pericardic şi presiunea intrapericardică creşte, devenind mai mare decât presiunea diastolică cardiacă normală. Afecţiunea poate fi suspectată pe baza semnelor clinice şi a examenului fizic; examenele de laborator, electrocardiograma şi radiografia toracică pot sugera diagnosticul şi pot ajuta la identificarea unor cauze şi complicaţii, însă definitiv şi esenţial pentru diagnostic este examenul ecocardiografic. Tamponada cardiacă este o urgenţă: viaţa pacientului depinde de diagnosticul rapid

Analizele urinare de rutină sunt reprezentate în principal de metode rapide, cu costuri reduse, ce pot fi efectuate în orice clinică sau cabinet veterinar. Rezultatele sunt utile în situaţii variabile, nelimitându-se doar la informaţii despre patologia aparatului urinar, şi trebuie interpretate în context clinic, în corelaţie cu investigaţii suplimentare (biochimie, ecografie etc.). Un profil urinar complet oferă informaţii critice cu privire la funcţia renală, echilibrul acido-bazic, dar şi la alte sisteme din organism. Se recomandă recoltarea probelor de urină în acelaşi timp

Patologia nervului statoacustic reprezintă una dintre cele mai frecvente afecţiuni ale nervilor cranieni întâlnite în practica veterinară. Ea se poate manifesta dependent de componenta anatomică afectată, prin diferite grade de deficite de auz sau prin apariţia sindromului vestibular. Funcţionalitatea struc­turilor auditive şi vestibulare poate fi apreciată în mod obiectiv cu ajutorul testului potenţialelor auditive evocate de trunchi cerebral (BAER). Scopul lucrării este de a prezenta tehnica BAER şi principalele aplicaţii ale acesteia în medicina veterinară.

„Ochiul uscat” este o afecţiune frecvent întâlnită, caracterizată printr-o tulburare a filmului lacrimal. Aceasta poate rezulta fie dintr-o producţie inadecvată a lacrimilor, fie dintr-o excesivă evaporare a acestora, fie ca urmare a unei anormalităţi a compoziţiei filmului lacrimal. Opţiunile terapeutice sunt dictate de severitatea sindromului şi pot fi reprezentate de: terapie de substituţie, tratamentul afecţiunilor palpebrale asociate, modificarea condiţiilor de mediu, tratamentul complicaţiilor în formele grave. Noile ipoteze etiopatogenice au permis, în ultima vreme

Virusul West Nile (WNV) este un Flavivirus, transmis la om şi la animale prin intermediul ţânţarilor. Infecţia evoluează frecvent asimptomatic sau ca sindrom febril pseudogripal, iar în formele severe boala se exprimă ca encefalomielită fatală. România s-a confruntat cu focare grave de infecţie cu WNV în principal la oameni, focarul major de encefalită umană cu WNV din 1996, în municipiul Bucureşti, fiind unul dintre cele mai importate evenimente medicale asociate acestui virus. În ultimul an, atât în România, cât şi în alte state europene s-a semnalat

Aspectele clinice şi imagistice în leziunile chistice congenitale ale creierului şi dezvoltarea anormală a emisferelor cere­bra­le au fost descrise atât în medicina umană, cât şi în me­di­cina veterinară. Din punctul de vedere al clasificării, se descriu două tipuri de defecte tisulare: de dezvoltare şi en­ce­fa­lo­clas­tice. Porencefalia şi hidranencefalia se exprimă prin for­ma­rea de cavităţi cerebrale care comunică cu spaţiul sub­arah­noidian şi/sau cu ventriculii laterali, după distrugerea cre­ie­rului fetal sau perinatal. Semnele clinice, atât la om, cât şi la animale

Hidrocefalia reprezintă prezenţa unei cantităţi excesive de lichid cefalorahidian în sistemul ventricular cere­bral, cu compresiunea secundară a parenchimului ce­re­bral. Diagnosticul se bazează pe metode imagistice (com­puter-tomografie, ecografie transfontanelară) şi elec­tro­en­ce­falografie. Principalele obiective te­rapeutice sunt: reducerea producţiei de lichid şi a pre­siu­nii intracraniene, ameliorarea crizelor convulsive, eli­mi­narea cauzelor (infecţioase, imune etc.), cea mai efi­cace fiind intervenţia chirurgicală (şunt ventriculo-pe­ri­toneal).

Iniţierea resuscitării cardiopulmonare (RCP) reprezintă primul gest salvator pentru pacientul aflat în stop cardiorespirator. Prin eforturile a peste 100 de specialişti în domeniul veterinar care colaborează cu iniţiativa RECOVER, primele ghiduri de resuscitare cardiopulmonară veterinară au fost publicate în Journal of Emergency Veterinary and Critical Care în 2012. Din acel moment, acestea au fost îmbunătăţite continuu.

Tromboembolismul arterial (ATE) este definit ca o ob­struc­ţie, de obicei urmată de infarctul paturilor arteriale. Trom­bo­em­bo­lis­mul aortic se exprimă clinic prin pareza sau paralizia mem­bre­lor posterioare, absenţa reflexelor, musculatură pelvică fermă şi cu hipersensibilitate la manipulare, imposibilitatea perceperii pul­su­lui femural, membre reci şi cianotice. Obiectivele te­ra­peu­tice în terapia tromboembolismului arterial vizează manage­men­tul durerii, îmbunătăţirea circulaţiei şi prevenirea formării de noi trombi.

Încă de la vârste fragede, copiii prezintă şi exprimă o afinitate pentru necuvântătoare, considerându-le animale de companie, dar în acelaşi timp şi creaturi imaginare. Mai târziu, încep să cerceteze caracteristicile propriilor animale de companie şi ale tuturor celor cu care sunt familiarizaţi, contribuind la alcătuirea unui sistem preliminar de aspecte generale despre animale, formând astfel un sistem iniţial de clasificare. Pe lângă câine şi pisică, în mod progresiv, în categoria animalelor de companie şi-au căpătat locul binemeritat calul, păsările