Articole

Sănătatea animalelor de fermă –  o provocare permanentă pentru medicii veterinari

Toxina epsilon (ETX) este sintetizată de tulpinile Clostridium perfringens de tip B şi D, care cauzează enterotoxemie, o afecţiune letală cu un efect semnificativ asupra dezvoltării sectorului zootehnic, în special în rândul ovinelor. Toxina epsilon aparţine grupului toxinelor formatoare de pori de tip aerolizină. Deşi ETX prezintă similitudini cu toxinele din această familie, efectul letal este indus de doze mai mici, respectiv DL50 pentru şoareci fiind de 100 ng/kg. ETX este considerată un potenţial agent de bioterorism şi a fost clasificată ca agent biologic de categoria B de către Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite. Protoxina este convertită într-o toxină activă prin scindare proteolitică efectuată de proteaze specifice. ETX este absorbită şi acţionează local în intestine, iar ulterior se leagă şi induce leziuni în alte organe, inclusiv rinichi, pulmoni şi sistemul nervos central. Relevanţa acestei toxine pentru medicina veterinară, precum şi potenţialul utilizării ETX ca armă biologică au captat interesul cercetătorilor, generând un volum considerabil de studii dedicate investigării ETX.

Hipersensibilitatea la muşcăturile de insecte (IBH) este o afecţiune dermatologică frecventă la cai, cauzată de un răspuns imun exagerat la muşcăturile de insecte, în special de la speciile Culicoides. Deşi nu pune viaţa în pericol, IBH afectează semnificativ calitatea vieţii cailor afectaţi. Acest studiu explorează metode complementare de prevenire a IBH, concentrându-se pe utilizarea uleiurilor esenţiale şi a altor repelenţi naturali. Principalele recomandări rezultate evidenţiază eficacitatea uleiurilor esenţiale precum muşeţelul şi neemul, care prezintă proprietăţi antiinflamatorii şi antipruriginoase. În plus, sunt recomandate strategii precum controlul expunerii la insecte şi utilizarea echipamentului de protecţie. Aceste abordări complementare oferă alternative abordabile şi accesibile la tratamentele convenţionale, îmbunătăţind bunăstarea cailor în timpul sezonului de activitate a insectelor. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a evalua eficacitatea lor pe termen lung în practica clinică.

Leziunile tendinoase şi ligamentare sunt frecvente la caii de sport, aceste structuri având o organizare complexă şi fiind dependente de integritatea matricei extracelulare pentru a-şi îndeplini funcţia adecvată. Deşi aceste leziuni au capacitatea de a se vindeca în timp, procesul de cicatrizare rezultă în formarea unui ţesut cu proprietăţi biomecanice inferioare, ceea ce conduce la o probabilitate crescută de recidivă a leziunilor.
Obiectivele principale ale terapiei pentru caii cu leziuni ligamentare şi tendonale sunt restaurarea capacităţii de performanţă anterioară şi prevenirea reinjuriei.
Aceste obiective sunt susţinute de medicina regenerativă, care are drept scop restabilirea structurii şi funcţiei optime ale ţesuturilor afectate (Ortved Kyla, 2018). În prezent, principalele opţiuni ortobiologice utilizate în tratamentul afecţiunilor tendinoase la cai sunt celulele stem şi plasma îmbogăţită cu trombocite (PRP). În situaţiile în care metodele convenţionale de tratament nu au avut succes, aceste terapii, în combinaţie cu un program de reabilitare graduală şi monitorizată, au demonstrat o eficienţă sporită şi sunt considerate printre cele mai promiţătoare soluţii terapeutice disponibile. Scopul acestei lucrări este de a oferi o sinteză a cunoştinţelor actuale privind utilizarea celulelor stem şi a PRP în tratamentul afecţiunilor tendinoase la cai. Studiul include atât informaţii de bază referitoare la celulele stem şi PRP, cât şi detalii despre modul de aplicare a acestor terapii. De asemenea, lucrarea prezintă o analiză a rezultatelor a 33 de studii care au investigat utilizarea acestor preparate biologice în terapia leziunilor tendinoase şi ligamentare la cai, evidenţiind potenţialul terapeutic al celulelor stem mezenchimale şi al PRP în recuperarea completă a animalelor afectate.

Identificarea agenţilor patogeni este esenţială pentru menţinerea siguranţei alimentare, ajutând la descoperirea surselor de contaminare şi la protejarea sănătăţii publice. Sursele de contaminare în alimente sunt diverse şi pot apărea pe parcursul întregului lanţ alimentar, de la producţie la distribuţie. Rezistenţa la antibiotice observată la unii agenţi patogeni reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea publică, subliniind nevoia unor strategii stricte pentru gestionarea utilizării antibioticelor în producţia alimentară şi importanţa efectuării profilului de rezistenţă la antimicrobiene. Măsurile preventive bazate pe evaluarea diversităţii microbiologice şi pe identificarea riscurilor pot reduce contaminarea alimentelor şi îmbunătăţi siguranţa alimentară. Monitorizarea continuă şi adaptarea practicilor din industria alimentară la noile descoperiri microbiologice sunt esenţiale pentru a menţine un lanţ alimentar sigur şi a limita riscurile microbiologice. Respectarea normelor de igienă şi calitate trebuie îmbunătăţită constant pentru a asigura conformitatea produselor alimentare cu standardele de sănătate publică şi pentru a preveni riscurile de contaminare.

Terapia bazată pe plasma bogată în trombocite (PRP) a devenit o metodă promiţătoare în tratarea afecţiunilor articulare la cabaline, oferind potenţiale beneficii regenerative. PRP constă în concentrarea trombocitelor din sânge venos autolog, cu eliberarea factorilor de creştere, precum factorul de creştere derivat din plachete (PDGF), factorul de creştere transformator beta (TGF-β) şi factorul de creştere endotelial vascular (VEGF), care stimulează procesele de vindecare tisulară şi regenerare celulară.
În rândul cabalinelor, PRP este utilizat în mod frecvent pentru tratarea leziunilor cartilaginoase, a sinovitelor, a tendinitelor şi a ligamentelor adiacente, afecţiuni frecvent întâlnite în cadrul sportului ecvestru. Administrarea de PRP la nivelul articulaţiilor afectate poate reduce inflamaţia sinovială, promovează regenerarea matricei extracelulare şi diminuează durerea asociată degenerării cartilaginoase. Studiile clinice au demonstrat o îmbunătăţire semnificativă a funcţionalităţii articulare şi o reducere a proceselor inflamatorii în cazul cabalinelor tratate cu PRP comparativ cu cele care au primit tratament convenţional.
O mare parte a eficacităţii PRP se datorează mecanismului său de stimulare a angiogenezei şi a proliferării celulare, contribuind la regenerarea structurilor articulare deteriorate. Deşi PRP nu are abilitatea de a reface complet structurile articulare lezionate, poate încetini progresia afecţiunilor degenerative prin restabilirea precoce a homeostaziei mediului articular, oferind o soluţie minim invazivă uşor de preparat, folosind resursele pacientului în cauză, şi relativ sigură.
Aplicarea PRP în medicina veterinară ecvestră este considerată o terapie adjuvantă eficientă, în special în cazurile în care tratamentele elective, precum antiinflamatoarele nesteroidiene sau intervenţiile chirurgicale, nu au atras după sine rezultate satisfăcătoare. Cu toate acestea, variabilitatea compoziţiei PRP şi lipsa unor protocoale standardizate rămân provocări în obţinerea unor rezultate constante şi reproductibile în practică.

Osteocondrita disecantă este una dintre cele mai comune afecţiuni ortopedice la cabaline, având o prevalenţă crescută în rândul cailor de sport. Această patologie, prin evoluţia sa clinică şi prin modificările secundare pe care le generează, duce la deteriorarea progresivă a articulaţiilor. Obiectivul principal al acestui studiu a fost să investigheze legătura dintre severitatea şchiopăturii şi fragmentele osteocondrale detaşate, analizând structura lor histologică, tipurile de ţesuturi implicate şi impactul acestora asupra articulaţiilor afectate la caii de sport adulţi. Studiul a inclus 18 cabaline de diverse rase şi vârste, toate prezentând şchiopături la nivelul jaretului, cauzate de fragmente osteocartilaginoase detaşate. Aceste fragmente au fost îndepărtate prin artroscopie şi analizate histologic. Rezultatele au arătat o corelaţie semnificativă între gradul de şchiopătură şi tipul de ţesut şi localizarea intraarticulară a fragmentelor osteocondrale. Cu toate acestea, dimensiunea fragmentelor nu a avut o legătură directă cu intensitatea şchiopăturii în cazurile analizate.

Sindromul metabolic ecvin (SME) este o afecţiune metabolică întâlnită la cai, care se caracterizează prin obezitate, rezistenţă la insulină şi laminită. Diagnosticul în sindromul metabolic ecvin se concentrează pe înregistrarea în dinamică a rezistenţei la insulină, excluzând în acelaşi timp PPID (sindromul Cushing), alături de o anchetă nutriţională riguroasă şi un examen fizic complet. În general, înţelegerea acestor mecanisme patogenetice este crucială pentru diagnosticul şi managementul sindromului metabolic ecvin şi ale complicaţiilor asociate, cum ar fi laminita. Controlul greutăţii, gestionarea dietei şi tratamentul adecvat al rezistenţei la insulină sunt aspecte importante ale abordării clinicoterapeutice în EMS la cai.

Creşterea şi întreţinerea cailor de curse şi cursele de cai constituie o industrie care generează zeci de miliarde de dolari şi sute de mii de locuri de muncă la nivel mondial, alături de dezvoltarea mediului natural şi conservarea acestuia.
Influenţa ancestrală abordează un concept complex cu caracter de noutate, care nu poate fi redusă la o singură constantă pe baza căreia se poate evalua, iar descoperirile moderne introduc noi perspective bazate pe anumite variabile. Investigaţiile finale privind selecţionarea rasei de cabaline Pursânge Englez în vederea participării la cursele de cai pe baza algoritmului influenţei ancestrale asupra descendenţilor demonstrează crearea de premise favorabile pentru statutul de câştigător.

Neurotoxicitatea este efectul direct sau indirect al substanţelor chimice care perturbă sistemul nervos al oamenilor sau animalelor. Substanţele neurotoxice acţionează prin modificarea capacităţii sistemului nervos central (SNC) de a genera şi/sau transmite excitaţia către sistemul nervos periferic prin afectarea capacităţii de funcţionare normală a propriilor componente structurale fundamentale (neuroni, nervi, celule gliale şi sinapse) şi de sinteză a neurotransmiţătorilor. Cele mai importante coordonate de diagnostic în intoxicaţii sunt reprezentate de debutul brusc al semnelor clinice, compatibilitatea acestora şi, în special, sursa de expunere sau accesul la toxice/toxine.