Articole

Întreţinerea ca animal de companie a unor diferite specii de şopârle înseamnă dezvoltarea de medii artificiale, de terarii sau acvaterarii, care să ofere condiţii cât mai apropiate celor din mediul natural, precum şi dezvoltarea de sisteme de hrănire adecvate. În categoria şopârlelor de companie includem: cameleoni, agamide, iguane, şopârle skinks, anole, varani sau gecko. Sunt categorii de şopârle extrem de diferite ca necesităţi de mediu şi de hrănire şi cu o ecobiologie aparte, uneori caracteristică unei singure specii sau câtorva specii dintr-un gen. Deficienţele de întreţinere se traduc cel mai frecvent prin tulburări metabolice, asociate frecvent cu infecţii sau parazitoze care nu sunt diagnosticate la indivizii aceleiaşi specii care trăiesc în mediul natural. În general, o serie de viroze sau bacterioze se suprapun pe un fond imunodeficitar care apare ca urmare a hrănirii necorespunzătoare sau a unor parametri ambientali defectuoşi.

Managementul terapeutic în insuficienţa renală cronică, determinată de boala polichistică renală (PKD), este adaptat în dinamică în funcţie de tipul evolutiv al afecţiunii şi progresia chisturilor. Obiectivele terapiei de tip nutriţional constau în furnizarea suportului nutritiv adecvat, reducerea expresiei clinice şi a efectelor intoxicaţiei uremice, diminuarea modificărilor hidroelectrolitice, perturbările vitamino-minerale şi acido-bazice, alături de limitarea progresiei bolii renale. Terapia medicamentoasă vizează managementul consecinţelor fiziopatologice aferente fiecărui stadiu al BRC, reprezentate de scăderea forţajului de tip funcţional, reducerea simptomatologiei şi a efectelor intoxicaţiei uremice, diminuarea modificărilor hidroelectrolitice şi a perturbărilor metabolismului vitaminic, mineral şi al acidozei şi limitarea progresiei procesului morbid. 

Papilomavirusul bovin (BPV) este un motiv de îngrijorare globală, dacă luăm în considerare distribuţia şi gamă largă de boli benigne şi maligne pe care le poate induce. Papiloamele apar cu o frecvenţă ridicată la bovine, până în prezent fiind descoperite, la această specie, 13 tipuri de papilomavirus. BPV afectează toate categoriile de vârstă, dar incidenţa cea mai crescută este la tineret. Papiloamele pot apărea pe orice regiune a corpului, leziunile apărute pe mameloane ducând la afectarea mulsului şi scăderea cantităţii de lapte, cu efecte semnificative asupra producţiei şi a economiei.

Reticulopericardita traumatică este o afecţiune gravă care poate duce la pierderi economice semnificative şi la probleme de bunăstare a bovinelor. Tulburarea este cauzată de ingestia de corpuri străine care pătrund în reţea şi provoacă leziuni ale pericardului, rezultând pericardita traumatică. Ingestia de corpuri străine este adesea asociată cu alotriofagia şi cu mecanizarea alimentelor. Semnele clinice ale reticulopericarditei traumatice sunt similare cu cele ale altor boli, făcând diagnosticarea precoce dificilă.

Scopul studiului a fost realizarea unui unguent care conţine extracte alcoolice de turmeric şi ghimbir analizate, conform tehnicii de realizare a unguentelor din FR X, urmat de evaluarea fizică şi caracterizarea reologică a acestuia.

Maladiile cu etiologie genetică la animalele de companie reprezintă un domeniu destul de bine investigat, fiind descrise numeroase afecţiuni cu determinism genetic şi mecanismele de acţiune specifice. Totuşi, pentru multe dintre acestea, metodologia de diagnostic este una extrem de laborioasă şi nu de puţine ori prohibitivă din punct de vedere financiar, fiind necesare dotări costisitoare şi utilizarea unor reactivi cu un cost apreciabil.

Leziunile chistice hepatice sunt deseori întâlnite în patologia medicală veterinară, iar diagnosticul acestora variază de la formaţiuni benigne fără semnificaţie clinică până la afecţiuni maligne potenţial fatale. Prevalenţa acestora a fost descrisă în literatura de specialitate ca fiind de 15-18% dintre cazuri, de cele mai multe ori identificarea lor făcându-se incidental la examenul ecografic de rutină.

Patologia vezicală litiazică este o afecţiune des întâlnită în practica medicală veterinară, cu o incidenţă crescută şi o exprimare hematurică ce reprezintă o dominantă în ansamblul clinic şi paraclinic, considerând astfel oportună alocarea unei descrieri ample în conţinutul acestui articol.

Osteopatia cranio-mandibulară este o afecţiune hiperostotică craniană idiopatică, autolimitativă, care afectează tineretul canin cu vârsta de până 1 an. Această afecţiune este caracterizată prin producţia de os nou, cu aspect neregulat şi cu distribuţie simetrică, bilaterală, afectând obişnuit mandibula, putându-se extinde la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare şi/sau al bulei timpanice. Tabloul clinic şi aspectele imagistice sunt variabile, în funcţie de oasele implicate şi de severitatea producţiei de os nou. Informaţiile privind rasa şi vârsta pacientului, coroborate cu aspectele imagistice referitoare la aspectul şi localizarea hiperostozei craniene, reprezintă date suficiente pentru diagnosticarea bolii. Prognosticul depinde de oasele implicate şi de severitatea producţiei de os nou, iar tratamentul urmăreşte diminuarea tulburărilor de prehensiune şi masticaţie cauzate de dezvoltarea hiperostozei, alături de şi susţinerea alimentară a pacientului.

Afecţiunile glandelor perianale se numără printre bolile cel mai frecvent întâlnite în practica de zi cu zi a medicului veterinar. Vizualizarea sacilor anali, care sunt localizaţi în locuri distincte la câini şi pisici, este posibilă prin intermediul examenului ecografic. Majoritatea suprafeţelor ţesutului sacului anal apar ocazional ca o linie subţire hiperecogenă şi sunt înconjurate de muşchiul sfincterului extern hipoecogen la examenul ultrasonografic. Ecografia transcutanată perineală/perianală reprezintă o metodă neinvazivă de depistare a bolii inflamatorii perianale care poate fi efectuată cu ajutorul sondelor ecografice obişnuite, fără pregătirea specială în prealabil a pacientului.