Articole

Osteoartrita este o afecţiune frecventă a articulaţiilor sinoviale, care afectează milioane de câini din întreaga lume şi evoluează cu durere, înţelegerea mecanismelor durerii fiind cheia succesului în prevenirea şi tratamentul acesteia. Scopul studiului a fost de a evalua eficacitatea combinaţiilor de medicamente în tratarea durerii pentru pacienţii cronici. În acest microstudiu au fost incluşi 15 câini care au prezentat simptome asociate durerii locomotorii, obiectivele principale fiind de a determina gradul de durere folosind un chestionar specific, de a evalua chestionarul comparativ cu tehnicile de examinare generale şi paraclinice şi de a demonstra eficacitatea terapiei medicamentoase şi ameliorarea simptomelor asociate durerii locomotorii folosind suplimente farmaceutice de lungă durată. Studiul a relevat că terapiile cu suplimente nutraceutice în cazul patologiilor locomotorii la câine s-au dovedit a avea mai puţine efecte adverse sau secundare în comparaţie cu terapia cu antiinflamatorii. Tratamentul cu condroitin sulfat şi glucozamină a arătat rezultate pozitive în tratamentul patologiilor locomotorii. Pe lângă stabilirea diagnosticului prin metode imagistice certe, precum computer-tomograf/radiologie, diagnosticul în afecţiunile locomotorii mai poate fi asigurat, cu o marjă mare de acurateţe, şi prin metodologii de interpretare a durerii acute/cronice, cum sunt chestionarele specifice.

Iepurele ca animal de companie a devenit tot mai dorit, astfel că interesele economice de a dezvolta exploataţii de iepuri din rase cu dimensiuni mici sau cu o cromatică atractivă au crescut mult în ultimii ani, iepuraşii fiind un cadou special şi preferat în anumite perioade din an. Din nefericire, creşterea ca animal de companie nu a însemnat şi o conştientizare a necesităţilor acestei specii, măcar transmiterea către proprietari a unor informaţii minimale despre patologia pe care iepurii o pot dezvolta în condiţii de captivitate strictă. În multe situaţii, aceste animale sunt întreţinute fără a fi deparazitate şi vaccinate şi nu beneficiază de asistenţă medicală periodică pentru un consult general sau o evaluare clinică ce poate preveni multe situaţii patologice care degenerează şi se cronicizează.

Tulburările comportamentului micţional în cazul felinelor domestice prezintă adesea cauze organice sau metabolice, ca urmare a unor procese fiziopatologice concurente. Astfel, se disting două principale tulburări cu interesare fiziopatologică: disuria şi, respectiv, poliuria. În diagnosticul acestora se au în vedere o serie de posibile cauze, precum: tulburări determinate de afecţiuni ale aparatului urinar – cauză a disuriei, polakiuriei sau poliuriei şi afecţiunile locomotorii, care îngreunează accesibilitatea pacientului la litieră.
Odată excluse cauzele organice, se recomandă elaborarea unei analize etologice pentru stabilirea diagnosticului comportamental specific. Tulburările comportamentului micţional la felinele domestice, cu cauzalitate etopatologică, sunt, în principal, reprezentate de emisiunile urinare în locuri nepermise. Aceste deviaţii comportamentale prezintă un impact marcant asupra confortului proprietarului şi indică adesea prezenţa unor factori stresori care acţionează asupra individului sau, în cazul pisicilor nesterilizate, motivaţia de natură sexuală. La această specie, urinarea în afara litierei constituie metoda standard de marcare a teritoriului, comportament normal în natură, dar anormal, cu clară conotaţie etopatologică, atunci când are loc în propriul mediu de viaţă, în special atunci când apare brusc şi, aparent, fără o cauzalitate precisă.

Hemangiosarcomul splenic reprezintă o patologie neoplazică malignă cu implicaţie severă asupra prognosticului vital al pacientului. Astfel, în ciuda managementului terapeutic multimodal, care implică atât splenectomie, cât şi chimioterapie sistemică ulterioară, durata medie de supravieţuire este de aproximativ 4,5-6 luni. Ca urmare a prognosticului vital nefavorabil, dar şi din considerente financiare, unii proprietari optează pentru managementul terapeutic conservator (paliativ).

Încă de la începutul secolului XXI, Stanley Kent a descris prima dată în literatură prezenţa unor legături între atriul drept şi ventriculul drept (Kent, 1893). În urma acestui studiu, aceste legături poartă denumirea de căi accesorii atrioventriculare, ulterior descrise şi la câini (Hill şi Tilley, 1985; Thomas şi col., 2006; Santilli şi col., 2006; Wright şi colab., 2018). Căile accesorii sunt fascicule musculare anormale care leagă atriul drept de ventriculul drept, în afara sistemului obişnuit de conducere prin nodulul atrioventricular–fasciculul Hiss–reţeaua Purikinje (Willis, 2018).
Obstrucţia subaortică, denumită şi stenoză subaortică, se caracterizează prin prezenţa anormală a ţesutului de origine endocardică la nivel subvalvular, al valvulelor semilunare stângi, determinând obstrucţia tractului de ejecţie al ventriculului stâng. Această anomalie de natură congenitală apare mai frecvent la câini, masculii fiind mai predispuşi acestei patologii decât femelele (De Madron, 2016).

Disuria este principalul sindrom în cadrul afecţiunilor prostatice la câine, care apar frecvent la indivizii nesterilizaţi, odată cu înaintarea în vârstă. În pofida exprimărilor clinice parcimonioase ale acestor afecţiuni, etiopatogeneza este extrem de numeroasă, complexă şi frecvent intricată, incluzând preponderent: hiperplazia benignă de prostată, chisturile prostatice şi/‌sau paraprostatice, prostatitele, abcesele prostatice şi, nu în ultimul rând, cele cu origine neoplazică. Aceste afecţiuni urologice, iniţial asimptomatice, dezvoltă ulterior simptome diverse şi în general cu un grad redus de specificitate, dominate de tendinţa la constipaţie, tenesme, dificultăţi în deplasare, hematurie (incipientă) şi ştrangurie (până la retenţie urinară de tip mecanic).

Sindromul metabolic ecvin (SME) este o afecţiune metabolică întâlnită la cai, care se caracterizează prin obezitate, rezistenţă la insulină şi laminită. Diagnosticul în sindromul metabolic ecvin se concentrează pe înregistrarea în dinamică a rezistenţei la insulină, excluzând în acelaşi timp PPID (sindromul Cushing), alături de o anchetă nutriţională riguroasă şi un examen fizic complet. În general, înţelegerea acestor mecanisme patogenetice este crucială pentru diagnosticul şi managementul sindromului metabolic ecvin şi ale complicaţiilor asociate, cum ar fi laminita. Controlul greutăţii, gestionarea dietei şi tratamentul adecvat al rezistenţei la insulină sunt aspecte importante ale abordării clinicoterapeutice în EMS la cai.

Linguatula serrata este un parazit pentastomid care afectează carnivorele (domestice şi sălbatice), care reprezintă gazdele definitive, precum şi erbivorele (domestice şi sălbatice) care reprezintă gazdele intermediare. Parazitul adult se localizează la nivelul pasajului nazal şi al sinusurilor frontale ale gazdelor definitive, antrenând semne respiratorii cu intensitate variabilă, în timp ce formele larvare se localizează la nivelul viscerelor (ficat, pulmon, splină) şi al limfonodurilor gazdelor intermediare. L. serrata prezintă potenţial zoonotic, omul putând fi atât gazdă definitivă, cât şi gazdă intermediară, în funcţie de modul de contaminare. În ultimul timp au fost semnalate noi cazuri de linguatuloză canină în diferite ţări europene, în care au ajuns câini adoptaţi din România.

Listerioza, produsă în majoritatea cazurilor de Listeria monocytogenes, este o boală care afectează multe specii de animale, inclusiv omul. L. monocytogenes, specia cea mai patogenă din genul Listeria, se poate transmite la om prin consumul de alimente contaminate, în principal, dar şi prin contact direct cu diferite materiale patologice rezultate în timpul avortului la rumegătoare, cum ar fi fătul, placenta etc. Potrivit rapoartelor EFSA-ECDC, „Listeria monocytogenes este, alături de Salmonella şi STEC, principalul agent etiologic al infecţiilor de origine alimentară la nivelul UE, în ceea ce priveşte severitatea bolii şi rata mortalităţii” (EFSA-ECDC, 2015).
Infecţia la rumegătoare, având în vedere manifestările clinice, are impact important asupra sănătăţii animale, producând tulburări de reproducere, tulburări neurologice etc. Impactul asupra sănătăţii umane este important, rumegătoarele infectate putând transmite prin contact direct infecţia la om. De asemenea, rumegătoarele infectate asimptomatice (portaj intestinal), prin eliminarea fecală a L. monocytogenes, contribuie la contaminarea mediului ambiental şi, astfel, la posibilitatea de contaminare inclusiv a alimentelor.
Pentru a preveni transmiterea acestei infecţii la om, în special la categoriile de risc, este necesar a fi stabilite şi aplicate programe eficiente de prevenire şi control la nivelul populaţiei umane, dar şi la nivelul efectivelor de rumegătoare mici şi mari.

Hepatita infecţioasă canină (denumită în trecut şi hepatita Rubarth) reprezintă una dintre maladiile infecţioase severe ale canidelor, dar, ca urmare a programelor de vaccinare practicate la câinii de companie, cunoaşte, în acest moment, o incidenţă scăzută la aceştia. Infecţia este cauzată de un adenovirus, adenovirusul canin de tip 1 (CAV-1) fiind agentul etiologic la hepatitei infecţioase canine. Studiul de faţă propune evaluarea eficienţei răspunsului imun umoral ca urmare a vaccinării împotriva hepatitei infecţioase canine produse de adenovirusul canin de tip 1 la canidele de companie.