Aspecte clinice ale bolii tumorale la psitacine

 Clinical aspects of tumoral diseases in psittacine

Laurențiu Tudor

First published: 19 aprilie 2018

Editorial Group: MEDICHUB MEDIA

DOI: 10.26416/PV.30.1.2018.1599

Abstract

The taxonomy of Psittaciformes Order classifies Families such as Loriidae (Lori parrots or False parrots), Cacaduidae (parrots with crest and nymphs) and Psittacidae (true parrots and parrots). The ever-increasing desire to obtain specimens with plumage and especially a spectacular chromatics has meant in many cases reproduction by repeated inbreds and very close kinship (even repetitive generations of mother-son or father-daughter matings), causing secondary changes in the metabolism and immune system of the obtained birds, characters that were transmitted to the next generations. The breeding conditions are not always correlated with the needs of these species, in many cases the knowledge about the eco-biology of captive-grown psittacins is rather poor, which leads to an increase in their sensitivity. In recent years, we are confronted in the clinic of these bird species with extremely diverse pathologies or metabolic changes that have never been described or even observed in wild parrots. Proper diagnosis using current imaging and cyto-histological methods allows for rapid therapeutic intervention and positive results. Among the pathological problems that are difficult to diagnose and treat are tumoral diseases, often confused with a series of diseases with extremely different etiologies.

Keywords

psitacine, tumors, diagnostic, treatment

Rezumat

Ordinul Psittaciformes încadrează taxonomic familiile: Loriide (papagali Lori sau falşii peruşi), Cacaduidae (pa­pa­ga­lii cu creastă şi peruşii-nimfă) şi Psittacidae (papagali şi peruşi adevăraţi). Dorinţa tot mai accentuată de a obţine exemplare cu penaj şi în special cu o cromatică spectaculoasă a însem­nat în multe situaţii reproducerea prin consangvinizare re­pe­tată şi în grade de rudenie extrem de apropiate (chiar re­pe­tarea pe mai multe generaţii a împerecherilor mamă-fiu sau tată-fiică), determinându-se în plan secundar modificări im­por­tan­te în metabolismul şi sistemul imunitar al produşilor ob­ţi­nuţi, caractere care s-au transmis la generaţiile ur­mă­toare. Condiţiile de întreţinere nu sunt întotdeauna co­re­la­te cu necesităţile speciilor respective, în multe cazuri cunoş­tin­ţele despre ecobiologia psitacinelor crescute în captivitate fiind destul de sărace, acestea ducând la o accentuare a sensibilităţii lor. În ultimii ani ne confruntăm în clinica aces­tor specii de păsări cu patologii extrem de diverse sau cu modificări metabolice care nu au fost niciodată descrise sau măcar observate la papagalii aflaţi în sălbăticie. Diag­nos­ti­carea corectă utilizând metodele imagistice şi citohis­to­lo­gice actuale permite o intervenţie terapeutică rapidă şi cu rezultate pozitive. Printre problemele patologice dificile ca diagnostic şi conduită terapeutică sunt bolile tumorale, frec­vent confundate cu o serie de boli cu etiologii extrem de dife­rite.

Cuvinte cheie

psitacine tumori diagnostic terapie

 

Ordinul Psittaciformes încadrează taxonomic familiile: Loriide (papagali Lori sau falşii peruşi), Cacaduidae (papagalii cu creastă şi peruşii-nimfă) şi Psittacidae (papagali şi peruşi adevăraţi). Varietatea de forme pe care aceste specii de păsări le oferă a condus (mai ales în ultimii 50 de ani) la o adevărată „nebunie“ printre crescătorii de păsări exotice, existând un interes tot mai mare de a le creşte şi chiar de a le reproduce în captivitate. Dorinţa tot mai accentuată de a obţine exemplare cu penaj şi în special cu o cromatică spectaculoasă a însemnat în multe situaţii reproducerea prin consangvinizare repetată şi în grade de rudenie extrem de apropiate (chiar repetarea pe mai multe generaţii a împerecherilor mamă-fiu sau tată-fiică). În plus, condiţiile de întreţinere nu au fost întotdeauna corelate cu necesităţile speciilor respective, în multe cazuri cunoştinţele despre ecobiologia psitacinelor crescute în captivitate fiind destul de sărace. În ultimii ani ne confruntăm în clinica acestor specii de păsări cu forme tumorale extrem de diverse sau cu modificări neoplazice care nu au fost niciodată descrise sau măcar observate la papagalii aflaţi în sălbăticie. Diagnosticarea corectă utilizând metodele imagistice şi citohistologice actuale permite o intervenţie terapeutică rapidă şi cu rezultate pozitive. Este necesară abordarea unui astfel de subiect, deoarece, pe de o parte, frecvenţa bolii tumorale este într-o creştere accelerată, iar pe de altă parte, pentru că greşelile de diagnostic (implicit intervenţia terapeutică) sunt tot mai dese.

 

Figura 1. Formaţiune neoplazică cu dezvoltare în zona pectorală (peruş ondulat)

Figura 2. Formaţiune neoplazică cu dezvoltare în zona abdominală (peruş ondulat)

Figura 3. Formaţiune neoplazică chistică cu dezvoltare în cavitatea abdominală (peruş ondulat)

O formă tumorală relativ frecventă (în special la peruşi sau psitacinele de talie mică) este lipomul, care se confundă frecvent cu fibrosarcomul. În general, lipoamele se formează în zona sternală (de lungul carenei sternale), cu precădere în regiunea sternală anterioară, fiind deseori confundat în faza iniţială (când nu a dezvoltat dimensiuni mari) cu obezitatea (formarea de depozite adipoase în regiunea ingluvială şi presternală), cu ingluvitele dilatative sau cu hernia ingluvială primară. Lipoamele au delimitare clară faţă de ţesuturile din jur (aspect de formaţiune capsulată), fapt ce permite intervenţii chirurgicale facile, formaţiunea tumorală putând fi extrasă integral fără a genera hemoragie intraoperatorie importantă.

 

Figura 4. Formaţiune neoplazică chistică cu dezvoltare în cavitatea abdominală (peruş ondulat)

Figura 5. Formaţiune neoplazică cu dezvoltare în cavitatea abdominală şi difuzare în zona pectorală (peruş ondulat)

Figura 6. Formaţiune neoplazică cu dezvoltare în cavitatea abdominală şi difuzare în zona pectorală (peruş-nimfă)

Figura 7. Formaţiune neoplazică cu dezvoltare în cavitatea abdominală (peruş-nimfă)

Fibrosarcoamele au forme neregulate şi se sesizează (chiar şi palpatoriu) aspectul infiltrativ în formaţiunile învecinate. Aceste tumori dezvoltate în regiunea presternală sau în musculatura pectorală anterioară pot fi confundate cu dislocarea coracoido-claviculară sau cu subluxaţia coracoido-humerală (luxaţia de efort a umărului – apare frecvent la păsările neantrenate, menţinute perioade lungi în colivie, supuse brusc unui zbor). În patologia articulară menţionată se dezvoltă un proces inflamator masiv, care invadează toată regiunea pectorală superioară, pentru un diagnostic corect fiind necesară radiografierea zonei în cel puţin două poziţii (lateral şi dorso-ventral) pentru a obţine imagini care să permită analiza comparativă a structurilor anatomice locomotorii ale zonei. Intervenţiile chirurgicale sunt dificile în cazul fibrosarcoamelor, în multe situaţii producându-se hemoragii intraoperatorii importante, care pot determina şoc hipovolemic. Este recomandabilă administrarea de chimioterapice: ciclofosfamidă 200 mg/m2 sau vincristină 0,75 mg/m2, administrate intraosos la un interval de trei săptămâni.

O altă tumoare frecventă la peruşul ondulat (foarte rar diagnosticată la alte specii de peruşi) este adenomul sau adenocarcinomul renal. Morfologic se constată un aspect infiltrativ în toată loja renală, clinic putându-se înregistra pareza membrului de pe partea afectată, cu poziţie tipică de menţinere a piciorului înspre piept sau în extensie în faţă. Se diferenţiază de alte afecţiuni nervoase sau toxicoze care se manifestă clinic cu simptomatologie similară, prin faptul că în acestea pareza este de regulă bilaterală, foarte rar se manifestă doar la un membru, apar şi alte semne nervoase, iar membrul sau membrele sunt poziţionate în lateral (poziţie în şpagat). În tumorile renale avansate încep să se manifeste şi fenomene respiratorii cauzate de compresiile sacilor aerieni caudali.

Tumorile renale pot evolua uneori ca o consecinţă a tumorilor abdominale. La psitacine (de regulă, la peruşul ondulat şi peruşii-nimfă) se dezvoltă limfosarcoame cu origine splenică sau adenoame (mai rar adenocarcinoame) cu origine hepatică. După faza de dezvoltare iniţială, tumorile viscerale formează metastaze peritoneale, cu dezvoltarea unor mase polichistice care invadează tot abdomenul, producând o deformare evidentă la exterior a regiunii.

 

Figura 8. Formaţiune neoplazică cu dezvoltare în cavitatea abdominală (peruş-nimfă)

Figura 9. Chist folicular (peruş ondulat)

Figura 10. Epiteliom în fază avansată (peruş ondulat)

Figura 11. Formaţiune neoplazică la nivelul glandei uropigiene (peruş ondulat)

Este importantă diferenţierea de ascită (relativ frecventă la aceste specii de psitacine), care se manifestă prin umflarea simetrică a întregului abdomen, fără a prezenta dimensiuni exagerate. Zona abdominală se prezintă fluctuantă la palpare, iar prin paracenteză se estrage un lichid cu aspect uşor filant, cu o nuanţă galbenă sau galben-murdar. În neoplaziile abdominale, zona este exagerat modificată ca formă şi volum, asimetrică, puncţionările permiţând extragerea unor volume foarte mici de lichid (de regulă, câteva picături) cu aspect nefilant, cu o culoare maronie sau ciocolatie (uneori chiar cu aspect hemoragic). Intervenţia în tumorile abdominale se poate face prin chimioterapie sau combinând chimioterapia cu radioterapia. Protocoalele terapeutice cu prednisol (25 mg/m2) administrat oral, asociat cu ciclofosfamidă (150-200 mg/m2) administrată intraosos la un interval de o săptămână, sau vincristină (0,75 mg/m2), administrată intraosos la un interval de trei săptămâni, au condus la rezultate mulţumitoare; în situaţiile în care tumorile nu au dispărut complet, cel puţin evoluţia a fost foarte lentă sau chiar au fost constatate stagnări, dimensiunile s-au redus treptat, ajungându-se în multe situaţii la distensii abdominale puţin perceptibile, reuşindu-se prelungirea duratei de viaţă a peruşilor trataţi chiar cu ani (evoluţia neoplaziilor abdominale este foarte rapidă, decesul înregistrându-se la 1-3 luni de la declanşarea metastazelor peritoneale).

În unele situaţii se pot confunda tumorile abdominale cu retenţia de ou sau cu peritonita vitelină. Cel mai frecvent în papilomatoza oviductului sau a compartimentelor cloacale, foliculul captat poate fi rejectat în abdomen unde determină modificări inflamatorii vaste la nivelul peritoneului, cu acumulare a unor volume mari de lichid tulbure, cu flocoane, cu o nuanţă maronie, cu miros putrid, greu de extras prin paracenteză. În retenţia oului, oul preluat pe oviduct este complet format, însă nu poate fi pontat (fie are dimensiuni prea mari, fie sunt dezvoltate papiloame care obstruează conductul sau cloaca), determinând inflamarea zonei pericloacale; diagnosticul este relativ simplu, se sesizează prin palpare forma şi consistenţa dură a oului, iar radiografic se precizează foarte uşor prezenţa oului (uneori pot fi aglomerate câte două sau chiar trei ouă, dacă proprietarii se adresează tardiv medicului).

Un alt tip de tumori, întâlnite mai frecvent la peruşii ondulaţi, la papagalii Lori (papagali australoasiatici) şi Rosella (peruşul australian), sunt neoplaziile cornetelor nazale. În papilomatoza mucoasei respiratorii, la nivelul cornetelor nazale se produc necroze extinse, păsările prezentând evidente dificultăţi respiratorii. La acest nivel se confundă cu carcinoamele nazale, în care se constată necroză, dar cu formarea unor depozite mari de detritus care obstruează narina afectată, produc liză osoasă accentuată, care poate cuprinde inclusiv zona maxilară (şi partea superioară a ciocului) şi ceroma. Se diagnostichează prin examen clinic şi imagistic, terapia fiind însă ineficientă. Intervenţia chirurgicală sau chimioterapia nu poate soluţiona distrucţiile masive ale ţesuturilor, prin afectarea ceromei pasărea ajunge în dificultate respiratorie majoră, iar prin afectarea ciocului ajunge la imposibilitatea de a se hrăni. În unele situaţii, carcinomul cornetelor nazale se confundă cu sinuzita maxilară. Pentru diferenţiere se poate face chiar un diagnostic terapeu­tic: se intervine prin puncţie în sinusul maxilar inferior (în spatele ceromei) de unde se extrage conţinutul purulent (alb-gălbui, cu o consistenţă cremoasă) şi se administrează local antibiotice, rezultatele terapeutice apărând în 5-7 zile, când se constată remiterea completă a simptomatologiei.

O transformare non-neoplazică relativ frecventă la nivel cutanat este chistul folicular, care se confundă uşor cu epitelioamele. În general, chistul folicular este o consecinţă a unui traumatism local (apare în multe cazuri ca o consecinţă a toaletărilor violente şi repetate la papagalii cu patologie comportamentală), situaţii în care chistul este relativ mic, încărcat cu cheratină şi are o culoare alb-gălbuie. În unele situaţii, chistul folicular apare ca o consecinţă a unei infecţii secundare (virusuri Papilloma sau Staphylococcus spp.) şi prezintă un conţinut purulent cazeos de culoare galbenă, uneori chiar cu o formă pediculată. Epitelioamele cu celule scuamoase sau bazale se diferenţiază de chistul folicular prin baza largă de implantare (marginile sunt greu de diferenţiat în majoritatea cazurilor), iar în zona centrală formează o ulceraţie evidentă, cu o culoare galben-închis sau galben-maronie, uneori cu aspect hemoragic. La papagalii de talie mai mare pot apărea tumori mezenchimale cu evoluţie invazivă, care formează mase voluminoase, local pielea se subţiază sau chiar se desprinde, lăsând masa tumorală descoperită, în zona centrală formându-se un depozit necrotic rugos sau cu aspect fibrinos.

 

Figura 12. Formaţiune neoplazică cu dezvoltare în zona radio-metacarpiană (peruş-nimfă)

Figura 13. Formaţiune neoplazică cu dezvoltare în cavitatea orbitară, modificarea formei şi a poziţiei pupilei (strabism convergent) la peruş ondulat

Figura 14. Formaţiune neoplazică cu dezvoltare în cavitatea maxilară (invadarea la interior a cornetelor nazale, difuzare sub ceromă) la peruş ondulat

O neoplazie frecventă la peruşul ondulat este adenomul sau adenocarcinomul glandei uropigiene. La alte specii de peruşi este foarte rar întâlnită şi diagnosticată, pentru că au o glandă foarte mică sau doar un rudiment, iar papagalii din pădurea tropicală amazoniană nu au această formaţiune. La peruşul ondulat trebuie diferenţiată tumorizarea de metaplazia epiteliului glandular (care apare în general consecutiv hipovitaminozei A; la partea superioară a glandei se formează un depozit abundent brun-negricios) sau de chistizarea glandei (consecutiv infecţiilor secundare cu Staphylococcus spp., care determină formarea unui conţinut cazeos alb-gălbui). Diagnosticul corect conduce la o terapie adecvată: în hipovitaminoză se corectează raţia alimentară (nu este absolut necesară administrarea de suplimente vitaminice) prin introducerea de vegetale bogate în caroteni, iar în infecţii se administrează antibiotice pe cale generală şi se intervine local prin badijonări cu soluţii pe bază de iod sau tincturi (de propolis sau de rostopască). În cazul diagnosticării unei tumori se poate interveni chirurgical, îndepărtând larg glanda (recomandabil prin criogenizare), antibioterapie 5-7 zile, apoi chimioterapie cu doxorubicină 30 mg/m2, administrată intraosos, la un interval de 3 săptămâni, sau ciclofosfamidă 100 mg/m2, administrată intraosos la un interval de o săptămână.

Relativ frecvente sunt tumorile epiteliale în care este afectat de multe ori şi foliculul plumifer. Trebuie făcut un diagnostic diferenţial între papilomatoza virală şi epitelioamele multiple cu origine în celulele epiteliale bazale sau scuamoase. În papilomatoza cutanată la peruşi (afectează mai ales peruşii ondulaţi, speciile de Agapornis şi peruşii-nimfă) se constată, în mai multe zone de pe corp, formaţiuni alungite acoperite cu o crustă brună, cu o bază de implantare foarte îngustă, ce dă un aspect pediculat. La papagalii de talie mai mare apare foarte rar (personal, am diagnosticat papilomatoza cutanată doar la Jako şi Amazonul cu frunte galbenă), papiloamele sunt mai rare şi de dimensiuni mari, de regulă dezvoltându-se în zonele dorsale, prezentând acelaşi aspect pediculat (cu baza de implantare foarte îngustă). În majoritatea cazurilor, papiloamele sunt îndepărtate chiar de păsări (în timpul toaletărilor) şi nu apar complicaţii. Unele exemplare pot insista pe zona respectivă, provocând o leziune care va necesita un interval de timp mai mare până la reepitelizarea totală.  

Bibliografia

Conflict of interests: The author declares no conflict of interests.Adamcak A, Hess LR, Quesenberry KE. Intestinal string foreign body in an Umbrella Cockatoo (Cacatua alba). J Avian Med Surg. 2000;14: 257–263.

Dustan Clark F. Proventricular dilatation syndrome in large psittacine parrots. Avian Dis. 1984;28:813–815.

Dahlhausen B. Resolution of clinical proventricular dilatation disease by cyclooxygenase 2 inhibition. (Abstract). Proc Annual Conf Assoc Avian Vet. 2002; 9–12.

Dennison SE, Paul-Murphy JR, Adams WM. Radiographic determination of proventricular diameter in psittacine parrots. J Am Vet Med Assoc. 2008;232:709–714.

Gelis S. Evaluating and treating the gastrointestinal system. In: Harrison GJ, Lightfoot TL. (eds): Clinical avian medicine. Florida: Spix Publishing Inc. 2006;429–432.

Hadley TL. Disorders of the psittacine gastrointestinal tract. Vet Clin Exot Anim. 2005;8:329–349.

Gregory RC, Latimer KS, Campagnoli RP, Ritchie BW. Histologic evaluation of the crop for diagnosis of proventricular dilatation syndrome in psittacine parrots. J Vet Diagn Invest. 1996;8:76–80.

Gray P, Hoppes S, Suchodolski P, Mirhosseini N, Payne S, Villanueva I, Shivaprasad, HL, Honkavuori KS, Briese T, Lipkin WI, Reddy SM, and Tizard I. Use of Avian Bornavirus Isolates to Induce Proventricular Dilatation Disease in Conures. Emerging Infectious Diseases. 2010;16: 473-479.)

Leach MW, Paul-Murphy J, Lowenstine LJ. Three cases of gastric neoplasia in psittacines. Avian Dis. 1989;33:204–210.

Kistler AL, Gancz A, Clubb S, et al. Recovery of divergent avian bornaviruses from cases of proventricular dilatation disease: identification of a candidate etiologic agent. Virol J. 2008;5:88–102.

Mannl A, Gerlach H, Leipold R. Neuropathic gastric dilatation in psittaciformes. Avian Dis. 1987;31:214-221

Phalen D. Diagnosis and management of Macrorhabdus ornithogaster (formerly Megabacteria). Vet Clin N Am: Exot Anim Pract. 2005;8:299–306.

Rinder M, Ackermann A, Kempf H, Kaspers B, Korbel R and Staeheli P. Broad tissue and cell tropism of avian bornavirus in parrots with proventricular dilatation disease. J Virology. 2009; 83: 5401-5407.

Schmidt RE. Pathology of gastrointestinal disease in psittacine parrots. Sem Avian Exot Pet Med. 1999;8:75–82.

Sursă : https://www.medichub.ro/reviste-de-specialitate/practica-veterinara-ro/aspecte-clinice-ale-bolii-tumorale-la-psitacine-id-1599-cmsid-69