Inscriete la noutatile noastre
Livrăm gratuit în raza municipiului Chișinău comenzile ce depășesc valoarea de 500 lei.
Telefon
11 Nov 2024
Rabia este o boală zoonotică a sistemului nervos central, agentul cauzal fiind un virus din genul Lyssavirus, familia Rhabdoviridae, împărţit în şapte genotipuri. Virusurile de genotip 1 sunt răspândite în întreaga lume şi se găsesc în general la mamiferele terestre, cauzând între 37000 şi 87000 de decese umane anual. După încercările iniţiale din anii 1960 şi testele de teren din anii 1970, metoda cea mai simplă, eficientă şi economică de vaccinare a vulpilor s-a dovedit a fi momelile fabricate industrial. Acestea constau într-un înveliş atractiv pentru vulpi, care conţine o capsulă sau un săculeţ de plastic umplut cu un vaccin antirabic atenuat sub formă lichidă. Învelişul momelii conţine, de asemenea, tetraciclină, pentru marcarea consumatorilor momelilor.
Momeala trebuie mestecată complet pentru a garanta că săculeţul este perforat şi vaccinul este eliberat în cavitatea orală a vulpii. Astfel, vulpile şi alte specii pot avea dinţii şi oasele marcate cu depozite de tetraciclină, chiar dacă nu sunt neapărat vaccinate.
Rabia este o boală zoonotică a sistemului nervos central, agentul cauzal fiind un virus din genul Lyssavirus, familia Rhabdoviridae, împărţit în şapte genotipuri. Virusurile de genotip 1 sunt răspândite în întreaga lume şi se găsesc în general la mamiferele terestre, cauzând între 37000 şi 87000 de decese umane anual. În Europa, rabia canină a fost eradicată din ţările dezvoltate, prin măsuri de control, precum restricţionarea circulaţiei câinilor şi vaccinarea în masă, iar acum rezervorul major de rabie a fost înlocuit de animalele sălbatice, în special vulpea roşie (Vulpes vulpes). Programe extinse de vaccinare orală (ORV) cu momeli pentru vulpile roşii au redus incidenţa rabiei în multe ţări din Europa de Vest. În România, rabia mediată de câini a fost predominantă înainte şi după Al Doilea Război Mondial, câinii reprezentând aproximativ 75% din toate cazurile de rabie în 1946. Atunci când rabia vulpii care s-a răspândit în cea mai mare parte a Europei, a ajuns şi în România, cazurile de rabie la vulpi crescând peste numărul celor de la câini.
Populaţia de vulpi din România este variabilă şi influenţată de factori precum disponibilitatea hranei, densitatea habitatului, gestionarea populaţiei prin vânătoare şi campaniile de vaccinare antirabică. Estimările recente indică faptul că România are o populaţie de vulpi destul de mare, cu numere ce pot varia între 60000 şi 100000 de exemplare. Această estimare este influenţată de recoltele anuale raportate de vânători şi de observaţiile realizate de autorităţile de mediu şi silvice.
Rabia, care era în trecut raportată în principal la câini, a fost aproape complet eradicată din Europa Centrală la începutul secolului XX. Cu toate acestea, începând cu anii 1940, boala a început să afecteze populaţiile de vulpi din Europa de Est şi s-a răspândit treptat spre sud şi vest, cuprinzând, în cele din urmă, aproape toată Europa de Vest.
Pe măsură ce tulpina actuală a virusului rabic s-a adaptat puternic la vulpi şi datorită specificităţilor ecologice ale acestora, nicio altă specie nu joacă un rol major în menţinerea bolii în regiunile infectate. Cu toate acestea, multe mamifere domestice şi sălbatice, cum ar fi bovinele, pisicile domestice, câinii, bursucii, căprioarele şi câinii enot, pot fi infectate şi pot transmite boala.
Rabia la vulpi se caracterizează printr-o perioadă de incubaţie extrem de variabilă, care poate varia între 11 zile şi 15 luni, cu o medie probabilă de aproximativ 30 de zile. Indiferent de durata incubaţiei, faza de boală activă este scurtă, variind de la zero la 14 zile. Virusul rabic se multiplică în creier şi în glandele salivare ale vulpilor şi este transmis prin muşcătură, fie ca parte a comportamentului normal, fie din cauza unei tulburări neurologice. S-a demonstrat că vulpile care incubă rabia pot transmite boala la indivizi sănătoşi cu până la 28 de zile înainte de apariţia simptomelor clinice.
Printre semnele clinice se numără anorexia şi schimbările de comportament, cel mai vizibil fiind pierderea fricii de oameni, ceea ce face ca vulpile să fie mai vizibile. Deşi comportamentul agresiv faţă de oameni este rar (mai puţin de 2% din cazurile de expunere la rabie umană în zonele contaminate), rabia este considerată invariabil letală pentru vulpi, neexistând cazuri documentate de supravieţuire.
Când virusul pătrunde într-o zonă liberă de rabie, fie prin contactul dintre o vulpe infectată şi vulpi sănătoase din vecinătate, fie prin migrarea vulpilor, boala poate decima populaţia locală de vulpi, reducând densitatea acesteia sub pragul necesar pentru persistenţa rabiei.
Totuşi, zona va fi repopulată din cauza migraţiei vulpilor din zonele adiacente şi a potenţialului reproductiv ridicat al speciei. La scară mai mare, se stabileşte un echilibru dinamic între zonele depopulate de vulpi, zonele fără vulpi infectate sau cu vulpi în incubaţie şi zonele cu focare active de infecţie, unde numărul de vulpi scade rapid.
Vulpile sănătoase sau în incubaţie tind să se deplaseze către zone mai puţin populate, ceea ce permite persistenţa rabiei într-un model fragmentat, reducând, totodată, densitatea generală a vulpilor. Aceste trăsături patogene şi epidemiologice explică modul în care vulpea poate fi atât o victimă, cât şi un rezervor al bolii, jucând un rol crucial în controlul rabiei prin vaccinare orală.
Controlul rabiei la vulpi
Primele încercări de a controla rabia la vulpi s-au concentrat pe reducerea radicală a populaţiei acestora. Cu toate acestea, s-a dovedit aproape imposibil în practică să se reducă densitatea populaţiei sub un prag la care transmiterea bolii să înceteze.
O strategie mai promiţătoare a fost vaccinarea principalei gazde, folosind vulpile teritoriale imune ca o barieră împotriva răspândirii virusului. Comparând costurile şi beneficiile combinate ale rabiei şi ale reducerii populaţiei de vulpi (inclusiv costurile pentru sacrificare) cu vaccinarea orală a vulpilor (inclusiv costurile momelilor, distribuţia lor şi monitorizarea eficienţei vaccinării), s-a constatat că, în Franţa, costurile cumulate ale ambelor strategii au rămas comparabile până în al patrulea an, după care vaccinarea orală a devenit mai rentabilă.
După încercările iniţiale din anii 1960 şi testele de teren din anii 1970, metoda cea mai simplă, eficientă şi economică de vaccinare a vulpilor s-a dovedit a fi momelile fabricate industrial. Acestea constau într-un înveliş atractiv pentru vulpi, ce conţine o capsulă sau un săculeţ de plastic umplut cu un vaccin antirabic atenuat sub formă lichidă. Învelişul momelii conţine, de asemenea, tetraciclină pentru a marca consumatorii momelilor.
Momeala trebuie mestecată complet pentru a garanta că săculeţul este perforat şi vaccinul este eliberat în cavitatea orală a vulpii. Astfel, vulpile şi alte specii pot avea dinţii şi oasele marcate cu depozite de tetraciclină, chiar dacă nu sunt neapărat vaccinate.
Bibliografie
WHO, 2013. Expert Consultation on Rabies, second report.
Avram M, Ciupescu L, Firuta F, Siposean C, Turcitu. Virus Taxonomy 9th report, 2012.
Gruia M, Stefan N. Rabies in Romania - past, present and future. Rabies Bull Eur. 2006;30:5–10.
Bachmann P, Bramwell RN, Fraser SJ, Gilmore DA, Johnston DH, Lawson KF, MacInnes CD, Matejka FO, Miles HE, Pedde MA. Wild carnivore acceptance of baits for delivery of liquid rabies vaccine. J Wildl Dis. 1990;26:486–501.
Brochier B, Aubert MF, Pastoret PP, Masson E, Schon J, Lombard M, Chappuis G, Lanquet B, Desmettre P. Field useof a vaccinia-rabies recombinant vaccine for the control of sylvatic rabies in Europe and North America. Rev Sci Tech. 1996;15:947–970.
Bruyere V, Vuillaume P, Cliquet F, Aubert M. Oral rabies vaccination of foxes with one or two delayed distributions of SAG2 baits during the spring. Vet Res. 2000;31:339–345.
Cliquet F, Picard-Meyer E, Mojzis M, Dirbakova Z, Muizniece Z, Jaceviciene I, Mutinelli F, Matulova M, Frolichova J, Rychlik I, Celer V. In Depth Characterization of Live Vaccines Used in Europe for Oral Rabies Vaccination of Wildlife. PLoS One. 2015;10(10):1-8.
EFSA, Scientific Report. Development of harmonised schemes for monitoring and reporting of rabies in animals in the European Union, 2010;33-34.
European Commission. The oral vaccination of foxes against rabies. Strasbourg, 2002.
European Commission - Health and Consumer Protection.
Kauhala K. Reproductive strategies of the raccoon dog and the red fox in Finland. Acta Theriologica. 1996 March;41(1).
OIE. Rabies. Manual of Diagnostic Tests and Vaccines for Terrestrial Animals. Paris: OIE. 2014;1–26.
Rosatte RC, Lawson KF. Acceptance of baits for delivery of oral rabies vaccine to raccoons. Journal of Wildlife Diseases. 2001;37:730–739.
Slate D, Algeo TP, Nelson KM, Chipman RB, Donovan D, Blanton JD, Niezgoda M, Rupprecht CE. Oral Rabies Vaccination in North America: Opportunities, Complexities, and Challenges. PLOS Neglected Tropical Diseases. 2009;3(12):e549.
Turcitu MA, Barboi G, Vuta V, Mihai I, Boncea D, Dumitrescu F, Codreanu MD, Johnson N, Fooks AR, Mueller T, Freuling CM. Molecular epidemiology of rabies in Romania provides evidence for a high degree of heterogeneity and virus diversity. Virus Research. 2010;150:28–33.
Dec
11
Bolile gastrointestinale la carnivorele domestice reprezintă o categorie de afecţiuni frecvent întâlnite, cu cauze infecţioase, metabolice şi neoplazice. Ecografia este o tehnică din ce în ce mai des folosită pentru examinarea pereţilor intestinali, pentru aprecierea grosimii pereţilor, cât şi pentru evaluarea calităţii straturilor intestinale.
Dec
04
Identificarea agenţilor patogeni este esenţială pentru menţinerea siguranţei alimentare, ajutând la descoperirea surselor de contaminare şi la protejarea sănătăţii publice. Sursele de contaminare în alimente sunt diverse şi pot apărea pe parcursul întregului lanţ alimentar, de la producţie la distribuţie. Rezistenţa la antibiotice observată la unii agenţi patogeni reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea publică, subliniind nevoia unor strategii stricte pentru gestionarea utilizării antibioticelor în producţia alimentară şi importanţa efectuării profilului de rezistenţă la antimicrobiene. Măsurile preventive bazate pe evaluarea diversităţii microbiologice şi pe identificarea riscurilor pot reduce contaminarea alimentelor şi îmbunătăţi siguranţa alimentară. Monitorizarea continuă şi adaptarea practicilor din industria alimentară la noile descoperiri microbiologice sunt esenţiale pentru a menţine un lanţ alimentar sigur şi a limita riscurile microbiologice. Respectarea normelor de igienă şi calitate trebuie îmbunătăţită constant pentru a asigura conformitatea produselor alimentare cu standardele de sănătate publică şi pentru a preveni riscurile de contaminare.
Oct
23
Utilizarea animalelor în terapiile asistate de animale (TAA) devine din ce în ce mai populară. Din păcate, majoritatea studiilor din acest domeniu au un accent antropocentric, neglijând astfel evaluarea sănătăţii fizice şi psihice a animalelor implicate. În ciuda faptului că bunăstarea animalelor a ajuns recent în prim-plan, majoritatea studiilor care indică stresul pe care îl experimentează animalele când sunt utilizate pentru TAA se referă la câini. Cercetările noastre au vizat evaluarea efectului stresant pe care îl au asupra pisicilor activităţile specifice terapiei asistate de pisici, în cazul copiilor cu tulburări din spectrul autist. În experimentul nostru am utilizat 15 pisici (zece femele şi cinci masculi castraţi), clinic sănătoase, din rasa Europeană. Cele 15 pisici au avut vârste cuprinse între 5 şi 7 ani. Pisicile utilizate în experiment au format un grup uniform, atât din punctul de vedere al stării de întreţinere, cât şi din cel al sănătăţii. Datele obţinute au fost analizate statistic, calculându-se media şi deviaţia standard (SD), folosind aplicaţia Microsoft Excel. Totodată, s-a calculat semnificaţia statistică a diferenţelor dintre loturi cu ajutorul testului t (Student), folosind aplicaţia Microsoft Excel. Am constatat că activităţile specifice terapiei asistate de feline, în cazul copiilor cu tulburări din spectrul autist, au determinat creşterea semnificativă a hematocritului, hemoglobinei şi a numărului de hematii în sângele pisicilor utilizate prima dată în terapie.
Oct
15
Anemia hemolitică autoimună (IMHA) reprezintă una dintre principalele cauze de anemie la câini şi pisici. Acest tip de anemie poate apărea la animale de toate vârstele, dar este mai frecvent întâlnit la câinii şi pisicile tinere şi adulte de vârstă mijlocie. În cazul IMHA secundare, un factor declanşator este adesea suspectat din cauza unei asocieri temporale cu administrarea unor medicamente sau cu o boală preexistentă, dar stabilirea unei legături de cauzalitate este frecvent dificilă. În timp ce ambele forme de IMHA afectează câinii şi pisicile, forma primară este mai frecventă la câini, iar forma secundară este mai comună la pisici.
Inscriete la noutatile noastre