Articole

Hemoparazitozele reprezintă o cauză majoră a anemiilor la câine și sunt frecvent diagnosticate în practica medical-veterinară. Acestea sunt provocate de paraziți care se dezvoltă în sângele gazdei și sunt transmiși prin vectori precum căpușele, țânțarii și puricii. Studiul de față, desfășurat între 2021 și 2024 la Spitalul Veterinar Universitar de Urgență „Prof. Univ. Dr. Alin Bîrțoiu”, analizează 55 de cazuri de anemie hemolitică autoimună secundară infecției cu hemoparaziți. Principalele specii identificate au fost Babesia canis, Dirofilaria immitis, Ehrlichia canis, Anaplasma spp., Borrelia burgdorferi, Hepatozoon canis și Mycoplasma haemocanis. Diagnosticul a fost stabilit clinic, hematologic, serologic (testele SNAP 4Dx Plus) și molecular (PCR). Rezultatele evidențiază importanța diagnosticării precoce și a instituirii unei terapii adaptate, în special în cazurile în care evoluția clinică este agravată de coinfecții. Acest studiu subliniază necesitatea intensificării măsurilor de prevenție împotriva vectorilor și îmbunătățirea managementului pacienților cu hemoparazitoze.

Endoscopia gastrointestinală (GI) este o procedură diagnostică și terapeutică minim invazivă, tot mai utilizată în medicina veterinară pentru evaluarea afecțiunilor digestive la câini și pisici. Endoscopia oferă acces direct la mucoasa tractului digestiv superior și inferior, permițând identificarea leziunilor intraluminale, recoltarea de probe pentru biopsii și intervenții terapeutice specifice. În ciuda eficienței sale, endoscopia are limitări notabile, în special în detectarea afecțiunilor submucoase și funcționale. Acest articol își propune să analizeze utilizarea corectă a endoscopiei GI, avantajele și limitările acesteia, precum și posibilele complicații asociate procedurii.

Pomeranianul este o rasă canină de talie mică, remarcabilă prin aspectul său distinctiv și comportamentul alert, inteligent și afectuos. Deși foarte apreciat ca animal de companie, acest câine este predispus la multiple afecțiuni asociate morfologiei sale miniaturale și particularităților genetice. Sunt descrise punctual cele mai frecvente patologii întâlnite la această rasă, incluzând afecțiuni dentare (gingivită, parodontită, anomalii de ocluzie), fontanela persistentă și hidrocefalia congenitală, hipoglicemia neonatală, alopecia X, strănutul invers, colapsul traheal, cardiomiopatiile (congenitale și dobândite) și luxația patelară, cu particularitățile fiziopatologice ale rasei. Managementul eficient al acestor afecțiuni presupune o abordare preventivă, monitorizare riguroasă și, în cazurile severe, intervenții chirurgicale sau tratamente farmacologice orientate pe vulnerabilitățile acestei rase, cunoașterea acestora devenind esențială pentru menținerea unei bune calități a vieții și prevenirea complicațiilor sistemice.

Șocul caloric reprezintă o urgență medicală severă, cu efecte sistemice majore, care apare atunci când organismul nu reușește să își mențină echilibrul termic în urma expunerii prelungite la temperaturi ridicate. Acest studiu comparativ a investigat modificările parametrilor biochimici și hormonali la câinii diagnosticați cu șoc caloric, în comparație cu un grup de control sănătos. Examenele paraclinice, care au inclus determinarea nivelurilor de transaminaze, proteine, electroliți, glicemie, trigliceride, cortizol și hormoni tiroidieni, au relevat creșteri semnificative ale unor parametri precum ALT, AST, fosfataza alcalină și GGT, indicând afectări ale funcției hepatice și pancreatice. De asemenea, nivelul de cortizol a fost semnificativ crescut, ceea ce reflectă răspunsul hormonal la stresul termic sever. În schimb, valorile T3 au fost semnificativ reduse, sugerând o inhibare a funcției tiroidiene. Aceste rezultate subliniază importanța investigațiilor biochimice și hormonale în diagnosticarea și managementul șocului caloric la câini, facilitând astfel stabilirea unor intervenții terapeutice rapide și personalizate

Diabetul zaharat face parte din principalele tulburări endocrinologice identificate în practica medicală contemporană, având o etiologie multifactorială, fiind clasificat în patru tipuri. La pisici apare cu precădere tipul 2 (noninsulinodependent), caracterizat prin rezistența la insulină, în timp ce la câini predomină forma de tip 1 (insulinodependentă). Tabloul clinic evidențiază sindromul poliuro-polidipsic, fluctuații ponderale, tulburări gastrointestinale și afectări oftalmologice. Diagnosticul implică atât evaluarea clinică, paraclinică, examenul urinar, cât și determinarea fructozaminei serice. Progresul tehnologic a făcut în așa fel încât monitorizarea glicemiei la ora actuală se poate efectua și cu ajutorul unor senzori continui, iar în ceea ce privește opțiunile terapeutice la pisici, inhibitorii SGLT2 (Bexacat®, Senvelgo®) îmbunătățesc semnificativ managementul diabetului zaharat de tip 2, noninsulinodependent.

Traumatismele corneene produse de corpi străini sunt frecvente la câine și pisică și pot cauza ulcere sau perforarea corneei. Prezența corpilor străini la nivelul corneei determină durere oculară, tradusă prin blefarospasm, epiforă și prurit exagerat. Clipitul produce durere, motiv pentru care pacientul ține ochiul închis. Corpii străini pot fi atașați pe suprafața corneei sau penetranți și abordarea terapeutică este diferită.

Diagnosticarea anemiei cronice necesită un algoritm riguros, care să garanteze identificarea corectă a cauzelor subiacente ale acestei afecțiuni. Acest algoritm trebuie să fie bine structurat, pentru a reduce riscul de omisiuni și erori în procesul de diagnostic. De asemenea, evaluările periodice clinice și paraclinice sunt esențiale în detectarea afecțiunilor latente sau asimptomatice, care pot fi greu de identificat fără un control sistematic. Aceste evaluări nu doar contribuie la prevenirea erorilor, dar ajută și la monitorizarea eficienței tratamentului și la prevenirea complicațiilor suplimentare.
Acest studiu, realizat la un lot de 117 animale, dintre care 41 de câini și 76 de pisici, a urmărit diagnosticul și gestionarea anemiei cronice, cu o atenţie specială acordată insuficienței renale și hemoragiilor cronice, două dintre cele mai frecvente cauze ale acestei afecțiuni.

Determinarea cu precizie a momentului optim pentru reproducere, la fel ca multe alte aspecte ale reproducției canine, a constituit adesea o provocare atât pentru crescătorii de câini, cât și pentru medicii clinicieni. Complexitatea acestui fenomen biologic este bine cunoscută și documentată în literatura de specialitate, dar foarte multe din tehnicile descrise pentru stabilirea momentului ovulației au puține aplicații clinice sau au fost demonstrate unele inadvertențe în ceea ce privește precizia diagnosticului. Alegerea momentului optim pentru împerechere sau însămânțarea artificială a cățelelor este cel mai important factor pentru succesul activității de reproducere și are un rol decisiv în problemele legate de infertilitatea canină. Niciuna din tehnicile de diagnostic utilizate nu are precizie de 100% și, din acest motiv, se recomandă combinarea a cel puțin două-trei tehnici pentru obținerea unor rezultate cât mai precise. Perioada fertilă la cățea, de obicei, durează de la două până la cinci zile după ovulație, dar trebuie luată în considerare, mai ales la cățelele cu probleme de fertilitate, posibilitatea existenței unui tipar diferit de ovulație.

Șocul caloric reprezintă o afecțiune critică întâlnită frecvent la câini, caracterizată prin hipertermie severă, disfuncție multiorganică și inflamație sistemică. Această patologie poate fi declanșată fie de efortul fizic intens în condiții de temperatură ridicată, fie de expunerea prelungită la temperaturi extreme, fără posibilitatea de răcire adecvată. Factorii de risc includ rasa, obezitatea, vârsta înaintată, caracteristicile stratului pilos și administrarea anumitor medicamente.
Această lucrare menționează modificările hematologice, biochimice și histopatologice întâlnite în șocul caloric la câine, subliniind importanța diagnosticării precoce și a tratamentului rapid. În plus, sunt precizate mecanismele fiziopatologice implicate în dezvoltarea insuficienței circulatorii și a afectării renale, hepatice și neurologice. Recunoașterea timpurie a simptomelor și aplicarea măsurilor terapeutice adecvate, inclusiv a tehnicilor de răcire activă, pot îmbunătăți semnificativ prognosticul pacienților afectați. Totodată, prevenția joacă un rol esențial, în special în cazul câinilor predispuși, prin evitarea expunerii la căldură excesivă și monitorizarea atentă a semnelor de stres termic.

Hipotiroidismul este o endocrinopatie tot mai prevalentă în rândul câinilor, având o predispoziție de rasă, unele fiind mult mai sensibile decât altele. Cauza principală a acestei afecțiuni este de obicei o boală autoimună, care generează scăderea producției de hormoni tiroidieni. Tabloul clinic descrie letargie, creștere în greutate, alopecie, bradicardie, hipotermie și modificări ale comportamentului. De asemenea, hipotiroidismul poate afecta metabolismul lipidic, provocând hipercolesterolemie și hiperlipidemie, făcând astfel monitorizarea acestora esențială pe parcursul tratamentului. Diagnosticul se bazează pe măsurarea concentrațiilor serice ale hormonilor tiroidieni, cum ar fi T4 total, TSH și alți markeri tiroidieni. Tratamentul de primă linie constă în administrarea de levotiroxină (T4 sintetic), iar doza este ajustată în funcție de răspunsul clinic și de nivelurile serice de tiroxină.