Articole

Urolitiaza canină reprezintă o afecţiune frecventă a tractului urinar care necesită un diagnostic de certitudine rapid în vederea abordării terapeutice etiotrope, atât medicamentoasă, cât şi chirurgicală. În general, pacienţii canini ulterior diagnosticaţi cu urolitiază se prezintă iniţial cu condiţii clinice grave, cum ar fi hematuria şi obstrucţia uretrală parţială sau completă. Hematuria, polakisuria, stranguria şi disuria sunt semne clinice comune ale afecţiunilor tractului urinar inferior care nu sunt neapărat specifice calculilor vezicali. În rândul pacienţilor canini care prezintă uroliţi, apariţia acestora este greu de identificat, deoarece calculii sunt dificil de palpat, iar rezultatele examenului fizic sunt adesea normale, cu excepţia obstrucţiei uretrale, unde putem presupune cu uşurinţă diagnosticul obstrucţiei din anamneză şi examenul clinic. Într-o altă ordine de idei, hemoleucograma şi analiza biochimică serică sunt de obicei normale, iar semnele clinice nu sunt definitorii. Datele din literatura ştiinţifică indică faptul că hematuria poate apărea la mai mult de 50% dintre pacienţii cu neoplazii ale vezicii urinare, dar şi neoplazii renale sau alte tulburări care pot afecta suprafaţa mucoasei tractului urogenital, cum ar fi infecţiile, inflamaţiile, traumatismele, bolile vasculare şi coagulopatiile. Deşi hematuria este descrisă ca fiind unul dintre cele mai frecvente semne clinice prezente în cazul câinilor cu urolitiază, aceasta poate duce la un diagnostic etiologic greşit ca urmare a cauzelor sale multiple.
Astfel, diagnosticul definitiv al urolitiazei nu poate fi pus pe baza istoricului, a semnelor clinice, a hematologiei, a analizei urinei şi a altor constatări decât prin complementarea celor menţionate anterior cu diagnosticul imagistic, în special cel ecografic. Prin urmare, în cazul câinilor cu semne ale tractului urinar inferior, ecografia este esenţială când semnele clinice persistă sau reapar – pe lângă aceasta, unele rase sunt mai susceptibile la urolitiază. Radiografia abdominală cu substanţă de contrast, precum şi ultrasonografia sunt adesea utilizate pentru un diagnostic de certitudine, dar şi pentru localizarea uroliţilor. Radiografia şi/sau ultrasonografia reprezintă etapa iniţială în evaluarea secvenţială a problemelor sistemului urinar. Evaluarea ultrasonografică a sistemului urinar canin s-a dovedit valoroasă în diagnosticarea uroliţilor renali, vezicali şi uretrali şi a defectelor de umplere vezicală cauzate de neoplazii, excepţie făcând afecţiunile uretrei distale. Astfel, totalitatea examenelor paraclinice, clinice, precum şi imagistice cumulate ajută la obţinerea unui diagnostic de certitudine complex, care permite iniţierea unui protocol terapeutic etiotrop şi eficient pentru fiecare caz în parte.

Uveitele sunt afecţiuni oculare frecvente la pisică, au etiologie variată şi determină orbire. Uveitele traumatice produse de gheara de pisică sunt unilaterale. În afecţiunile sistemice, uveitele sunt bilaterale. Tabloul clinic este dominat de durere şi diagnosticul clinic este facil, însă diagnosticul etiologic rămâne o provocare.

Mycoplasma bovis este un agent patogen major, dar adesea trecut cu vederea, care cauzează boli respiratorii, mastită şi artrită la bovine. Se găseşte în întreaga lume şi s-a răspândit în noi zone, inclusiv în Irlanda şi în părţi din America de Sud, în ultimul deceniu. În Europa, este responsabil pentru cel puţin un sfert până la o treime din toate pneumoniile la viţei, deşi aceasta poate fi o subestimare, deoarece puţine laboratoare monitorizează în mod regulat această bacterie.

Anemia normocitară normocromă neregenerativă este frecvent întâlnită la pacienţii cu boală renală cronică (BRC) şi devine o constatare obişnuită în stadiile avansate ale bolii (stadiile 3 şi 4 conform clasificării International Renal Interest Society), având un impact negativ asupra calităţii vieţii câinilor. Atât la oameni, cât şi la câinii cu BRC, anemia are multiple cauze, principala fiind hipoproliferarea eritropoietică determinată de producţia insuficientă de eritropoietină (EPO) din rinichi. Factori suplimentari includ deficitul funcţional de fier, dezechilibrele nutriţionale asociate cu hiporexia sau anorexia, precum şi sângerările gastrointestinale, fie evidente, fie ascunse.

Prevalenţa afecţiunilor urinare, în special a retenţiei urinare în cazul pacienţilor canini, impune necesitatea unui protocol, dar şi management terapeutic optim în vederea depistării afecţiunii într-o etapă incipientă, unde complicaţiile sunt minime sau chiar inexistente. Astfel, examenul ecografic reprezintă standardul de aur în depistarea retenţiei urinare atât mecanice, cât şi paralitice, datorită acurateţei, facilităţii, dar şi prin caracterul neinvaziv al procedurii, oferind posibilitatea utilizării prompte a unui management terapeutic optim fiecărui tip de retenţie urinară.

Leziunile tendinoase şi ligamentare sunt frecvente la caii de sport, aceste structuri având o organizare complexă şi fiind dependente de integritatea matricei extracelulare pentru a-şi îndeplini funcţia adecvată. Deşi aceste leziuni au capacitatea de a se vindeca în timp, procesul de cicatrizare rezultă în formarea unui ţesut cu proprietăţi biomecanice inferioare, ceea ce conduce la o probabilitate crescută de recidivă a leziunilor.
Obiectivele principale ale terapiei pentru caii cu leziuni ligamentare şi tendonale sunt restaurarea capacităţii de performanţă anterioară şi prevenirea reinjuriei.
Aceste obiective sunt susţinute de medicina regenerativă, care are drept scop restabilirea structurii şi funcţiei optime ale ţesuturilor afectate (Ortved Kyla, 2018). În prezent, principalele opţiuni ortobiologice utilizate în tratamentul afecţiunilor tendinoase la cai sunt celulele stem şi plasma îmbogăţită cu trombocite (PRP). În situaţiile în care metodele convenţionale de tratament nu au avut succes, aceste terapii, în combinaţie cu un program de reabilitare graduală şi monitorizată, au demonstrat o eficienţă sporită şi sunt considerate printre cele mai promiţătoare soluţii terapeutice disponibile. Scopul acestei lucrări este de a oferi o sinteză a cunoştinţelor actuale privind utilizarea celulelor stem şi a PRP în tratamentul afecţiunilor tendinoase la cai. Studiul include atât informaţii de bază referitoare la celulele stem şi PRP, cât şi detalii despre modul de aplicare a acestor terapii. De asemenea, lucrarea prezintă o analiză a rezultatelor a 33 de studii care au investigat utilizarea acestor preparate biologice în terapia leziunilor tendinoase şi ligamentare la cai, evidenţiind potenţialul terapeutic al celulelor stem mezenchimale şi al PRP în recuperarea completă a animalelor afectate.

Bolile gastrointestinale la carnivorele domestice reprezintă o categorie de afecţiuni frecvent întâlnite, cu cauze infecţioase, metabolice şi neoplazice. Ecografia este o tehnică din ce în ce mai des folosită pentru examinarea pereţilor intestinali, pentru aprecierea grosimii pereţilor, cât şi pentru evaluarea calităţii straturilor intestinale.

Identificarea agenţilor patogeni este esenţială pentru menţinerea siguranţei alimentare, ajutând la descoperirea surselor de contaminare şi la protejarea sănătăţii publice. Sursele de contaminare în alimente sunt diverse şi pot apărea pe parcursul întregului lanţ alimentar, de la producţie la distribuţie. Rezistenţa la antibiotice observată la unii agenţi patogeni reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea publică, subliniind nevoia unor strategii stricte pentru gestionarea utilizării antibioticelor în producţia alimentară şi importanţa efectuării profilului de rezistenţă la antimicrobiene. Măsurile preventive bazate pe evaluarea diversităţii microbiologice şi pe identificarea riscurilor pot reduce contaminarea alimentelor şi îmbunătăţi siguranţa alimentară. Monitorizarea continuă şi adaptarea practicilor din industria alimentară la noile descoperiri microbiologice sunt esenţiale pentru a menţine un lanţ alimentar sigur şi a limita riscurile microbiologice. Respectarea normelor de igienă şi calitate trebuie îmbunătăţită constant pentru a asigura conformitatea produselor alimentare cu standardele de sănătate publică şi pentru a preveni riscurile de contaminare.

Terapia bazată pe plasma bogată în trombocite (PRP) a devenit o metodă promiţătoare în tratarea afecţiunilor articulare la cabaline, oferind potenţiale beneficii regenerative. PRP constă în concentrarea trombocitelor din sânge venos autolog, cu eliberarea factorilor de creştere, precum factorul de creştere derivat din plachete (PDGF), factorul de creştere transformator beta (TGF-β) şi factorul de creştere endotelial vascular (VEGF), care stimulează procesele de vindecare tisulară şi regenerare celulară.
În rândul cabalinelor, PRP este utilizat în mod frecvent pentru tratarea leziunilor cartilaginoase, a sinovitelor, a tendinitelor şi a ligamentelor adiacente, afecţiuni frecvent întâlnite în cadrul sportului ecvestru. Administrarea de PRP la nivelul articulaţiilor afectate poate reduce inflamaţia sinovială, promovează regenerarea matricei extracelulare şi diminuează durerea asociată degenerării cartilaginoase. Studiile clinice au demonstrat o îmbunătăţire semnificativă a funcţionalităţii articulare şi o reducere a proceselor inflamatorii în cazul cabalinelor tratate cu PRP comparativ cu cele care au primit tratament convenţional.
O mare parte a eficacităţii PRP se datorează mecanismului său de stimulare a angiogenezei şi a proliferării celulare, contribuind la regenerarea structurilor articulare deteriorate. Deşi PRP nu are abilitatea de a reface complet structurile articulare lezionate, poate încetini progresia afecţiunilor degenerative prin restabilirea precoce a homeostaziei mediului articular, oferind o soluţie minim invazivă uşor de preparat, folosind resursele pacientului în cauză, şi relativ sigură.
Aplicarea PRP în medicina veterinară ecvestră este considerată o terapie adjuvantă eficientă, în special în cazurile în care tratamentele elective, precum antiinflamatoarele nesteroidiene sau intervenţiile chirurgicale, nu au atras după sine rezultate satisfăcătoare. Cu toate acestea, variabilitatea compoziţiei PRP şi lipsa unor protocoale standardizate rămân provocări în obţinerea unor rezultate constante şi reproductibile în practică.

Articolul analizează utilizarea tomografiei computerizate (CT) în diagnosticarea glaucomului acut secundar luxaţiei anterioare a cristalinului în cazul unui câine cu cataractă hipermatură. Examinarea CT este esenţială pentru evaluarea structurilor oculare, mai ales în cazurile unde metodele tradiţionale, cum ar fi ecografia şi imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM), sunt insuficiente.
Examinările tomografice sunt importante în evaluarea oculară, iar CT oferă imagini clare ale ţesuturilor moi orbitale, îmbunătăţind diagnosticarea bolilor oculare. Studiul îşi propune să descrie aspectele patologice ale ochiului canin prin CT, să determine modificările de dimensiune, volum şi densitate ale structurilor oculare şi să evalueze îmbunătăţirea contrastului după administrarea substanţelor de contrast.
Studiul demonstrează utilitatea CT în diagnosticarea patologiilor oculare complexe la câini. Imaginile de înaltă rezoluţie obţinute prin CT au permis o evaluare detaliată a structurilor oculare, evidenţiind luxaţia cristalinului şi confirmând glaucomul prin creşterea semnificativă a presiunii intraoculare. CT-ul se dovedeşte a fi un instrument valoros în diagnosticul oftalmologic, mai ales când alte metode imagistice nu sunt eficiente.