Articole

Utilizat recent în medicina veterinară, laserul diodă reprezintă opţiunea chirurgicală pentru întreaga patologie oculară la câini și pisici. Este indicat în: tumori ale pleoapelor, trichiazis, districhiazis, tumori conjunctivale, melanoză iriană, chisturi uveale, tumori ale irisului, tumori intraoculare, tumori retrobulbare și glaucom. Laserul diodă pentru uz veterinar are programe setate pentru fiecare opţiune chirurgicală, ceea ce oferă chirurgului confort intraoperatoriu. Evoluţia postoperatorie favorabilă, cu absenţa complicaţiilor, a fost evidenţiată în cazul tumorilor de pleoape, tumorilor intraoculare, chisturilor uveale și melanozei iriene. În cazurile de glaucom, ciclofotocoagularea transclerală are eficienţă redusă, ochii rămânând vizuali la un număr mic de pacienţi. Utilizarea laserului diodă în cazul simblefaronului la pisică a evidenţiat recidivă rapidă însoţită de neovascularizaţie corneeană. Utilizarea experimentală a laserului diodă în cheratita pigmentară la câine a evidenţiat transparenţa corneei pe o perioadă scurtă de timp după îndepărtarea pigmentării și recidivă cu neovascularizaţie corneeană.

Triadita felină constituie o entitate clinică deosebită, specifică speciei feline, definită prin prezența concomitentă a trei patologii inflamatorii majore: pancreatita, colangita/colangiohepatita și boala inflamatorie intestinală. Particularitățile anatomice și fiziologice ale pisicii, precum canalul comun pancreatic și biliar sau densitatea bacteriană crescută a duodenului, facilitează translocarea microbiană și determină inițierea proceselor inflamatorii complexe. Diagnosticul este dificil, dat fiind caracterul nespecific al manifestărilor clinice, și necesită o abordare multimodală, care include investigații paraclinice, imagistice și confirmare histopatologică. Managementul terapeutic presupune individualizarea tratamentului, prin combinația dintre fluidoterapie, dietă de susținere, antibioterapie, imunomodulare și hepatoprotectoare. Prognosticul variază de la favorabil în formele ușoare la grav în formele acute complicate de disfuncții sistemice sau evoluții cronice. Articolul de față oferă o analiză integrată a aspectelor etiopatogenice, clinice, imagistice și terapeutice ale triaditei feline, punând accent pe importanța unei abordări interdisciplinare în medicina veterinară felină.

Șunturile portosistemice congenitale (SPSC) sunt anomalii vasculare rare la pisică, dificil de diagnosticat în absența unor tehnici imagistice avansate. Scopul acestui studiu a fost de a evidenția utilitatea tomografiei computerizate (CT) în identificarea și caracterizarea precisă a SPSC, prin prezentarea unui caz clinic la o pisică adultă de 9 ani, cu semne neurologice progresive. După analize biochimice sugestive (niveluri crescute de acizi biliari și amoniac) și o ecografie neconcludentă, s-a efectuat angiografie CT, care a confirmat un șunt portosistemic extrahepatic de tip gastrofrenic stâng. Intervenția chirurgicală de ligaturare parțială a fost realizată cu succes, cu remisiune clinică completă. Studiul subliniază acuratețea superioară a CT față de alte metode imagistice, în special la pacienți cu semne atipice sau vârstă avansată, și demonstrează valoarea sa esențială în planificarea terapeutică. Cazul este remarcabil prin diagnosticarea tardivă a unei afecțiuni congenitale și confirmă eficiența abordării interdisciplinare.

Sindromul ovarului remanent este o afecțiune medicală rară care se dezvoltă atunci când în cavitatea abdominală rămâne o porțiune de țesut ovarian funcțional, de cele mai multe ori ca urmare a unei intervenții chirurgicale de rutină. Principalele semne clinice la animalele mici sunt reprezentate de comportamentul specific proestral/estral și de secreția vaginală sangvinolentă. Diagnosticul de certitudine, în cele mai multe cazuri, poate să nu fie atât de ușor de stabilit, ținând cont de variabilitatea modificărilor comportamentale. Diagnosticul trebuie efectuat utilizând un protocol precis, care să permită un diagnostic sigur și neechivoc înainte de orice altă decizie terapeutică. Protocolul de diagnostic utilizat trebuie să ia în considerare principalele caracteristici fiziologice ale fiecărei specii și să permită diagnosticul diferențial față de cele mai importante afecțiuni care pot imita din punct de vedere clinic, cel puțin parțial, simptomele ovarului remanent.

Hemoparazitozele reprezintă o cauză majoră a anemiilor la câine și sunt frecvent diagnosticate în practica medical-veterinară. Acestea sunt provocate de paraziți care se dezvoltă în sângele gazdei și sunt transmiși prin vectori precum căpușele, țânțarii și puricii. Studiul de față, desfășurat între 2021 și 2024 la Spitalul Veterinar Universitar de Urgență „Prof. Univ. Dr. Alin Bîrțoiu”, analizează 55 de cazuri de anemie hemolitică autoimună secundară infecției cu hemoparaziți. Principalele specii identificate au fost Babesia canis, Dirofilaria immitis, Ehrlichia canis, Anaplasma spp., Borrelia burgdorferi, Hepatozoon canis și Mycoplasma haemocanis. Diagnosticul a fost stabilit clinic, hematologic, serologic (testele SNAP 4Dx Plus) și molecular (PCR). Rezultatele evidențiază importanța diagnosticării precoce și a instituirii unei terapii adaptate, în special în cazurile în care evoluția clinică este agravată de coinfecții. Acest studiu subliniază necesitatea intensificării măsurilor de prevenție împotriva vectorilor și îmbunătățirea managementului pacienților cu hemoparazitoze.

Leucemia limfocitară acută (ALL) la pisici reprezintă o formă agresivă de sindrom leucemoid, definită prin proliferarea necontrolată a limfocitelor imature (limfoblaști) în măduva osoasă, sânge și, uneori, în alte țesuturi. Această patologie se asociază frecvent cu infecția cu virusul leucemiei feline (FeLV), care exercită un rol important în transformarea malignă a celulelor hematopoietice, precum și în inducerea imunosupresiei. Leucemia limfocitară acută apare mai frecvent la pisicile tinere, fără o predispoziție clară în funcție de rasă sau sex. Din punct de vedere clinic, manifestările sunt nespecifice și variază în funcție de afecțiunile asociate sindromului leucemoid. Profilul hematologic al pacienților este caracterizat, în general, de anemie, leucocitoză severă și trombocitopenie. Diagnosticul precoce este esențial pentru instituirea unui management terapeutic eficient, bazându-se pe evaluarea hemoleucogramei, analiza morfologică a frotiurilor de sânge periferic și testarea moleculară pentru detectarea infecției cu virusul leucemiei feline (FeLV).

Traumatismele corneene produse de corpi străini sunt frecvente la câine și pisică și pot cauza ulcere sau perforarea corneei. Prezența corpilor străini la nivelul corneei determină durere oculară, tradusă prin blefarospasm, epiforă și prurit exagerat. Clipitul produce durere, motiv pentru care pacientul ține ochiul închis. Corpii străini pot fi atașați pe suprafața corneei sau penetranți și abordarea terapeutică este diferită.

Diagnosticarea anemiei cronice necesită un algoritm riguros, care să garanteze identificarea corectă a cauzelor subiacente ale acestei afecțiuni. Acest algoritm trebuie să fie bine structurat, pentru a reduce riscul de omisiuni și erori în procesul de diagnostic. De asemenea, evaluările periodice clinice și paraclinice sunt esențiale în detectarea afecțiunilor latente sau asimptomatice, care pot fi greu de identificat fără un control sistematic. Aceste evaluări nu doar contribuie la prevenirea erorilor, dar ajută și la monitorizarea eficienței tratamentului și la prevenirea complicațiilor suplimentare.
Acest studiu, realizat la un lot de 117 animale, dintre care 41 de câini și 76 de pisici, a urmărit diagnosticul și gestionarea anemiei cronice, cu o atenţie specială acordată insuficienței renale și hemoragiilor cronice, două dintre cele mai frecvente cauze ale acestei afecțiuni.

Bartoneloza este o zoonoză cu impact notabil asupra sănătăţii umane, având o distribuţie importantă la nivel mondial. Variate specii de animale, inclusiv omul, sunt receptive la infecţia produsă de diferitele specii ale genului Bartonella. Diverse specii de animale au rol de rezervor al infecţiei. Bartonella spp. este unul dintre agenţii patogeni frecvent vehiculaţi şi transmişi prin intermediul vectorilor. În ultimii ani au fost identificate date importante cu referire la epidemiologia acestor infecţii, spectrul speciilor receptive lărgindu-se, inclusiv al vectorilor implicaţi în transmiterea Bartonella spp. Conduita preventivă este imperios necesară şi trebuie să cuprindă două direcţii, şi anume rezervorul de infecţie (speciile de animale cu rol de rezervor) şi vectorii implicaţi în transmiterea infecţiei. Prevenirea transmiterii infecţiei la om, în raport cu rezervorul de infecţie, are în vedere potenţialele căi de transmitere a Bartonella spp. În acest sens, este necesar să se asigure educarea oamenilor cu privire la riscul de infecţie, precum şi la severitatea acestei boli, la anumite categorii de risc din populaţia umană. Prevenirea, precum şi combaterea ectoparazitismului reprezintă o modalitate utilă pentru a reduce riscul transmiterii la om a infecţiei, dar şi al transmiterii în populaţia de pisici a B. henselae.

Cardiomiopatia dilatativă (DCM) la câini se caracterizează prin extinderea ventriculară şi atrială, precum şi prin disfuncţie sistolică şi diastolică, cu insuficienţă cardiacă congestivă (ICC) care apare adesea într-un anumit stadiu. Cardiologia veterinară recunoaşte rolul fundamental al remodelării cardiace în evoluţia nefavorabilă a afecţiunilor cardiace. Aceasta a desfăşurat un obiect de studiu pentru terapiile ulterioare menite să restabilească cadrul cardiac la starea sa naturală. Prin urmare, studiul clinico-anatomic este menit să coroboreze date morfometrice ale ventriculului stâng şi ale inelului atrioventricular stâng la câinii cu cardiomiopatii degenerative, utilizate şi aplicate atât de des în ecocardiografie şi RX pentru a descrie valorile de referinţă în această afecţiune. În domeniul veterinar există o disponibilitate redusă a studiilor morfometrice în cazul unui cord normal şi remodelat; în plus, geometria ventriculară acţionează ca un indicator al funcţiei cardiace. Este un domeniu de cunoaştere extrem de necesar pentru dezvoltarea protocoalelor terapeutice, în special a celor chirurgicale.