Articole

De-a lungul timpului, am întâmpinat situații care au necesitat intervenția îngrijitorilor sau a medicilor veterinari pentru salvarea puilor de maimuță abandonați de către părinți. Sunt situații care impun ajutarea femelei să îngrijească puiul (suplimentarea hranei, fără a scoate puiul din amplasament), dar și preluarea acestuia pentru a fi cres­cut artificial, în afara grupului. Problemele medicale întâl­nite frecvent la puii de lemur sunt hipoglicemia, hi­po­ter­mia și deshidratarea. În astfel de cazuri, puii sunt letargici și anorectici. În primele 72 de ore, rata de mortalitate este foarte ridicată

Citologia este una dintre metodele de diagnostic al di­­feri­telor proceselor neoplazice. În cazul în care cito­lo­gia nu este su­fi­cientă pentru a oferi un diagnostic de certitudine, orientând medicul practician doar că­tre formularea unei suspiciuni, se recomandă re­cur­gerea la examene suplimentare (his­to­pa­tologie, imu­no­his­to­chimie). Diferențierea tumorilor be­nig­ne de cele ma­ligne se poate realiza uneori în funcție de aspectele mor­fologice macroscopice, însă de cele mai mul­te ori este necesară citologia. Pentru a caracteriza un proces neo­plazic ca fiind malign,

În multe situații, creșterea în captivitate a unor specii de broaș­te țestoase nu se corelează cu necesitățile de hrănire și microclimat, conducând frecvent la dezvoltarea unei pa­to­logii care nu a fost niciodată înregistrată la exemplarele săl­ba­tice. Cel mai frecvent sunt produse modificări me­ta­bolice care pot evolua sever sau pot favoriza alte patologii secundare. Cele mai multe cazuri, consecutive hrănirii ne­co­respunzătoare, sunt diagnosticate cu hipovitaminoze, sin­droame metabolice severe, septicemie hemoragică și hi­per­paratiroidismul nutrițional secundar

Prezentul material este structurat ca un ghid util pentru practicianul veterinar, în ceea ce privește identificarea și aplicarea unei stategii farmacoterapeutice potrivite în cazul șocului la animale. Sunt prezentate în mod sintetic: definiția și clasificarea tipurilor de șoc (hematogen, vasogen, car­dio­gen, neurogen, mixt), descrierea și modul de iden­ti­fi­care a acestora, principalele surse ale patogenezei șo­­cului, analiza principalilor parametri clinici în starea de șoc (culoarea mucoaselor, timpul de reumplere ca­pi­­la­­ră, frecvența cardiacă

Investigațiile au fost făcute în urma unui studiu de supra­ve­ghere a stării de sănătate a peștilor și crustaceelor din râul Dâmbovița, studiu motivat de un subiect acut în zilele noastre: „Stabilitatea ecosistemului acvatic, rol important în menținerea și dezvoltarea faunei și florei acestuia, capacitatea limitată de autoepurare, în special la intervenția defavorabilă a factorului uman”. Psorospermium haeckeli a fost descris prima dată de către Haeckel în 1957(1). Din punct de vedere taxonomic, este incert încadrat, fiind considerat protozoar

Ofidienii încadrează, din punct de vedere taxonomic, familii și subfamilii în care sunt incluse o multitudine de specii cu patologii extrem de diferite, uneori chiar în cadrul aceluiași gen. Diferențele morfobiologice și comportamentale sunt motivele pentru care ofidienii sunt, de regulă, împărțiți în două categorii în care criteriul principal este reprezentat de comportamentul de vânătoare și hrănire: veninoși (cu venin cu compoziție principală hemolitică sau cu venin cu compoziție principală neurotoxică) și constrictori

Creşterea în captivitate a unor specii de ţestoase acvatice în multe situaţii nu se corelează cu necesităţile de hrănire şi microclimat, conducând frecvent la dezvoltarea unei patologii care nu a fost niciodată înregistrată la exemplarele sălbatice. Cel mai frecvent sunt produse modificări metabolice care pot evolua sever sau pot favoriza alte patologii secundare. Cele mai multe cazuri, consecutive hrănirii necorespunzătoare, sunt diagnosticate cu hipovitaminoză A şi hiperparatiroidism nutriţional secundar. Ca patologii secundare determinate de dereglări metabolice

Dintre sindroamele diagnosticate la speciile de psitacine PDD (proventricular dilatation disease sau proventricular dilatation syndrome), entitatea morbidă este cea care încă generează multe dispute între specialişti, atât ca diagnostic şi patogeneză, cât şi ca terapie sau posibilităţi de intervenţie medicală optime. PDD a fost descrisă de specialişti încă de acum peste 40 de ani, primind diferite denumiri: ganglioneurită mienterică, MWD - Macaw wasting disease -, boala fiind diagnosticată prima dată la juvenilii acestei specii

Telazioza este o nematodoză localizată la nivel ocular și produsă de speciile de viermi din genul Thelazia. Această afecțiune este întâlnită la diverse specii de animale, mai ales suine, rumegătoare, cabaline, păsări și animale carnivore, dar și la om. Alte animale la care se întâlnește această boală sunt ovinele, caprinele, căprioarele, iepurii, dromaderii și bivolii de apă. Telazioza este prezentă în țările cu climă caldă și temperată din întreaga lume. Boala are o prevalență mai scăzută în cadrul șeptelurilor unde se folosesc în mod comun ivermectina și doramectina pentru tratarea diverselor afecțiuni.