Articole

Leucemia limfocitară acută (ALL) la pisici reprezintă o formă agresivă de sindrom leucemoid, definită prin proliferarea necontrolată a limfocitelor imature (limfoblaști) în măduva osoasă, sânge și, uneori, în alte țesuturi. Această patologie se asociază frecvent cu infecția cu virusul leucemiei feline (FeLV), care exercită un rol important în transformarea malignă a celulelor hematopoietice, precum și în inducerea imunosupresiei. Leucemia limfocitară acută apare mai frecvent la pisicile tinere, fără o predispoziție clară în funcție de rasă sau sex. Din punct de vedere clinic, manifestările sunt nespecifice și variază în funcție de afecțiunile asociate sindromului leucemoid. Profilul hematologic al pacienților este caracterizat, în general, de anemie, leucocitoză severă și trombocitopenie. Diagnosticul precoce este esențial pentru instituirea unui management terapeutic eficient, bazându-se pe evaluarea hemoleucogramei, analiza morfologică a frotiurilor de sânge periferic și testarea moleculară pentru detectarea infecției cu virusul leucemiei feline (FeLV).

Traumatismele corneene produse de corpi străini sunt frecvente la câine și pisică și pot cauza ulcere sau perforarea corneei. Prezența corpilor străini la nivelul corneei determină durere oculară, tradusă prin blefarospasm, epiforă și prurit exagerat. Clipitul produce durere, motiv pentru care pacientul ține ochiul închis. Corpii străini pot fi atașați pe suprafața corneei sau penetranți și abordarea terapeutică este diferită.

Diagnosticarea anemiei cronice necesită un algoritm riguros, care să garanteze identificarea corectă a cauzelor subiacente ale acestei afecțiuni. Acest algoritm trebuie să fie bine structurat, pentru a reduce riscul de omisiuni și erori în procesul de diagnostic. De asemenea, evaluările periodice clinice și paraclinice sunt esențiale în detectarea afecțiunilor latente sau asimptomatice, care pot fi greu de identificat fără un control sistematic. Aceste evaluări nu doar contribuie la prevenirea erorilor, dar ajută și la monitorizarea eficienței tratamentului și la prevenirea complicațiilor suplimentare.
Acest studiu, realizat la un lot de 117 animale, dintre care 41 de câini și 76 de pisici, a urmărit diagnosticul și gestionarea anemiei cronice, cu o atenţie specială acordată insuficienței renale și hemoragiilor cronice, două dintre cele mai frecvente cauze ale acestei afecțiuni.

Bartoneloza este o zoonoză cu impact notabil asupra sănătăţii umane, având o distribuţie importantă la nivel mondial. Variate specii de animale, inclusiv omul, sunt receptive la infecţia produsă de diferitele specii ale genului Bartonella. Diverse specii de animale au rol de rezervor al infecţiei. Bartonella spp. este unul dintre agenţii patogeni frecvent vehiculaţi şi transmişi prin intermediul vectorilor. În ultimii ani au fost identificate date importante cu referire la epidemiologia acestor infecţii, spectrul speciilor receptive lărgindu-se, inclusiv al vectorilor implicaţi în transmiterea Bartonella spp. Conduita preventivă este imperios necesară şi trebuie să cuprindă două direcţii, şi anume rezervorul de infecţie (speciile de animale cu rol de rezervor) şi vectorii implicaţi în transmiterea infecţiei. Prevenirea transmiterii infecţiei la om, în raport cu rezervorul de infecţie, are în vedere potenţialele căi de transmitere a Bartonella spp. În acest sens, este necesar să se asigure educarea oamenilor cu privire la riscul de infecţie, precum şi la severitatea acestei boli, la anumite categorii de risc din populaţia umană. Prevenirea, precum şi combaterea ectoparazitismului reprezintă o modalitate utilă pentru a reduce riscul transmiterii la om a infecţiei, dar şi al transmiterii în populaţia de pisici a B. henselae.

Cardiomiopatia dilatativă (DCM) la câini se caracterizează prin extinderea ventriculară şi atrială, precum şi prin disfuncţie sistolică şi diastolică, cu insuficienţă cardiacă congestivă (ICC) care apare adesea într-un anumit stadiu. Cardiologia veterinară recunoaşte rolul fundamental al remodelării cardiace în evoluţia nefavorabilă a afecţiunilor cardiace. Aceasta a desfăşurat un obiect de studiu pentru terapiile ulterioare menite să restabilească cadrul cardiac la starea sa naturală. Prin urmare, studiul clinico-anatomic este menit să coroboreze date morfometrice ale ventriculului stâng şi ale inelului atrioventricular stâng la câinii cu cardiomiopatii degenerative, utilizate şi aplicate atât de des în ecocardiografie şi RX pentru a descrie valorile de referinţă în această afecţiune. În domeniul veterinar există o disponibilitate redusă a studiilor morfometrice în cazul unui cord normal şi remodelat; în plus, geometria ventriculară acţionează ca un indicator al funcţiei cardiace. Este un domeniu de cunoaştere extrem de necesar pentru dezvoltarea protocoalelor terapeutice, în special a celor chirurgicale.

Urolitiaza canină reprezintă o afecţiune frecventă a tractului urinar care necesită un diagnostic de certitudine rapid în vederea abordării terapeutice etiotrope, atât medicamentoasă, cât şi chirurgicală. În general, pacienţii canini ulterior diagnosticaţi cu urolitiază se prezintă iniţial cu condiţii clinice grave, cum ar fi hematuria şi obstrucţia uretrală parţială sau completă. Hematuria, polakisuria, stranguria şi disuria sunt semne clinice comune ale afecţiunilor tractului urinar inferior care nu sunt neapărat specifice calculilor vezicali. În rândul pacienţilor canini care prezintă uroliţi, apariţia acestora este greu de identificat, deoarece calculii sunt dificil de palpat, iar rezultatele examenului fizic sunt adesea normale, cu excepţia obstrucţiei uretrale, unde putem presupune cu uşurinţă diagnosticul obstrucţiei din anamneză şi examenul clinic. Într-o altă ordine de idei, hemoleucograma şi analiza biochimică serică sunt de obicei normale, iar semnele clinice nu sunt definitorii. Datele din literatura ştiinţifică indică faptul că hematuria poate apărea la mai mult de 50% dintre pacienţii cu neoplazii ale vezicii urinare, dar şi neoplazii renale sau alte tulburări care pot afecta suprafaţa mucoasei tractului urogenital, cum ar fi infecţiile, inflamaţiile, traumatismele, bolile vasculare şi coagulopatiile. Deşi hematuria este descrisă ca fiind unul dintre cele mai frecvente semne clinice prezente în cazul câinilor cu urolitiază, aceasta poate duce la un diagnostic etiologic greşit ca urmare a cauzelor sale multiple.
Astfel, diagnosticul definitiv al urolitiazei nu poate fi pus pe baza istoricului, a semnelor clinice, a hematologiei, a analizei urinei şi a altor constatări decât prin complementarea celor menţionate anterior cu diagnosticul imagistic, în special cel ecografic. Prin urmare, în cazul câinilor cu semne ale tractului urinar inferior, ecografia este esenţială când semnele clinice persistă sau reapar – pe lângă aceasta, unele rase sunt mai susceptibile la urolitiază. Radiografia abdominală cu substanţă de contrast, precum şi ultrasonografia sunt adesea utilizate pentru un diagnostic de certitudine, dar şi pentru localizarea uroliţilor. Radiografia şi/sau ultrasonografia reprezintă etapa iniţială în evaluarea secvenţială a problemelor sistemului urinar. Evaluarea ultrasonografică a sistemului urinar canin s-a dovedit valoroasă în diagnosticarea uroliţilor renali, vezicali şi uretrali şi a defectelor de umplere vezicală cauzate de neoplazii, excepţie făcând afecţiunile uretrei distale. Astfel, totalitatea examenelor paraclinice, clinice, precum şi imagistice cumulate ajută la obţinerea unui diagnostic de certitudine complex, care permite iniţierea unui protocol terapeutic etiotrop şi eficient pentru fiecare caz în parte.

Uveitele sunt afecţiuni oculare frecvente la pisică, au etiologie variată şi determină orbire. Uveitele traumatice produse de gheara de pisică sunt unilaterale. În afecţiunile sistemice, uveitele sunt bilaterale. Tabloul clinic este dominat de durere şi diagnosticul clinic este facil, însă diagnosticul etiologic rămâne o provocare.

Bolile gastrointestinale la carnivorele domestice reprezintă o categorie de afecţiuni frecvent întâlnite, cu cauze infecţioase, metabolice şi neoplazice. Ecografia este o tehnică din ce în ce mai des folosită pentru examinarea pereţilor intestinali, pentru aprecierea grosimii pereţilor, cât şi pentru evaluarea calităţii straturilor intestinale.

Identificarea agenţilor patogeni este esenţială pentru menţinerea siguranţei alimentare, ajutând la descoperirea surselor de contaminare şi la protejarea sănătăţii publice. Sursele de contaminare în alimente sunt diverse şi pot apărea pe parcursul întregului lanţ alimentar, de la producţie la distribuţie. Rezistenţa la antibiotice observată la unii agenţi patogeni reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea publică, subliniind nevoia unor strategii stricte pentru gestionarea utilizării antibioticelor în producţia alimentară şi importanţa efectuării profilului de rezistenţă la antimicrobiene. Măsurile preventive bazate pe evaluarea diversităţii microbiologice şi pe identificarea riscurilor pot reduce contaminarea alimentelor şi îmbunătăţi siguranţa alimentară. Monitorizarea continuă şi adaptarea practicilor din industria alimentară la noile descoperiri microbiologice sunt esenţiale pentru a menţine un lanţ alimentar sigur şi a limita riscurile microbiologice. Respectarea normelor de igienă şi calitate trebuie îmbunătăţită constant pentru a asigura conformitatea produselor alimentare cu standardele de sănătate publică şi pentru a preveni riscurile de contaminare.

Rabia este o boală zoonotică a sistemului nervos central, agentul cauzal fiind un virus din genul Lyssavirus, familia Rhabdoviridae, împărţit în şapte genotipuri. Virusurile de genotip 1 sunt răspândite în întreaga lume şi se găsesc în general la mamiferele terestre, cauzând între 37000 şi 87000 de decese umane anual. După încercările iniţiale din anii 1960 şi testele de teren din anii 1970, metoda cea mai simplă, eficientă şi economică de vaccinare a vulpilor s-a dovedit a fi momelile fabricate industrial. Acestea constau într-un înveliş atractiv pentru vulpi, care conţine o capsulă sau un săculeţ de plastic umplut cu un vaccin antirabic atenuat sub formă lichidă. Învelişul momelii conţine, de asemenea, tetraciclină, pentru marcarea consumatorilor momelilor.
Momeala trebuie mestecată complet pentru a garanta că săculeţul este perforat şi vaccinul este eliberat în cavitatea orală a vulpii. Astfel, vulpile şi alte specii pot avea dinţii şi oasele marcate cu depozite de tetraciclină, chiar dacă nu sunt neapărat vaccinate.