Articole

Laparoscopia este denumită în mod obişnuit chirurgia minim invazivă. Tehnicile operaţionale bazate pe laparoscopie au fost aplicate pe scară largă la om şi, recent, şi în medicina veterinară, cu o aplicaţie mai largă. Laparoscopia este o tehnică chirurgicală minim invazivă pentru vizualizarea diferitelor organe abdominale, cum ar fi glanda suprarenală, splina, rinichii, ovarele, vezica biliară, conductele biliare, ficatul şi intestinele. Cele mai frecvente indicaţii de laparoscopie la animale sunt: biopsia organelor abdominale sau masele abdominale

Distensia abdominală este o afecţiune frecvent întâlnită în ca­zu­istica medicală veterinară. Unii pacienţi care prezintă dis­ten­sie abdominală necesită intervenţie de urgenţă, în special atunci când este asociată cu tahicardie, dispnee, hipotensiune arterială, durere abdominală, timp de reumplere capilară pre­lun­git, febră, letargie profundă şi/sau slăbiciune. Un istoric cer­ce­tat amănunţit este vital pentru a evalua necesitatea unei ast­fel de intervenţii emergente şi pentru elaborarea unei liste com­plete de diagnostic diferenţial.

Tamponada cardiacă apare atunci când se acumulează fluid în sacul pericardic şi presiunea intrapericardică creşte, devenind mai mare decât presiunea diastolică cardiacă normală. Afecţiunea poate fi suspectată pe baza semnelor clinice şi a examenului fizic; examenele de laborator, electrocardiograma şi radiografia toracică pot sugera diagnosticul şi pot ajuta la identificarea unor cauze şi complicaţii, însă definitiv şi esenţial pentru diagnostic este examenul ecocardiografic. Tamponada cardiacă este o urgenţă: viaţa pacientului depinde de diagnosticul rapid

Analizele urinare de rutină sunt reprezentate în principal de metode rapide, cu costuri reduse, ce pot fi efectuate în orice clinică sau cabinet veterinar. Rezultatele sunt utile în situaţii variabile, nelimitându-se doar la informaţii despre patologia aparatului urinar, şi trebuie interpretate în context clinic, în corelaţie cu investigaţii suplimentare (biochimie, ecografie etc.). Un profil urinar complet oferă informaţii critice cu privire la funcţia renală, echilibrul acido-bazic, dar şi la alte sisteme din organism. Se recomandă recoltarea probelor de urină în acelaşi timp

Patologia nervului statoacustic reprezintă una dintre cele mai frecvente afecţiuni ale nervilor cranieni întâlnite în practica veterinară. Ea se poate manifesta dependent de componenta anatomică afectată, prin diferite grade de deficite de auz sau prin apariţia sindromului vestibular. Funcţionalitatea struc­turilor auditive şi vestibulare poate fi apreciată în mod obiectiv cu ajutorul testului potenţialelor auditive evocate de trunchi cerebral (BAER). Scopul lucrării este de a prezenta tehnica BAER şi principalele aplicaţii ale acesteia în medicina veterinară.

„Ochiul uscat” este o afecţiune frecvent întâlnită, caracterizată printr-o tulburare a filmului lacrimal. Aceasta poate rezulta fie dintr-o producţie inadecvată a lacrimilor, fie dintr-o excesivă evaporare a acestora, fie ca urmare a unei anormalităţi a compoziţiei filmului lacrimal. Opţiunile terapeutice sunt dictate de severitatea sindromului şi pot fi reprezentate de: terapie de substituţie, tratamentul afecţiunilor palpebrale asociate, modificarea condiţiilor de mediu, tratamentul complicaţiilor în formele grave. Noile ipoteze etiopatogenice au permis, în ultima vreme

Carcinomul scuamocelular la pisică este o afecţiune care poate fi tratată dacă este diagnosticată precoce. Din acest considerent sunt extrem de importante pregătirea şi experienţa medicului veterinar. În acest articol sunt detaliaţi factorii-cheie care ţin de diagnostic, evoluţie şi tratamentul carcinoamelor scuamocelulare la pisică.Definiţie: carcinoamele scuamocelulare sunt proliferări neoplazice care interesează celulele epiteliilor de acoperire (neglandulare), dând naştere la carcinoame (epitelioame), având stromă sărac .

Virusul West Nile (WNV) este un Flavivirus, transmis la om şi la animale prin intermediul ţânţarilor. Infecţia evoluează frecvent asimptomatic sau ca sindrom febril pseudogripal, iar în formele severe boala se exprimă ca encefalomielită fatală. România s-a confruntat cu focare grave de infecţie cu WNV în principal la oameni, focarul major de encefalită umană cu WNV din 1996, în municipiul Bucureşti, fiind unul dintre cele mai importate evenimente medicale asociate acestui virus. În ultimul an, atât în România, cât şi în alte state europene s-a semnalat

Tromboembolismul arterial (ATE) este definit ca o ob­struc­ţie, de obicei urmată de infarctul paturilor arteriale. Trom­bo­em­bo­lis­mul aortic se exprimă clinic prin pareza sau paralizia mem­bre­lor posterioare, absenţa reflexelor, musculatură pelvică fermă şi cu hipersensibilitate la manipulare, imposibilitatea perceperii pul­su­lui femural, membre reci şi cianotice. Obiectivele te­ra­peu­tice în terapia tromboembolismului arterial vizează manage­men­tul durerii, îmbunătăţirea circulaţiei şi prevenirea formării de noi trombi.

Hipertensiunea arterială este o boală comună la pisicile geriatrice, frecvent diagnosticată în asociere cu alte afecţiuni, cum ar fi boala renală cronică şi hipertiroidismul (aşa-numita hipertensiune secundară), deşi sunt raportate şi unele cazuri de hipertensiune primară aparentă. Consecinţele clinice ale hipertensiunii arteriale pot fi severe, legate de leziuni ale organelor-ţintă (ochi, inimă şi vascularizaţie, creier şi rinichi), iar diagnosticul precoce, urmat de administrarea terapeutică adecvată, ar trebui să contribuie la reducerea morbidităţii asociate cu această afecţiune.