Articole

Boală infecțioasă de origine virală (cu suprainfecție bacteriană) a crapului și altor specii de pești din familia Cyprinidae și Ictaluridae, caracterizată prin ascită, exoftalmie, diateză hemoragică, degenerescență și necroză a organele parenchimatoase (fig. 26). Cercetătorul iugoslav N. Fian a descris pentru prima data această boală (1968). Viremia de primăvară a crapului este o boală contagioasă care evoluează endemic în Europa de peste 50 de ani, 10-15 % din puiet

Piscicultura include reproducerea artificială, aclimatizarea noilor specii, creșterea intensivă a peștilor în heleșteie și viviere, ce modifică, într-o măsură sau alta, condițiile ecologice de viață ale peștilor, caracteristice pentru ecosistemele acvatice parentale. Adesea gospodăriile piscicole suportă cheltuieli materiale mari dar eforturile piscicultorilor nu aduc efectul necesar din cauza pieirii în masă a peștilor, obținuți prin metoda reproducerii artificiale, la etapele timpurii ale

Apa este cea mai importantă resursă pentru acvacultură, ea determină calitatea produsului, precum și succesul acestei industriei. După compoziția chimică, apele naturale sunt extrem de variate. Se întâlnesc ape mai mult sau mai puțin asemănătoare în ceea ce privește compoziția, însă niciodată nu există ape absolut identice. Apele se deosebesc nu numai prin elementele chimice și concentrația totală a substanțelor dizolvate, ci şi prin proporțiile cantitative ale

Rolul hranei naturale (hidrobionţi) în alimentația peștilor de heleșteie este foarte mare, în special pentru crap, crescut în policultură. Acest lucru este justificat de faptul că 25- 50% din alimentația crapului este alcătuită din alimente naturale ( bacterio-, fito-, zooplancton, detritul și zoobentos). Aceasta este una dintre diferențele fundamentale dintre piscicultura ecologică de heleșteu și piscicultura industrială, unde, din cauza absenței, aproape totale,

Problema utilizării eficiente a producţiei primare algale de către consumatorii diferitor verigi trofice superioare este în permaneneță în vizorul hidrobiologilor în vederea valorificării biomasei algale în acvacultură. Interrelaţiile organismelor animale şi vegetale în heleșteiele piscicole sunt diverse şi polifuncţionale. Reproducerea fitofagilor şi dezvoltarea lor intensă corelează cu producţia fitoplanctonului. În majoritatea cazurilor factorul de bază care

Piscicultura este o ramură de importanță majoră în aprovizionarea populației cu produse alimentare. Procesul de obținerea produselor piscicole are mai multe etape începând de la reproducere, aclimatizarea noilor specii, creșterea intensivă /extensivă sau ecologică a peștilor în heleșteie și viviere și comercializarea acestora. Creșterea peștelui în condiții dirijate modifică într-o măsură sau alta, condițiile ecologice de viață ale peștilor, caracteristice pentru ecosistemele acvatice

Articolul de faţă îşi propune, pe baza studiilor efectuate atât în Europa, cât şi în SUA, de diferiţi cercetători, precum şi a experienţei proprii a autorului, să pună în balanţă atât avantajele, cât şi dezavantajele sterilizării prepubertare la canide, mai ales în cazul raselor de talie mare şi gigante.Concluzia ar fi că nu există situaţii standard, fiecare caz trebuind să fie evaluat individual, în funcţie de factorii de risc specifici rasei respective.

O perioadă importantă în dezvoltarea imunităţii şi protecţiei eficiente împotriva bolilor viţeilor este cea colostrală, când are loc transferul imunităţii pasive de la vacă la viţel. Îmbolnăvirea viţeilor poate fi prevenită încă din primele ore de viaţă, prin absorbţia unei cantităţi cât mai mari de imunoglobuline din colostru. Acest studiu analizează rolul jucat de managementul sănătăţii viţelului în primele trei zile de viaţă în susceptibilitatea acestuia la infecţii şi efectul asupra performanţelor

Castrarea chirurgicală a viţeilor este una dintre cele mai frecvente intervenţii realizate în scopul îmbunătăţirii calităţii carcasei şi al randamentului de creştere. Durerea asociată acestor intervenţii chirurgicale constituie o preocupare majoră a zilelor noastre, ţinând cont de influenţa negativă pe care o poate manifesta asupra recuperării postchirurgicale, cât şi a bunăstării animalelor. Recunoaşterea durerii este dificilă la viţei, iar intensitatea acesteia este dependentă în totalitate de

Sindromul hematuric la animalele de companie este o patologie frecvent întâlnită, cu etiologie complexă: litiază renală, litiază vezicală, inflamaţii ale vezicii urinare şi, nu în ultimul rând, neoplazii ale componentelor aparatului urinar. Cazurile de sindrom hematuric cu cauze de ordin neoplazic de la nivelul diferitelor segmente ale tractului urinar vor fi prezentate în acest studiu, pentru a descrie diversitatea exprimării clinice şi incidenţa acestei patologii cu etiopatogeneză intricată.