Canibalismul găinilor

Ciugulirea penajului poate afecta oricare regiune corporală, predominantn penajul cozii, a aripilor (remigele și rectricele), dar și regiunea lombosacrală. Canibalismul este, de fapt, o formă extremă a ciugulirii care nu se limitează numai la lezarea și deteriorarea penajului ci interesează inclusiv învelișul cutanat și țesuturile subiacente. Au fost semnalate cazuri în care rănile au apărut pe degete sau pe cloacă. Degetele afectate de râia cnemidocoptică sunt mai predispuse. Nu de puține ori, după atacuri repetate și colective, prin cloacă se realizează eviscerarea.
Există și cazuri izolate, dar relativ frecvent apare ca fenomen de masă.

 Dr. Constantinescu Herman

Poate fi considerată o tehnopatie care este cauzată de condiții de furajare și întreținere deficitară. Desigur, apare mai frecvent în condiții intensive, industriale de creștere decâtîn condiții gospodărești, extensive. Am observat că, în condiții tradiționale, unde găinile au la dispoziție un teren
mare, au la dispoziție iarbă verde din belșug, pot să procure suficiente minerale din nisip, pietricele, primesc și coajă de ou mărunțită, boala apare foarte rar sau deloc. Tot din experiența proprie vă spun că, acolo unde se respectă raportul între sexe de 6-8 găini / 1 cocoș, apare
mai rar canibalismul. Păsările mai în vârstă sunt mai predispuse, desigur în cazul creșterii tradiționale unde întâlnim chiar și exemplare de 5-6 ani, în ciuda faptului că producția de ouă este pe un trend puternic descendent după 2-3 ani de producție.

Etiologic, boala este polifactorială, foarte rar ne putem limita la o singură cauză (monofactorială). Factorul genetic este și el important. Sunt mai predispuse unele rase cu temperament mai vioi și unele rase de hibrizi de ouă sau chiar de carne. Suprapopularea și aglomerarea
întotdeauna joacă un rol principal, indiferent de tipul de creștere. Penajul este deosebit de bogat în proteine și minerale și, în lipsa acestor nutrienți, păsările încearcă să suplimenteze deficitul prin ciugulire. Lipsa de macro și micro-oligoelemente pot sta la baza entității. După unii autori,
chiar și excesul de lumină contribuie la precipitarea bolii. Poate îmbrăca caracter sezonier, căldura, canicula și lipsa umidității sunt factori de risc.

În perioada năpârlirii sau la atacul cu ectoparaziți (râia penajului sau a picioarelor, atacul cu căpușe), boala se agravează și capătă o formă mai severă. Rănile care se soldează cu hemoragii constituie punct de plecare în direcția canibalismului. În cazul efectivelor mari, dacă nu îndepărtăm zilnic exemplarele afectate în stadiul incipient, la fel boala poate căpăta caracter endemic.

Datorită deranjării reciproce, maladia are repercusiuni asupra producției, scade producția de carne și ouă, iar păsările vor fi sensibile față de numeroase boli. Desigur păsările afectate nu pot participa la expoziții de nici un fel.

Terapia nu dă întotdeauna rezultate.

Exemplarele afectate se pun la o parte și rănile se dezinfectează. Înlăturarea factorilor enumerați trebuie să fie scopul prioritar. Odată am rezolvat un caz la o gospodărie prin simplul fapt că am menționat proprietarului că întotdeauna sunt 2-3 păsări să zicem fruntașe care
stau la baza inițierii întregului proces de ciugulire, restul păsărilor se alătură ulterior. După observații repetate, proprietarul a eliminat acel exemplar, iar canibalismul, ca fenomen, s-a oprit.
Furajarea optimă, cantitativă și calitativă, adaptată la tehnologia de creștere, respectarea numărului de păsări la suprafața indicată, limitarea iluminatului excesiv (eventual lumina roșie poate fi încercată), așternutul bogat (dacă se ciugulesc la picioare) pot fi de ajutor. Scurtarea valvei superioare
este indicată, respectând totodată condițiile de bunăstare.

În perioada năpârlirii, trebuie să avem grijă de suplinirea proteinominerală. Să deparazităm păsările în special pe cele care suferă de râia picioarelor și a corpului.
Cuiburile de ouat să nu fie aproape unul de celălalt, deci să nu fie aglomerație, pentru că în timpul și după ouat cloaca se prolabează, devenind vulnerabilă.
În sfârșit, aș vrea să vă prezint un caz probabil unic în literatura medicală veterinară: la o găină în vârstă de 1 an, hibrid pentru producția de ouă, am întâlnit consecințele să zicem subacute( din punct de vedere evolutiv) ale canibalismului.
Pasărea a fost ciugulită la nivel cloacal, dar înainte de eviscerare a fost salvată și pusă separat. În primele zile era abătută, anemică, dar avea cât de cât apetit și efectua eforturi repetate de eliminare a fecalelor, ceea ce nu a fost posibil. Timp de 3-4 zile gușa era plină de conținut semilichid, conținut care, prin masaj treptat, a avansat spre tractul digestiv superior: stomac glandular-triturator-intestine. Starea generală s-a deteriorat în următoarele zile și în ziua a 10-a pasărea a murit.

La necropsie, ultima parte a intestinului și cloaca au fost destinse de materialele fecale care s-au acumulat treptat și porțiunea ileorectocloacală a ajuns la dimensiuni imense. În oviduct avea un ou complet format, dar spart, iar rinichi erau palizi, adică erau degenerați (nefroză). Ținînd cont de
faptul că cloaca este un organ comun digestiv-reproducător-urinar, adică prin cloacă se elimină materiile fecale, urina și ouăle, datorită iritației, lezionării și stricturii sfincterului cloacal nu a putut fi eliminat nici conținutul intestinal, nici oul, nici urina (partea albă a fecalelor), deci pasărea a murit practic de insuficiență renală și autointoxicație.